Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Demnitatea umană

Primul programator din lume

Știați că primul programator din lume a fost femeie? 10 decembrie 1815 nu a fost o zi tocmai fericită pentru...

Continuare...


Powered by

Demnitatea umană

Vladimir Stoicescude @
16 December 2013

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Într-o lume în care descoperirile științifice depășesc abilitatea umană de a ne adapta, etica și/sau moralitatea sunt victime ale progresului.

Mă pot îndrepta în multe direcții cu acest articol, subiectul este foarte fertil și doza mea de inspirată nervozitate este foarte lucrativă. Din respect pentru tine și pentru condiția mea de liber profesionist, am să mă limitez la supraviețuire.

În general, oamenii vor să trăiască și, de cele mai multe ori, ei doresc “să trăiască bine”. Cu cât trăim mai mult, dorim să mai trăim și nevoia noastră de a atinge dumnezeirea imortalității este cât se poate de firească și de normală. Trecând peste ideea că o viață lipsită de stânca întunecată a neființei își pierde din dulcele și efemerul gust al vremelniciei, acea scânteie a trăirii temporare: cunoașterea că acest astăzi nu va mai exista niciodată și că totalitatea “astăzilor” tale este limitată, dă naștere aventurii vieții și a cursei tale contra cronometru.

Sunt oameni ce trăiesc ani de zile cu ajutorul mașinilor ce le respiră aerul, le circulă sângele și îi hrănesc. Oameni prinși în lagărele medicale, pe muchia dintre viață și moarte. Acești oameni, conștienți sau nu, sunt osândiți de lipsa clauzelor “să nu resuscitați” și “fără măsuri extreme”. Am citit despre un om care, conștient fiind, trezit dintr-o coma indusă pentru a îl salva de durerea condiției în care se afla, a ales să oprească aparatele. El este unul dintre puținii “norocoși”. De cele mai multe ori, fără un testament, această decizie aparține familiei și a celor apropiați. Puțini oameni au tăria de caracter de a alege moartea persoanei iubite și este de preferat ca noi, ca oameni ce iubesc și sunt iubiți, să îi protejăm printr-un testament sau o discuție despre o asemenea alegere. Atunci când demnitatea umană dispare, ceea ce definește un om devine foarte gri și greu de digerat. Consider că unele alegeri trebuie făcute către demnitate și privind prin prisma calității vieții.

Doctorii au responsabilitatea de a încerca orice, problema este că, de multe ori, în situații similare, ei nu s-ar supune acestui “orice”. Responsabilitate revine pacientului și/sau familiei de a spune “atât”, atunci când este evident că șansele unei vieți “normale” sunt inexistente.

Faptul că putem să “trăim” ajutați de tehnologie nu înseamnă viață. Consider că trebuie să evităm situațiile în care abilitatea omului de a folosi tehnologia depășește capacitatea omului de a lua decizii umane.

Despre autor

Vladimir Stoicescu

| Blog | Facebook | De același autor

Eu

Sunt lumina de la capatul noptii, si adierea vantului de vara.
Sunt Alfa si Omega, intunericul in lanul de secara.
Sunt … sunt … cogito ergo sum.

Sunt ambitia inaripata si sunt sangele stramosilor.
Sunt mormanul de pamant, sunt copilul muribund.
Sunt … sunt … cogito ergo sum.

Sunt vipera ce-ti sopteste , si sunt cantecul de leagan
Sunt femeia ce zambeste la barbatul care intreaba
Sunt … sunt … cogito ergo sum.

Sunt diavolul cu pene, sunt Adam in pielea goala.
Sunt tristetea absoluta, efemera, si fatala.
Sunt … sunt … cogito ergo sum.

Sunt o pata de culoare, ba un verde, ba mai tare.
Esti un negru! Sunt culoare.
Sunt … sunt … cogito ergo sum.

Sunt mainile lui Venus, si sunt catelusul schiop
Sunt atent calcand pe tine, cand eu am calcat pe mine.
Sunt … sunt …

Sunt … sunt?
Esti.
Cogito ergo sum.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.