Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

De ce citim?

Prin online, în viteză

Patru linkuri care ne plac. 1. Vizitați lumea, călătorind în viteză, fără teama de a fi opriți de un agent...

Continuare...


Powered by

De ce citim?

Cosmin Neidonide @
30 March 2017

Am pătruns multe cărți, citindu-le, unele, cele mai bune, m-au pătruns și ele pe mine, reușind să întârzie instalarea sobră a omului matur în mine sau, altfel spus, să păstreze, în ceea ce sunt, cât mai mult din ceea ce eram, fiind copil: mirarea, dorința de a pune întrebări și o anume tendință juvenilă și naivă de a crede în frumosul din oameni.

Citind, am observat că există mai multe registre de percepție. La nivelul cel mai superficial al lecturii rămânem cu o plăcere a textului – vorba lui Roland Barthes – cu o bucurie estetică, iar la nivelul cel mai profund-metafizic, ne alegem cu sentimentul de a nu fi niciodată singuri.

Când citim, intră în noi, nu de puține ori, prin intermediul unor clipe smulse din linearitatea timpului, marile teme(ri) ale omului dintotdeauna, germinând undeva în adânc până la înfrunzire speranța că în noi există ceva, o parte luminoasă, care se sustrage perisabilității, dar mai presus de orice sentimentul că nu suntem, cum spuneam, singuri. Orice carte este un recital de convertire a singurătății la nesingurătate.

Oamenilor care au citit mult, Dumnezeu nu le mai promite raiul, nu pentru că nu ar exista, ci pentru că nu le poate da o un alt rai decât acela, anticipat deja la nivelul lecturii: imensa liniște, o altă realitate, un mod de a trăi în afara timpului, un fel de contemporaneitate cu toți cei mari de la Platon la Kant, de la Homer până la Dante, Goethe și Eminescu, un mod de a fi solitar și solidar în același timp, o splendidă și sublimă evaziune – ei bine, un alt rai decât acesta, pentru cei care au citit, cu greu mai poate fi imaginat. Funcția cea mai nobila a lecturii nu este informarea, ci faptul de fi format, șlefuit până la transparență de întrebările arcuite subtil peste misterul copleșitor al lumii.

Cărțile sunt ca niște păsări cu aripi care nu se frâng niciodată, purtându-ne mereu în alte lumi și colțuri îndepărtate, dar toate aceste lumi și colțuri mirifice sunt în noi înșine. Citind, vorbim cu noi prin vocea celui care s-a găsit pe sine cu mult înainte de a ne începe noi înșine căutarea. Noblețea ființei umane este dată de capacitatea omului de a se căuta pe sine. Nu există nicio altă ființă care să își caute cu atâta îndârjire stepele interioare, punându-le ritualic, prin intermediul cărților, în scenă.

Universul din spatele cărților este inepuizabil, un fond latent de lumi construite după o altă arhitectură decât cea a realității, una compatibilă cu nevoia omului de a evada din orizontul incomod al vieții lui Sisif. Succesiunea de activități predictibile și repetabile la nesfârșit devine, așadar, resortul evadării noastre transmundane ca un plonjon, salutar, în actualitatea valorilor de tip platonic.

Nevoia de a zămisli prin intermediul metaforei, al cărții în genere, alte așezări pentru spirit este înscrisă adânc în făptura noastră. Abdicarea realității în fața nevoii umane de a se vindeca de propria nefericire metafizică ar putea fi înțeleasă ca mod a lui Dumnezeu de a ni se revela, fragmentar și luminos în trupul perceptibil al cuvintelor.

Faptul de a nu găsi fericirea în formă permanentă, faptul de a nu trăi în perfectă armonie cu noi înșine nu este câtuși de puțin grav. Grav este doar atunci când am devenit, printr-un soi de uzură mundană, insensibili la efectul radiant al iubirii celui de lângă noi. Din acest punct de vedere, când citim ne înșurubăm într-o lume aparent fără nicio legătura cu viața noastră zilnică, însă mirajul lecturii își deapănă toate consecințele abia atunci când, reîntorși din lumea cărților, devenim mai atenți, mai vii în interacțiunea fascinantă cu cei din jurul nostru. Aș spune că lectura, ca efect subiacent al ei, este o invitație nu doar la o altă realitate, ci un mod de a fi mai treaz în raport cu realitatea neintermediată a vieții.

De ce citim? Citim pentru că în felul acesta ne așezăm la marginea îndepărtată a minții, regăsind în interiorul cald al făpturii noastre acea parte invincibilă a copilăriei dornică să asculte povești.

Citim pentru a ne procura, fie și provizoriu, o realitate mai convenabilă, dar mai ales citim pentru ne consola singurătățile, pentru a ne domoli suferințele, pentru a ne oblojii rănile care au încetat să mai sângereze, dar care, cicatrizându-se, ne amintesc de toate dezamăgirile, de faptul că lumea, indubitabil, pare să fie altfel decât am avut-o noi în închipuirea noastră.

Despre autor

Cosmin Neidoni

| LinkedIn | Facebook | De același autor

Nascut in Timisoara in 8 Martie 1975. Absolvent de filosofie, freelancer in domeniul traducerilor, scrie proza scurta, eseuri si poezie. Carti publicate: Scrisoare catre fiul meu, Das Schattenspiel. In pregatire: Viata la 40 de ani.

    Comentarii
  1. Mihaela Suciu

    Frumos! Drag! Citim, citim, dar de ce scriem?

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.