Ce liniște în mine s-a făcut
când iederi brațele le-ai prefăcut
și între ele trupul mi-ai cuprins…
Furtunile, cu toate-n gând s-au stins,
s-a făcut vară-n suflet dintr-o dată
și lumea a fost iarăși a mea toată…
Tăcuți am stat, așaaa, îmbrățișați
un timp fără de timp, netulburați
de altceva decât de-această pace
ce reușea în rai ca să îmbrace
umbrele noastre-atât de încercate
și de atâtea grindini sfâșiate…
Ce liniște-am trăit… De neuitat…
Și câtă forță, dragoste mi-ai dat…
