Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

De ce avem nevoie de povești?

Când vocile mor, muzica…

O frumoasă poezie de dragoste. Când vocile mor, muzica mai întârzie, Mai reverberează un timp în memorie – Mirosul, când...

Continuare...


Inregistrare

Colaboratori

Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.

Ai uitat parola?

Noua parola iti va fi trimisa pe e-mail.

Aboneaza-te gratuit

Powered by

De ce avem nevoie de povești?

Cosmin Neidonide @
17 November 2016

Cred că toate ființele umane se nasc cu nevoia metafizică de asculta și de a spune povești. Nu putem trăi în afara cuvântului. A fi înseamna a rosti. Poveștile, literatura în general, îndulcesc condiția umană fără a-i anula, însă, fatalitatea. Cărțile sunt ca niște aripi, citindu-le, zburăm deasupra lumii ca niște păsări care nu coboară pe pământ decât pentru a se hrăni, zburând, apoi, de fiecare dată,mai sus până ce aripile încep să nu se mai vadă confundându-se în văzduh cu zborul însuși.

Imbătrânind, vorba lui Garrison Keillor, ajungem, inevitabil, la concluzia că nu exista răspunsuri, ci doar povești. Omului nu-i poți da, pentru întrebările de ultima gravitate, răspunsuri tranșante, ci doar aproximări, spuse cât mai frumos dacă se poate, menite a amâna, ca într-un basm oriental, deznodământul ultim.

Nu are nicio importanță dacă, povestind, spunem sau nu adevarul. Literaturii, spre deosebire de jurnalism, nu i se poate cere sa fie obiectivă, ea, de prea puține ori, are de a face cu obiecte ori cu materia inertă în sine. Chiar și atunci când descrie peisaje ori naturi moarte. în sens pictural sau fotografic, literatura proiectează asupra lor unduirea noastră sufleteasca. Literaturii i se poate cere, cel mult, să fie onestă. Întreaga ei istorie fiind o succesiune de parțialități oneste, asumate și, mai mult sau mai putin,revelatoare.

Literaturii îi putem reproșa, dacă ar fi sa ne imaginăm ca duhul ei admite reproșurile, că nu ne seduce îndeajuns, că nu ne atinge suficient intimitatea inimii, ca, în fine, ne ține de mână, plimbându-se prin cele mai intime teritorii sufletești fără a ne revela cât de adânc și cât de frumos ne poate fi sufletul.

O carte bine scrisă nu se verifică în funcție de cât de impenetrabilă este, ci în funcție de claritatea și frumusețea cu care poate exprima cele mai adânci și cele mai complexe realități umane. Ea, cartea, ne pune pe gânduri, ne răscolește, ne atrage într-un vârtej având, în cele din urmă un singur scop: acela de a ne reda noua înșine mai edificați cu o treaptă, mai tineri cu o speranță!

Când citești, furat de magia cuvintelor și de suplețea rafinată a gândului,trebuie să ai sentimentul ca șirul de cuvinte, simplu și pur, curge prin tine, revelator ca o oglindă. Dacă te obosește, fără a vindeca câtuși de puțin harababura ta interioara, e însemnul ca nu ești în cea mai buna tovărășie. Cărțile au și ele sufletul lor!

Intre toate darurile cerului, cuvintele ne sunt date pentru a ne dezvălui și a ne ascunde deopotrivă, pentru a ne purta aidoma îngerilor înainte de a-și lua zborul!

De ce avem nevoie de povești? Ce vrea, în fond, literatura? Ea are o misiune nobilă și delicată în egală măsură: ea vrea să ajungă la inima omului, vrea și trebuie sa creeze stări de spirit și emoții pentru că în afara emoțiilor nu suntem decât o organizare funcțională a unui sistem nervos vegetativ. De cum ne naștem și până murim avem nevoie de povești pentru a trăi mai frumos și, nu-i așa, pentru a adormi mai ușor!

povesti

Despre autor

Cosmin Neidoni

| LinkedIn | Facebook | De același autor

Nascut in Timisoara in 8 Martie 1975. Absolvent de filosofie, freelancer in domeniul traducerilor, scrie proza scurta, eseuri si poezie. Carti publicate: Scrisoare catre fiul meu, Das Schattenspiel. In pregatire: Viata la 40 de ani.

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.