Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

De ce nu este România altfel?

Pasărea de sub pielea ta

Pentru amatorii de tatuaje. Tatuajele cu păsări sunt unele dintre cele mai des întâlnite tatuaje. Și aceasta pentru că, în...

Continuare...


Powered by

De ce nu este România altfel?

Adrian Mielcioiude @
26 September 2016

Istoricul român Lucian Boia a publicat o lucrare ȋn care răspunde ȋntrebării pe care o pune ȋn titlul cărţii: “De ce este România altfel?”.

În cele ce urmează nu voi comenta răspunsul la această ȋntrebare, care este dat dintr-un punct de vedere istoric şi ȋntr-o manieră destul de controversată, aşa cum autorul a ȋnţeles de-a lungul timpului, ȋn toate cărţile sale, să-şi atragă succesul la publicul larg, neavizat, tratând diverse evenimente din istoria românilor. Voi ȋncerca, ȋn schimb, să dau un răspuns mai neconvenţional negaţiei acestei ȋntrebări.

Din punct de vedere ştiinţific, arhitectura creierului uman are doi autori: genele care construiesc o parte fundamentală a acestei arhitecturi, comună la toţi indivizii, şi mediul ȋn care individul trăieşte. Concluzia este evidentă: atributul “altfel” din punct de vedere neurologic este dat de mediu, atât de cel fizic-natural (trăieşti ȋntr-o regiune foarte caldă sau foarte rece, sau cu temperaturi intermediare), cât şi de cel socio-cultural (contextul, colectivitatea ȋn care se dezvoltă individul). Mediul este cel care face ca structura circuitelor fiecărui creier să fie individuală şi unică, reflectând istoria şi condiţiile acelui organism.

Din acest punct de vedere, dacă vom compara omul cu o clădire, putem să construim următoarea imagine plastică: clădirile care reprezintă toţi oamenii, indiferent de rasă, sex sau etnie au fundaţiile asemănătoare, ȋnsă, ȋncepând cu primele nivele, ele ȋncep să nu mai semene ȋntre ele. Fundaţiile sunt date de gene, iar nivelele care se construiesc pe aceste fundaţii sunt influenţate de mediu. Unele clădiri pot să aibă mai puţine etaje, altele mai multe, cu apartamente mai mici sau mai spaţioase, ȋn funcţie de mediul ȋn care se ȋnalţă ele.

Să restrângem acum cadrul acestei imagini planetare fictive ȋn care apar numai clădiri, la continentul european. Imaginaţi-vă harta politică a Europei cu toate ţările sale. În toate aceste ţări, pe oricare am alege-o, inclusiv România, vom observa oameni-clădiri de toate ȋnălţimile şi formele, dar vom mai face şi o observaţie de detaliu. În funcţie de tradiţiile culturale ale acestor ţări (şi aici includ religia, educaţia, sistemul politic, ȋn general toate elementele de civilizaţie care au contribuit de-a lungul istoriei la definirea culturii unui popor), clădirile respective vor avea culori şi nuanţe diferite.

Spre exemplu ţările din vestul Europei vor avea nuanţele aceleiaşi culori, la fel cum cele din estul Europei vor avea nuanţele unei culori diferite. Şi ce concluzii poţi să tragi privind o asemenea imagine?

Că toate ţările sunt ȋntr-un grad mai mare sau mai mic “altfel” unele faţă de altele. Într-un grad mai mic, dacă faci comparaţie ȋntre ţări care fac parte din aceeaşi zonă culturală, sau mai mare dacă faci comparaţie ȋntre ţări aflate ȋn zone culturale diferite.

Că România nu face excepţie de la această regulă, deci nu este o ţară altfel decât celelalte. Că a fi “altfel” ca ţară depinde de contextul politic şi cultural ȋn care te afli. Că a fi “altfel” ca individ depinde de mediul ȋn care te naşti şi te dezvolţi, cu alte cuvinte de cultura ȋn care trăieşti şi implicit de ţara şi poporul din care faci parte.

Că independent de ţara şi poporul din care faci parte, te poţi clădi mai scund sau mai ȋnalt ȋn funcţie de cât efort investeşti ȋn dezvoltarea ta. Că toate ţările au oameni-clădiri mai scunzi sau mai ȋnalţi, dar ȋn cele cu un nivel de educaţia mai mare sunt mai numeroşi oamenii-clădiri mai ȋnalţi.

Că ȋn ţările unde corupţia e la ea acasă, clădirile-oameni cu bulină roşie care stau să cadă sunt mai multe decât restul. Că ȋn ţările unde biserica şi societatea civilă şi-au asumat un rol social numărul clădirilor-oameni fără acoperiş este mult mai mic.

Că oamenii-clădiri care se ȋnalţă peste norii ţărilor lor sunt din ce ȋn ce mai mulţi şi că oraşul continental pe care ȋl ridică ei acolo sus va fi oraşul viitorului ȋn care cărţile de genul celei amintite la ȋnceputul acestui articol nu vor mai fi niciodată la modă.

romania-altfel

Despre autor

Adrian Mielcioiu

| Blog | De același autor

Numeroase premii la diverse festivaluri literare. În 2005 publică primul său volum de poezie, "Despachetări carnivore". Publică poezie în numeroase reviste literare. În anul 2013, la editura Brumar, a publicat un al doilea volum de versuri: “Crânguri de portocali”.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.