Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Despărţire

Vulpea fără BAC

O gafă a lui Remus Pricopie, ministrul Educației. Invitat în seara de 14 septembrie la Digi 24 pentru a încerca...

Continuare...


Powered by

Despărţire

Nina Tărchilăde @
9 November 2017

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Pfff… meniul zilei de azi, nori şi straturi de cenuşă. Şi gânduri la desert. Nu roze, nu spumoase, nu fericite. Nici nefericite – doar… terne.

Amintirea clipei când ţi se sparge inima lovindu-se de asfalt. Te uiţi la omul din faţa ta şi la tine, din interior înspre-afară… E gol. Tu nu te mai găseşti pe tine dincolo de zidul pe care el l-a pus între voi. Nu ştii dacă doare – e ca atunci când vezi rana deschisă şi plină de sânge, nu simţi nimic şi eşti prins în uimirea aia de dinaintea durerii. Un gând îţi urlă-n timpane disperat că… uite, totuşi, ţie ţi se întâmplă!

În ce colţ ascuns dormea egoismul din omul de lângă tine de tu nu l-ai văzut până acum? Sau poate lipsa iubirii naşte monştri în firea noastră dacă nu ştim să păstrăm în suflet un dram de duioşie şi preţuire pentru cel pe care l-am iubit cândva, pentru cel pe care l-am ales dintre alţi oameni să ne stea alături, pentru cel cu care-am plâns şi-am râs şi ne-am desenat clipe de viaţă. Pentru cel pe care-l încărcăm nejustificat cu vina de-a fi obosit noi înşine.

Toate trec… Ne vindecăm de iubiri ca de orice altceva. Însă dacă nu-i lăsăm iubirii vechi un colţişor de tihnă în noi, cea nouă va veni peste rânduri încrâncenate şi se va scrie mototolit şi strâmb.

Îi iubesc amintirea pierdută prin zile cu soare şi zâmbete, îi respect trecerea prin mine şi-o urmă ştanţată adânc a sufletului său peste al meu. Dar nu mai pot să i-o spun. Mă oboseşte egoismul cu care rosteşte cuvinte străine de noi. Mă obosesc gesturile şi privirea în care nu mai am loc. “Dacă ţi-aş atinge mâna, ai simţi cât de departe ţi-e inima? Ştii că la magazinul de inimi este închis astăzi şi n-am de unde lua piese de schimb pentru ce s-a defectat? Ştii că noi niciodată… eu, nu?” îmi vine să-i spun. Nu spun. Nu fac niciun gest. Rămân încremenită într-o secundă aiuritoare şi tac. Îl privesc. Văd ochii cum trec pe lângă mine, văd cum i se mişcă buzele, simt depărtarea şi emfază şi… gol. Cafeaua are gust de nămol mizer, negru, moale şi amar.

“E târziu! Doamne, cât e de târziu!” – spun. Mă ridic, mă îmbrac şi ies pe uşa înfiorată de-o rază rătăcită de soare, fără să-l privesc. Nu ştiu ce las în urmă: uimire sau revolta egoismului ăla pe care nu i-l ştiam, o urmă-nflorită sau una plină de noroi. Nu ştiu – fiecare îşi duce cu sine amintirile de care e în stare. Eu aleg lumina, o strâng cu migală de prin toate nimicurile şi-atât. Când nu mai ai la ce să te întorci, singurul drum care-ţi rămâne este înainte. Chiar dacă îţi mai sună asurzitor în timpane zgomotul surd al inimii tale lovindu-se de asfalt. Chiar dacă ai lasat-o acolo să se zbată în rana ei pâna la capătul capătului. Chiar dacă te cauţi înnebunită printre ziduri murdărite de mâzgălelile tuturor celor pe care i-ai lăsat să treacă prin tine.

Nu plâng. Viața are lectii pentru toți – lecția mea despre oameni spune că… obosim. Toți. Fără tăgadă și fără drept de apel. Rămâne clipa, bucuria că ai ce-ți aminti, liniștea că ți-a fost dat să fii senin și frumos și tu însuți lângă cineva. O clipă. Un anotimp. O viață. Pentru că toți avem o viață mare alcătuită din vieți mai mici care se lipesc între ele, mobilându-ne.

Și-am învățat ceva esențial – că oamenii-s Oameni atât de puțin timp din viața lor! Niciodată destul, niciodată de tot.

Despre autor

Nina Tărchilă

| Facebook | De același autor

Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției – înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti!

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.