Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

De vorba cu schizofrenia

Lista

Să ne fie clar: iată ce avem de făcut în continuare. Sper că totul este cât se poate de clar....

Continuare...


Powered by

De vorba cu schizofrenia

Vladimir Stoicescude @
7 October 2013

Eram afară, la o masă, rumegând cu o țigară-n limbă prin paginile unei cărți.

Cu coada ochiului văd cum cineva se apropie și-mi cere o țigară. Instinctiv îi intind pachetul și ies din realitate. Se așează și ma întreabă ce citesc. Eu clipesc să-mi închei visul, zâmbesc și îi arat coperta: Despre Eroi si Morminte de Ernesto Sabato.

Sufăr de o boala incurabilă, am tendința să preiau controlul conversației. Motivația este una simplă: amabilitățile mă plictisesc. Din punct de vedere conversațional, oamenii se relaxează în prezența mea. Discuția devine simplă pentru ei atunci când scot acțiunea din ecuație, ei reacționând doar la drumurile pe care le deschid.

El zâmbește și își aprinde țigara. Îl întreb dacă citește și îmi spune că nu, nu are suficientă răbdare. Întrebarea fireasca este “dacă nu citești atunci ce faci?”. Îmi spune că ascultă tot felul de muzică, genul lui favorit fiind “death metal”.

Trec prin discursul meu despre artă și frumusețe: îi spun că o persoana care chiar înțelege estetica și frumusețea tonurilor, apreciază frumusețea în orice gen de muzică. Depinde, evident, de starea mentală de care o persoană este posedată. Îi spun că dacă apreciază genul ăsta de muzică, este probabil atacat de momente de pură agresivitate. Îmi spune că da, îmi spune că a fost diagnosticat de mic cu probleme de personalitate. A petrecut multă vreme pe la doctori, fiind mândrul posesor al brevetului ADHD, sindromul anti-autoritate, cu o specializare ca maniaco-depresiv și cu un trecut violent.

Îi spun că sunt surprins. Omul părea senin, liniștit, cu o voce fină și aparent calculată. Îmi spune că ia medicamente pentru a îi stabiliza starea mentală, însă suferă din cauza faptului că îi este imposibil să ajungă în raiul maniac. Îi mulțumește însa drogului, pentru cheia de la ieșirea din iad.

Îmi povestește de problemele cu alcoolul și cu drogurile, însă spune că încearcă să se pună pe picioare. Îi este însă foarte greu, pentru că este mânat de obiceiuri și viața lui este un întreg puzzle format din tipare. Trec prin discursul meu despre alcool și droguri, îi spun să nu pună presiune prea mare pe el și să nu încerce să cucerească lumea într-o clipă. Îi explic că atunci când se pierde și se lovește cu fundul de pământ, nu înseamnă că a pierdut războiul. A pierdut doar o bătălie, însă lupta continuă. Îi explic că și dacă pierde săptămânal, asta tot însemna că bea o dată pe săptămână.

Îl întreb dacă se considera “diferit”, el îmi spune că toți suntem diferiți în felul nostru. Îi spun că dacă toți suntem speciali, atunci nimeni nu este special. Îi dau dreptate și îi spun că toți suntem egali, însă unii sunt mai egali ca alții.

Îl întreb de ce se considera special și îmi spune că este foarte norocos. Îi spun să aprofundeze și îmi spune că atunci când el vrea să traverseze strada, de cele mai multe ori nu trec mașini.

Îl întreb dacă este un optimist, ezită. Îi spun că sigur este un optimist, dacă era pesimist vedea doar “semnele” nefavorabile.

Îl întreb cu ce se ocupă și îmi spune că pur și simplu merge, de dimineața până seara el merge. Se ridică și îmi arată sângele dintre degetele de la picioare. La insistenta mea, îmi răspunde că face asta pentru ca simte nevoia. Îl întreb din ce trăiește și îmi spune că primește ajutor de la stat. A fost în armată când era mai tânăr, însă l-au eliberat pe caz de boală.

Știind că bolile pe care el le are nu sunt suficiente pentru a primi pensie, îl întreb din ce motiv primește ajutorul. Îmi spune că, la 21 de ani, doctorii i-au prins ghiuleaua “schizofrenic” de piciorul drept. Îl întreb cum se manifestă și îmi spune că aude voci. Îl întreb ce aude, însă nu-mi răspunde. Îmi spune că nu le dă atenție, are puterea să distingă între realitate și iluzie. Însă nu suportă mulțimile și uneori simte cu i se blochează creierul, suferind atacuri de panică.

Trebuie să menționez că pe parcursul conversației, el nu se uita la mine. Privea în altă parte, uneori chiar îl pierdeam în gândurile sale. Îl vedeam cum se uită în gol, zâmbește fără absolut nici un motiv. După 30 – 40 de secunde revenea în “lumea noastră”, continuând conversația de unde a lăsat-o.

Îl întreb dacă are puterea să se pună în situația altor oameni, îl întreb dacă simte emoție atunci când vede pe cineva supărat. Îmi spune ca nu, îmi spune ca emoțiile lui sunt diferite.

Întrebarea mea a fost pusă pentru a vedea dacă are tendințe sociopatice. Ținând cont de discuția pe care am avut-o până acum, ezit să îi spun. Nu sunt din (ne)fericire genul de om care să se cenzureze, așa că îi spun că are. Omul acesta calm, care nu s-a uitat la mine până atunci și care vorbea oarecum timid. Întoarce capul brusc și se uită direct în ochii mei, am văzut animalul pentru un moment. Continui pe același ton, nu schițez niciun gest și ma prefac că n-am văzut. După o fracțiune de secundă revine la starea pe care a avut-o până atunci.

Îi spun că deși există o parafă nefavorabila asupra cuvântului, problema este mult mai prevalentă decât vrem să admitem. O problemă care de fapt este ținută sub control, atât timp cât omul înțelege emoțiile altuia din punct de vedere intelectual.

Îl întreb dacă are o prietenă, îmi spune ca nu, îi este greu să vorbească cu femeile. Încep să râd și îi spun că eu stăteam aici și îmi vedeam de treabă, însă el avea alte planuri. A intrat în vorbă cu mine, s-a așezat și vorbim de 45 de minute.

Îi țin o pledoarie despre beneficiile unei femei bune în viața unui bărbat. Menționez ancora cu realitate și speranță către viitor, îl atenționez însă cu privire la puterea femeilor de a duce un bărbat la porțile iadului.

Îl întreb ce planuri are pentru viitor, însă îmi spune ca el trăiește viața de la o zi la alta. Nimic nu îi menține interesul și este ghidat de emoții. Zice că în viață sunt mult prea multe opțiuni și că îi este greu să aleagă. Uneori face lucruri mai puțin legale pentru că nu îi pasă. Se simte nesemnificativ, consideră că viața este fără scop și că după noi rămâne doar cenușa.

Îi dau dreptate, însă menționez că nu se știe niciodată ce impact vor avea copiii lui și copiii copiilor lui. Suntem foarte mici într-o lume foarte mare, menționez că toți am făcut greșeli și că drumurile uneori sunt pline de gropi și urină. Important este să conștientizeze greșeala și să aibă puterea să se întoarcă din drum. În viață trebuie să ne ghidăm după o serie de principii, principii care sperăm să ne salveze de alegerile greșite. Menționez că nu este genul de om care să trăiască bine într-o colivie și îi spun să aibă grijă.

Îmi spune că circumstanțele l-au forțat pentru o vreme să trăiască în pădure. Îmi spune că acolo s-a simțit cel mai bine și că îi plăcea să comunice cu natura. A încercat să vorbească cu păsările, veverițele și restul vietăților care i-au sărit în cale. Folosea o limba neștiută și inexistentă, încercând să provoace un răspuns. Când se pregătea să-și părăsească “locuința”, a întâlnit în sfârșit cerbul mult râvnit. A luat-o ca un semn, poate a fost.

Îi spun să scrie pentru că are multe de spus, el însă spune ca nu știe. Insist să scrie însă îl pun să îmi promită ca nu va șterge nimic. Îi menționez faptul că schimbările dese ale personalității sale vor duce la o incongruență aparentă. Incongruență care de fapt nu înseamnă nimic.

După doua ore ne luăm rămas bun și facem cunoștință. Îl cheamă Andrew, îi urez mult succes și îi spun ca este o persoană inteligentă. Îl rog să aibă grijă în lumea asta bizară. Îi reamintesc de colivie și de scris și pleacă…

Despre autor

Vladimir Stoicescu

| Blog | Facebook | De același autor

Eu Sunt lumina de la capatul noptii, si adierea vantului de vara. Sunt Alfa si Omega, intunericul in lanul de secara. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt ambitia inaripata si sunt sangele stramosilor. Sunt mormanul de pamant, sunt copilul muribund. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt vipera ce-ti sopteste , si sunt cantecul de leagan Sunt femeia ce zambeste la barbatul care intreaba Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt diavolul cu pene, sunt Adam in pielea goala. Sunt tristetea absoluta, efemera, si fatala. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt o pata de culoare, ba un verde, ba mai tare. Esti un negru! Sunt culoare. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt mainile lui Venus, si sunt catelusul schiop Sunt atent calcand pe tine, cand eu am calcat pe mine. Sunt … sunt … Sunt … sunt? Esti. Cogito ergo sum.

    Comentarii
  1. kitt

    Cunosc o persoana care „aude” voci. Cand a pomenit prima oara de ele, era transormata, intr-o transa. Am fost marcata toata ziua si m-am gandit indelung la ce chinuri ii sunt supuse mintea si sufletul. Arata cu 10 mai imbatranita fata de varsta ei. Sa mai spun ca imi pare nespus de rau pentru ea? E captiva intr=o lume din care, chiar ea a spus, nu vrea sa iasa.

  2. Stelian

    Si cele 2 spirite ale pamantului s-au indepartat, dar energia a ramas.

  3. Romina

    Doamne, ce m-am regăsit.... Nu în totalitate, dar de ajuns încât să-mi aduc aminte de trecutul meu tulbure.

  4. sandu friedman

    Autorul despre SCHIZOFRENIE are ceva publicat.Titlul?
    MULTUMESC,

  5. raluca

    Multumesc Vladimir! Ai revelat cel mai pur adevar, la capat. Asa ca de maine, ma voi intoarce exact acolo unde imi este locul. Multumesc inca o data!

  6. pisoiul

    Tare-mi place articolul tau, nu stiu daca-l inteleg pe deplin, dar poate faptul ca l-am citit pe nerasuflate inseamna ceva . Probabil ca sunt un pic din ambele personaje

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.