“Niciodată să nu spui niciodată!”
Pornind de la această afirmație – pe care multă vreme am ignorat-o simțindu-mă și eu deasupra tuturor și mai bună decât alții – trebuie să recunosc (și să admit) că adevărul are calea sa, că lucrurile îți dau singure peste nas dacă umbli cu el pe sus și că indiferent de ceea ce vezi sau auzi, cel mai bine este să îți păstrezi etichetele, generalizările și părerea pentru tine. Nu poți să știi niciodată de ce un om face sau alege să facă ceva și cu atât mai mult nu vei ști niciodată ce este în sufletul unui om ca să poți să îl condamni sau să îl judeci deși, judecata este cel mai la îndemâna tuturor!
Astăzi am să vorbesc despre un anume subiect, dar altfel. Nu așa cum suntem obișnuiți să citim despre el. Vreau doar să expun faptul că adevărul este relativ. Depinde foarte mult din ce unghi îl citești sau privești. Din ce unghi îl trăiești!
Ar trebui să le spunem simplu: femei!
De regulă, “amantele” sunt judecate, puse la zid și ciuruite. Sunt socotite un fel de paria al societății. Răul cel mai rău! Cel mai rău însă este că femeile sunt cele ce fac asta! Și tot ele, scriu despre amante articole subiective, agresive, care, de cele mai multe ori, nu prezintă realitatea decât dintr-un punct de vedere: al soțiilor sau femeilor înșelate.
Amantele, nu sunt o specie aparte a oamenilor. Nu te naști amantă. De aceea, nici nu ar trebui să spunem amante, soții, neveste, iubite, etc. Ar trebui să spunem simplu: femei! Când împărțim oamenii facem deja o mare greșeală! Exact ca în religie, când a fost împărțit creștinismul pe religii. S-au trezit dintr-o dată unii mai buni ca alții și unii posedând adevărul mai mult decât ceilalți… Greșit! Adevărul aparține fiecăruia și tuturor în parte. Nimeni nu deține adevărul absolut!
Amantele sunt de fapt… femei. Simple femei :). Amantele sunt vecinele de lângă noi, sunt prietenele noastre cele mai bune, sunt bunicile, mamele, profesoarele noastre. Sunt unele femei simple pe lângă care trecem pe drum și despre care e mai bine că nu știm că sunt amantele cuiva. Și, uneori, suntem chiar noi.
O altfel de iubire
Amantele sunt femei care au aceeași conformație ca noi. Credeți cumva că sunt femei perfecte? Că sunt femeile Barbie? Da‘ de unde! Sunt exact ca noi! Au aceeași structură sufletească, morală și spirituală. Dacă mergem pe stradă, nu le deosebim de restul femeilor! Uneori, își alăptează copiii. Da, exact ca “noi”. Iau în greutate exact ca noi. Au aceleași griji ca noi. Plâng și râd exact ca noi! Alteori, le vedem citind în parc pe o bancă, gustând o cafea la terasa de peste drum.
Ce diferă totuși? Faptul că viața le-a scos în cale o altfel de iubire. Una despre care toată lumea spune că este: interzisă! Părerea mea însă este că nimeni și nimic nu este interzis. De ce? Pentru că noi nu aparținem nimănui! Nu suntem bunul cuiva. Suntem dragostea cuiva și, eventual, oamenii care acceptăm la un moment dat să ne dăruim în întregime altui om.
Doar că, viața este viață, oamenii se schimbă, iubirile uneori nu sunt iubiri ci compromisuri și ne trezim singuri și înghețați în mijlocul vieții. Fără vreun sens. Fără vreun rost. Avem familie, dar ne simțim singuri, goi și ai nimănui. Ne privim căminul și ne dăm seama că nu suntem deloc acasă.
Amante și soții
Unii socotesc că viață e un gest de eroism și luptă, precum soldații pe front, în căsnicii, fără să realizeze că, de fapt, o căsnicie nu este un act de eroism social pentru ca lumea să nu ne vorbească – care pe care, cine poate mai mult, care căsnicie e mai lungă -, ci e un act de dăruire, de respect, de iubire. Mai ales, de iubire.
Să nu credeți că ele își doreau o astfel de iubire. Că s-au născut, au crescut cu gândul că ele se vor îndrăgosti într-o zi de un bărbat însurat. Dar pentru că s-a întâmplat, firesc, ca orice altă iubire, au avut puterea să o trăiască, indiferent de implicații. Și-au luat responsabilitatea, durerea și iubirea în suflet și trăiesc tot. Poate mult mai intens decât soțiile uneori. Aici mă refer la acele soții care uită să fie prietenele și iubitele soților lor.
Amante și… amante
Unele amante au scopul de a vindeca o căsnicie. Simpla lor existență este menită să îi (re)aducă pe bărbați către femeilor lor, iar soțiilor le este tras un semnal de alarmă menit să le (re)întoarcă spre bărbații lor. Amândoi află că o căsnicie nu înseamnă un act și simt să își mai dea o șansă. Află că o căsnicie nu înseamnă niște acțiuni motorii: cafeaua de dimineață, mersul la serviciu, sexul de conveniență și plictiseala împreună până la adânci bătrâneți Află că o căsnicie este o îndrăgosteală continuă, încredere, ascultare, comunicare, dăruire, spontaneitate.
Învață împreună că, dacă nu știi să sari puțin din normalitatea, banalitatea zilei și a vieții, poți să pierzi ceea ce este cel mai important în viață: dragostea ta! Totul se poate reface: casa, mașina, banii, averea, dar când ți-ai pierdut Iubitul sau Iubita… ai pierdut ce era mai frumos și important din tine. Și nu mă refer la iubirile de două zile, săptămâni, luni. Ci la cele care s-au derulat ani de zile. Cele cu care ți-ai împărțit mai bine de sfert de viață! De jumătate! Sau chiar mai mult!
Alte amante au scopul de a fi ele însele dragostea vieții cuiva. Cineva aparent interzis! Mai mult decât aparent, căsătorit! 🙂 Uneori, până la adânci bătrâneți, alteori, în curs de divorț!
Viața ca o boală
Nu toți ne căsătorim deoarece știm ce înseamnă căsătoria. Pentru unii, este doar un act care trebuie să existe. Un pas pe care toți îl fac. Nu ne place să fim singuri. Să mergem la chefurile cu prietenii, mereu singuri. Ei au deja soții, familie. Parcă ne-am dori și noi așa ceva. Pare mai cald, mai frumos. Pe lângă asta, ne-ar plăcea să împărțim și noi patul cu cineva. Ne-am săturat să tot căutăm, să tot așteptăm femeia la care visăm de mici. Am vrea să vedem un copil alergând prin casă. Poate chiar doi. Simțim că vrem să iubim. Simțim că ne-ar plăcea să ne dăruim cuiva. Pare chiar real.
Până într-o zi, când apar greutățile reale, discuțiile, problemele. Când realizăm că orice și oricât am face, nu este bine! Realizăm că deși suntem soțul perfect, tatăl perfect, nimic din ce facem, spunem, dorim, nu se împlinește. Nu ține nimeni cont de noi! De sufletul și visele noastre. Nu suntem susținuți în nimic, Suntem doar blamați, jigniți, tratați cu indiferență, de parcă faptul că suntem căsătoriți ar însemna să nu ne mai dorim nimic, ci doar să trăim mai repede și să treacă. Ca o boală.
Asta facem unii uneori: transformăm căsnicia și viața într-o boală și ținem de ea cu dinții ca să devină și incurabilă! Atunci se întâmplă de fapt ruptura. Atunci ne dăm seama cât de mult ar fi contat să fim îndrăgostiți pe bune și nu doar aparent. Le-am fi trecut pe toate mai ușor! Și toată această situație ne apasă toate din toate părțile. Geloziile bolnave ale soției care ne scotocește prin buzunare, care ne ia telefoanele mobile la control, care se ceartă cu orice femeie cu care noi discutăm. Toate fără nici un motiv! Doar din poziția de controlor suprem al vieții noastre. Absurd, patetic, banal!
Dreptul la fericire
Din poziția de femeie, prietenă, soție, amantă, iubită, întreb și eu: ce fel de căsnicie mai este aceea pe care simți să o păzești? Cum poți accepta să mai rămâi într-o astfel de căsnicie? Cum poți să te anulezi și să te demiți pe tine ca femeie în halul ăsta? Cum ai pretenția ca cineva să rămână lângă tine cu orice scop, indiferent de ceea ce simte? Nu îți este oarecum jenă de tine ca om?
În primul rând, iubirea înseamnă fericirea celuilalt înaintea fericirii tale! Înseamnă necondiționare, respect și încredere. Înseamnă să știi că te dăruiești cuiva fără teama de a te răni vreodată! Când aceste reguli cad, ar trebui să știi să îi aranjezi cămașa frumos, să îl săruți pe frunte, pe suflet, să îi mulțumești de anii frumoși petrecuți împreună și să vă dăruiți amândoi dreptul la fericire! Eu, așa am făcut!
Și totuși, unele femei nu cunosc aceste noțiuni. Cunosc doar manipularea, egoismul și teama. Teama de a se descurca singure în viață. Și atunci, fac orice pentru a-și linge rănile, orgoliul rănit: își folosesc copiii pentru a-și atinge scopurile, amenință, hărțuiesc, fac scandal la ușa amantelor și ca și cum nu s-ar fi înjosit destul, refuză și divorțul amiabil.
Cealaltă femeie
În tot acest timp însă, femeia cealaltă, tace, iubește, vindecă, mângâie, înțelege, există. Asta a făcut mereu. A pus iubirea sa pe rănile făcute de ea, femeia care ar fi trebuit să aibă toate atuurile în sufletul și viața celui de lângă ea. În tot acest timp, amanta, o femeie ca oricare alta, așteaptă noaptea, ca să poată plânge. Nu pentru ea. Pentru iubitul ei. Ea înțelege că el suferă pentru că nu își poate vedea copiii, pentru că nu poate avea o discuție normală cu fosta soție la telefon, că este etichetat, că nimic nu este așa cum ar trebui să fie. Că toți îl condamnă și judecă.
Înțelege și acceptă totul. Nu pentru că nu are alternative. Ci, pentru că ea îl iubește! Nu e acolo deoarece a dorit casa, averea, mașina lui sau să îi distrugă căsnicia! Ea știe. Știe că totul era deja distrus cu mult înainte. Atunci, în ziua aceea, în urmă cu mult timp, când ea l-a întâlnit prima oară. Un bărbat rănit, lipsit de încredere, de vise, de dorințe, un bărbat ce trebuia vindecat, în primul rând de el însuși! Un om care nu mai avea nici un reper despre propria lui valoare umană și sufletească, dar căruia ea, i-a văzut sclipirea și a știut!
Despre viață și alegeri
A știut că dintre toți oamenii pământului, el este cel pe care ea îl va iubi mereu, indiferent de ce ar fi! Ea doar îl iubește. Nu îi cere niciodată nimic. Nu îi va cere! Pentru că vrea ca orice decizie ia, să nu regrete. Să fie a lui! Ba mai mult, l-a rugat să îi cumpere soției lui flori, cadouri și să o scoată în oraș la o masă romantică. Să facă dragoste cu ea și să încerce să reaprindă strălucirea. Doar că, uneori, strălucirea nu mai poate exista sau nu a existat deloc. Și dacă a existat, nu poate fi reaprinsă din cauza multor răni și întâmplări. A unor crevase abisale formate între ei.
Atunci, a înțeles să îi rămână alături, să îl sprijine, să îi zâmbească, să îi ridice sufletul de jos, să îl mângâie și să îi arate ce bărbat frumos, puternic și deosebit este. A ales să îl învețe să viseze din nou. Să creadă în visele lui. Să îi pună aripi din aripile ei și să îl lase să zboare singur, A ales să îl iubească, să îl respecte, să îl prețuiască, să îi fie prietenă și iubită. A ales să îl învețe că are dreptul să decidă și să trăiască, indiferent ce ar însemna asta pentru ea.
Uneori, amanta nu este cea de-a doua. Este exact cine trebuie să fie. Este cea pentru care el înțelege că viața e făcută să fie trăită inclusiv de el și atunci decide: pe ea! Pentru că el a găsit în ea exact ce găsim fiecare în iubirea vieții noastre: iubirea, scopul, bucuria de a trăi. Este femeia aceea normală pe care o vedem pe stradă. Este vecina de vis-a-vis. Este mama noastră. Este bunica. Este prietena noastră cea mai bună. Este femeia aceea despre care auzim că a avut o căsnicie de poveste și că a iubit în toată viața sa un singur bărbat.
De ambele părți ale baricadei
Dacă m-am pus în ambele roluri? Bineînțeles că da! Am fost de ambele părți ale baricadei și mi-am înțeles perfect rolul, rostul și propriile greșeli. Am înțeles că am fost înșelată fix din vina mea. Pentru că am făcut o alegere a altora nu a mea. Și am înțeles că iubind un bărbat căsătorit, nu înșel. Pentru că el își aparține, iar inima lui la fel. Iubirea nu e o obligație. Ea este o stare de fapt!
Nu promovez amanteria. Nu susțin însă nici căsniciile eșuate! Nu vreau să idealizez. Nu vreau să absolv de vină. Nu vreau să demonstrez că amantele sunt ceva bun. Nu vreau să întorc lumea cu susul în jos. Vreau doar să scot în evidență faptul că, uneori, căsniciile nu sunt ce ar trebui să fie, iar noi greșim obligându-l pe cel de lângă noi să tragă alături de noi la un jug căruia nu îi aparține nici el, nici noi!
Vreau doar să spun că fiecare avem dreptul la fericire, iubire și viață, iar apariția unei relații extraconjugale este, de cele mai multe ori, din propria noastră vină. Pentru că uităm să udăm ceea ce a înflorit deja.
“Niciodată să nu spunem niciodată!”
Uneori, amantele acestea devenim chiar noi! “Niciodată să nu spunem niciodată!” Eu am fost. De toate. Acum, sunt doar o femeie fericită, iubită și nespus de binecuvântată. Și nu, nu regret nimic! Ar însemna să mă anulez pe mine și sentimentele mele. Mai bine mor!
Viața este făcută să o trăim în toate clipele sale bune sau rele! Eu o trăiesc, cu toată viața mea. Și o iubesc! O iubesc cu toată viața mea care demult nu-mi mai aparține. Nu pentru că sunt posesia cuiva, ci pentru că sunt iubirea vieții cuiva. Și… îi mulțumesc.
Ramona….ai gasit exact punctul vulnerabile si ai pus…..punctul pe l…Ce bine ar fi daca toti ar fi atat de…..deschisi la minte….
Amanta n-ar mai fi amanta daca sotul ar spune deschis ca iubeste o alta femeie si isi doreste un viitor cu ea. Cred ca in acest caz nicio sotie nu-si poate obliga sotul sa ramana intr-o relatie pe care acesta nu si-o mai doreste.Asa ca amanta (daca il iubeste atat de mult) poate astepta până la finalizarea divortului si atunci n-ar mai fi blamată și judecată. Insa daca amanta acceptă să fie amantă, atunci iși merită soarta.Și… de regulă se întâmplă să ajungă să treacă și ea prin ce a trecut … soția.
Dna Lili, sunteti prea simplista in gandire. Judecati fara sa aveti toate datele.
Dna Lili are dreptate! Daca te respecti ca femeie , nu dai curs unei relatii cu un barbat casatorit…astepti ca acesta sa finalizeze divortul… fiindca daca iti cladesti o relatie pe nefericirea unei alte persoane …atunci vei suferi de 10 ori mai rau decat cea pe care ai ranit-o….. Acum depinde de degraderea morala si mojicia fiecarei persoane….
Foarte pertinentă abordare, Ramona Sandrina!
O spune un “Ucenic în dragoste” care a împlinit de curând 20 de ani a treia oară.
http://www.poezii.biz/afiseazapoezie.php?poem=69044
Aceasta iubire interzisa se afla intre o iubire la distanta si o relatie de lunga durata… Este vorba de acele trairi intense pe un timp sau perioade scurte, ce duc mereu la o rascruce de alegeri.
Intrebarea este daca se merita si de multe ori raspunsul este nu, insa nu putem omite si acele cazuri fericite unde dragostea se infiripa, iar relatia avanseaza intr-o relatie frumoasa.
Dar ce nu se baga de seama sunt acele aspecte morale, care fac totul mai incitant sau mai adorabil in momentul in care sunt calcate.
Ce inseamna asta? Este o “relatie” de sacrificiu. Dar pe langa apar si victimele colaterale care nu de multe ori sunt evitate, ci implicate…
Societatea este din ce in ce mai haotica, iar valorile morale sau traditiile sunt privite din ce in ce mai ciudat, mai urat/e.
Familia pentru unii poate insemna 0 iar pentru altii totul! Dar un lucru este clar nimeni nu se naste pe jumatate asa cum nici barbatul si nici femeia nu pot concepe un copil unul fara celalalt. Si exemplele continua…
Cat despre “catalogare”, firul vietii atat cat il avem, invatam.
Iar in incheiere, va daruiesc o alinare:
https://www.facebook.com/759510327431282/photos/a.759521757430139.1073741828.759510327431282/767876856594629/?type=1&theater
Amantele ar trebui sa stie ca faptele sunt bumerange.Nu poti cladi fericire pe ruine.Si pe lacrimi de copii.Da…..dar ca sa intelegi aceste lucruri e nevoie de timp.
Cecilia, sufletul copilului plange oricum intr-o casnicie nefericita si mai ales cu doi parinti nefericiti ca indivizi. Ti-o spune copilul care ar fi dorit ca macar unul din cei doi parinti sa fi avut puterea de a-si gasi fericirea. Poate si el ar fi avut mai mult curaj odata ce a devenit adult.
Absolut de acord ‘Blue’. Şi eu am trecut prin aceeaşi experienta. Eram copil şi ma rugam de ai mei sa divorteze pentru ca nu mai suportam tensiunea din casa. Nici nu imi aduc aminte sa fi avut momente fericite ‘de familie’. Evident, acum, la maturitate, continui sa fiu afectata de ceea ce am trait in copilarie şi pana recent, cand l-am pierdut pe tata. Au ramas, incapatanati, impreuna, fara sa realizeze ce rau mi-au facut. Nu cred şi nu voi crede niciodata in mariaj!
FOARTE INTERESANT,A DEVARULNU LPOATE DETINE NIMENI ,DEPINDE DE FIECARE IN PARTE.ADEVARUL E CA INTR O CASNICIE AMINDOI POT GRESI,PROBLEMA E DACA AMINDOI REALIZEAZA ASTA SI INCEARCA SA MENTINA CASNICIA.
Nelegitima….este litera stacojie, pe care o alta femei, trebuie s-o indure zambind, caci doar e alegerea ei, nu?!
Nelegitima…este numele cu care sunt strigate caci, nu-i asa, ce conteaza o astfel de femeie?!
Nelegitima…cea care nu trebui sa cuprinda in brate un copil, caci ea, nu poate fi mama…nimanui.
Nelegitima…a carei singura vina este ca, nu are pe deget o verigheta si nici o hartie semnata de un functionar…
Deci…cea fara de pacat, sa arunce prima cu piatra.
P.S. Respectele mele, doamna Sandrina! In numele tuturor Nelegitimelor.
,, pana cand moartea ne va desparti ” – oare moartea este amanta ?
daca-l respecti macar pe cel de langa tine , nu-l inseli !
daca esti credincios ( indiferent daca mergi la o anumita biserica sau nu mergi deloc ) , atunci stii ca porunca a saptea la asta se refera .
de ce acest dualism ?
exista amante fara interes ?
oare cuplurile care au neintelegeri de orice natura , de ce nu discuta sa isi rezolve cauzele care duc la ruperea relatiei ?
de ce s-a mai inventat casatoria , familia ?
Barbatilor , respectati femeia !
Femeilor ( amantelor ) respectati femeile ( sotiile ) !
In Biblie scrie :
Efeseni 5.22 ,,Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului,…”
Efeseni 5:24 ,,Şi, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.”
Efeseni 5:25 ,,Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,… ”
Coloseni 3:18 ,,Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul.”
Coloseni 3:19 ,,Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele.”
Tit 2:5 ,, … să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.”
1 Petru 3.7,,Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.”
1 Petru 3.5 ,,Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor;”
1 Petru 3.1 ,,Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri;…”
… sunt multe de spus pro si/sau contra – depinde din ce categorie faci parte …
Dar nu ai putea fi iubirea vietii cuiva DUPA ce respectivul a avut curajul sa-si incheie relatia atat de dezastuoasa cu femeia lui care numai il blameaza, jigneste, tratateaza cu indiferență, femeia aflata si ea in “boala” casatoriei si care incearca cu ultimele (si atinsele de nebunie) puteri sa schimbe ceva?!
Da, inteleg iubirea, inteleg ca pe el trebuie sa il inteleaga cineva. Dar de ce criticati doar la nevasta lipsa de atentie, in timp ce la el obisnuinta si lipsa de curaj primesc premiul iubirii din partea altcuiva?
O nevasta nu incepe sa ignore decat cand a fost in prealabil ingnorata. Nu face scandal decat cand i-au fost activati hormonii de autoaparare printr-o lovitura pe care, de cele mai multe ori, nu poate sa o inteleaga.
De ce sa nu spui: gata, m-am saturat, ne despartim SI PE URMA ma uit dupa iubirea vietii mele. De ce pe doua planuri? De ce atata durere?
Sa fii inselat(a) este groaznic. Pentru ca e o lovitura sub centura. Da, poate ca lucrurile or fi fost terminate de mult, de ce nu sunt atunci terminate practic? Tocmai pentru ca nu sunt terminate. Asta e doar o scuza.
Si amanta e sfanta care il trimite sa isi scoata sotia in oras – dar SOTIA NU E SI EA O FEMEIE?! Asa ca vecina, prietena, bunica, mama, ele merita sa le scoata barbatii lor in oras intr-un simulacru de sentiment impus de “iubirea vietii lor??!
Draga amanta, prefer o sansa la adevar si aer curat, decat o mila imbacsita cu parfumul tau. Daca ai fi fost iubirea vietii lui, s-ar fi scapat de mine urgent. Daca as fi fost iubirea vietii lui, nu m-ar fi tradat.
Daca as fi stiut, n-as mai fi fost acolo sa ma doara.
Uneori casniciile nu “scartie” deloc. Doar ca domnul doreste divesitate. Si ce sa vezi, “diversitatea” il convinge ca ea este cea mai cea. E usor din afara sa proiectezi o imagine ideala. Cam ca la Charles si Camila. Cand a devenit nevasta lui s-a dovedit ca nu e chiar printesa din povesti. Si daca ai norocul sa te casatoresti cu el, sa-i faci copii, sa lucrezi 10-12 h, sunt sigura ca “vei avea grija de inima lui” pana va gasi pe urmatoarea disponibila.
Vezi cazul Tariceanu :))))
De ce? Pentru ca dupa ce barbatul se desparte de sotia lui (cu care se plictiseste) pentru a ramane cu amanta, relatia barbat-amanta devine in timp, din nou, relatia barbat-sotie. Si iarasi e nevoie de o improspatare, de o alta amanta. Si pentru ca s-a mai intamplat o data, lucrul e si mai simplu, ca mersul pe bicicleta. Amanta poate sa fie “asa de buna” pentru ca sotia e “asa de rea”, dar cand sotia dispare si tu insati devii sotie, cine o sa te mai faca buna pe tine, decat propria ta esenta? Asa cum ai spus tu, nu trebuie sa judeci pe nimeni, nici pe cei care s-au despartit de sotii pentru amante, caci si ei poate sunt foarte nefericiti acum dar nu o arata.
Multumesc Ramona pentru acest articol scris cu inima. Sa fii iubita vesnic!
Asa cum au spus si alte doamne care au comentat articolul, desi se doreste un articol impartial..nu este deloc asa…este un articol scris de o doamna care empatizeaza DOAR cu “amantele”, fiind evidend ca face acest lucru deoarece a trecut si d-ei prin aceasta situatie, suferind o deceptie. Este f adevarat ca suferinta nascuta din iubire este f puternica, iar dezamagirea si frustarea amantei, atunci cand povestea ei se incheie este f puternica, dar….ceea ce ma deranjeaza este abordarea feminista numai din perspectiva amantei. Si sotia sufera si iubeste…iar ptr. cine doreste sa se informeze mai mult…poate gasi pe internet nenumarate alte articole care arata cum se creeaza aceasta ruptura in sanul familiei la un moment dat. Ruptura care are 2 premize universal recunoscute in mediul psihologic:
– Rutina care se instaleaza intre doi oameni, frustari si nemultumiri (care, asa cum a spus o doamna mai sus, vor fi aceleasi si in cuplul sot-amanta, in cazul in care amanita devine sotie)
– Nevoia ancestrala a barbatului, de a se re-valida, fie doar o data, fie de mai multe ori. Este vorba de acea nevoie a barbatului, nu atat de a se reindragosti el, cat sa simta ca cineva s-a indragostit de el…iar el, in perioada de “aur” a trioului conjugal simte cum traieste toate satisfactiile de-odata: si familist (nu isi raneste sotia care inca nu stie nimic) si traieste si o “indragosteala” care il face sa se simta mai tanar, viril, dorit, iubit, etc.
Am citit f multe articole si pareri bine documentate, pe aceasta tema. Repet, ceea ce ma deranjeaza in acest articol, este abordarea unilaterala. Intrebari de genul: “Cum poți să te anulezi și să te demiți pe tine ca femeie în halul ăsta? Cum ai pretenția ca cineva să rămână lângă tine cu orice scop, indiferent de ceea ce simte? Nu îți este oarecum jenă de tine ca om?”…adresate sotiei…si argumentari de genul: “În tot acest timp însă, femeia cealaltă, tace, iubește, vindecă, mângâie, înțelege, există” orientate spre cealalta…E doar o abordare abosolut partinitoare..In primul rand, sotia la care se face referire, care ar putea sa tina cu forta un barbat, aproape ca nu exista, deci nu este normal sa facem o generalizare dintr-o situatie aproape inexistenta intr-o lume civilizata. In al doilea rand, de multe ori sotia este cea care “tace, iubește, vindecă, mângâie, înțelege” pe barbatul care…se trezeste din la un moment dat din “nebunia” creata si care intelege cat rau le-a provocat celor 2 femei. Ptr ca aici este esenta: barbatul, cuceritorul inascut..raneste intotdeauna 2 femei. Aproape fara execeptii. Si nu exista niciun castigator. Exista doar 3 oameni care au invatat o lectie. Lectia, asta da, intr-adevar, este invatata de fiecare om in felul sau. Abia aici intervin nuantele adevarate: educatie, nivelul de iubire care mai exista sau nu intre cei 2 soti, natura relatiei dintre sot si amanta: o relatie adevarata sau creata pe iluzii..
Le multumesc tuturor celor ce vor citi acest mesaj, indiferent daca vor fi de accord su nu…
O zi buna.
Si tot nu inteleg cum poti sa te indragostesti de un barbat insurat! Ceva mai plictisitor pe lumea asta nu exista! Cum poate fi incitant un las si un minciunos?
“Despre amante, altfel” … e un text; sa il luam drept proza, fictiune,…
Fiindca nu s-a spus tot.
Ele pot fi: casatorite, cu copii, fara copii, cu 20+ ani mai tinere decat “el”, pot fi cu 10+ ani mai “mature” decat el. Poate isi doresc doar dragostea lui. Au cu cine sa manance la cina. Vor doar un mic ajutor din partea lui: sa le fie confidentul lor, sa traiasca intr-o alta poveste.
Ei (cei ce-si inseala nevestele sau cei ce ravnesc la nevasta altuia) pot fi: cei ce ofera si pretind dragoste, compasiune, discretie, visare cu gandul ca nu ii costa nimic.
Orice poveste “Despre amante, altfel” (fiindca de aia exista atatea opinii) nu sunt deloc frumoase si sunt destul de costisitoare, fiindca si nefericirea celor inselati, parasiti, a copiilor, a intregii familii, are un pret.
As ruga autoarea sa scrie si o poveste despre INCREDERE. Increderea pierduta, cea castigata, cea pe care niciodata nu ai pierdut-o intr-o persoana.
Toți avem dreptate si nici unul. Moralist suntem toți de pe margine Însă când suntem în interiorul unei astfel de relații de duplicitate lucrurile se schimbă radical Uneori și un iz de parfum sau culoare poate schimba adevărul care e numai și numai al celui sau Celei ce traiesv această dramă sau bucurie, depinzând de percepția fiecăruia. Totul pleacă de la personalitate putere de decizie, comunicare sau lipsa lor. Așa ceva nu se judecă , se compatimeste, indiferent de ce parte a baricadei te afli, chiar ca observator. Lăsați viața să meargă înainte și pe Dumnezeu să-i judece , nu noi spectatorii. Eventuale greșeli scuzatile nu am avut ochelarii. Să aveți o viață cum v-o doriți!
Am citit articolul si comentariile voastre. E prima data cand citesc toate comentariile 🙂 (e adevarat, nu sunt prea multe).
As aprecia, mai intai, ca nimeni nu scrie pentru a judeca.. chiar daca, uneori, ajunge sa faca asta. Oamenii scriu pentru ca vor sa isi spuna parerea despre un subiect, bazata (de cele mai multe ori) pe experienta.
Mediul on-line e plin de opinii si pareri despre toate subiectele. Poate e bine, poate nu. Nu stiu, o sa vedem.
Apoi, cred ca fiecare om e liber. Si, e responsabil (chiar daca intelege mai tarziu asta) de deciziile lui (toate, de la hainele cu care ma imbrac astazi pana la persoana cu care ma distrez in noaptea asta sau persoana cu care aleg sa petrec mai mult timp – pentru ca nu stim niciodata cat timp).
Uneori alegi sa iubesti neconditionat, alteori alegi sa te distrezi si, cateodata alegi sa faci rau. Decizii. Personale. Cu responsabilitate. Evident nu puem in discutie morala si etica.
Toti suntem afectati mai mult sau mai putin de deciziile celorlalti. Asta, desigur, daca ne pasa. Daca nu, nu.
Se spune ca iubirea neconditionata este valoarea in aceasta viata si ceea ce ar trebui sa manifestam. Fara nicio alta regula. Si, aceasta iubire neconditionata e intr-un singur sens.
Ceea ce mai cred insa, este ca vom trece cu totii prin toate rolurile si toate experientele.
Iar legat direct de subiect, nu vreau sa spun decat ca cineva care inseala o data o va face in mod cert a doua oara (in aceeasi poveste sau in alta).
Eu aplic in viata mea un principiu: Nu face altuia ce tie nu iti place!
Toate cele bune!
Ceea ce nu înteleg multe femei si bărbati,sau nu vor să înteleagă
ori sunt ignoranti,ori posesivi,geloși,etc, este faptul că IUBIREA
nu are LIMITE,nu o poti limita prin legi,dogme religioase,
sau reguli ale societătii.
Legile societatii umane legate de căsătorie,acte,biserică adulter,păcat,înşelare, sunt legi facute pentru LIMITAREA vietii noastre, pentru control psihic.
De ce isi complica oamenii viata ?!
Sunteti LIBERI să iubiti pe cine vreti,cum vă place dar mai ales iubiti acum in prezent,fără regrete.
Femeia nu-i proprietatea barbatului,nici barbatul nu-i proprietatea femeii.
Etichetări de genul amant,amantă, soț,soție,căsătorie,concubinaj etc
sunt create pentru a diferentia,desconsidera,instiga oamenii.
Fiti liberi fără etichete,fără prejudecăti
A iubi,a dori pe cineva este ceva FIRESC…dar nu obligatoriu sa te iubeasca,doreasca mereu.
Iubirea conditionată prin legi,dogme,reguli,tradiții,șantaj,
nu mai e iubire,a dispărut spontaneitatea,originalitatea…
Daca suferi din cauza iubirii,atunci nu iubesti ,nu te bucuri de prezent…
Daca cel,cea, care te-a iubit nu te mai iubeste, nu inseamna că te ÎNSEALĂ.
Daca iubesti doua persoane in acelasi timp, nu inseamnă că o înşeli pe una.
Daca nu iubesti pe niciuna,nu înseamnă ca nu vrei sa iubesti !
si esti egoist,iubirea nu apare la comandă ! ori prin calcule
Nu vă mai complicati viata, Varietatea de femei si barbati este ceva minunat,daca am fi toti la fel ar fi plictisitor,
lipsit de culoare,farmec.
Este f adevarat ce ati scris dna Sandrina…un articol pur si adevarat…poti iubi ce vrei,cand vrei…nu suntem proprietatea nimanui….dar …de ce barbatii insurati…nu pun odata punct acelei casnicii esuate..si continua sa franga inima…a doua femei…? De ce?..nu se numesc barbati…se numesc lasi…si continua sa se complaca in mizerie..ca ce..? Ca au copii..? Si??….copiii traiesc si ei un dezechilibru familial…indura certuri..neintelegeri…care duc la traume..pt ce ca a tinut”el” cu dintii..sa arate ce..?ca e familist?.. astia nu se pot numi.barbati….va multumesc pt acest articol..:)
Interesanta intrebarea!… “Cum poti sa te indragostesti de un barbat insurat?”… Mai exista vreo ratiune cand te indragostesti, daca exista acea empatie, acea chimie? Hai sa fim putin seriosi! Mai ales atunci cand asteptarile tale in casnicie nu au fost “acoperite” si nu faci altceva decat sa-ti duci “crucea”.