Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

“Dacă vreți să știți cum se citesc cărțile, ar trebui să scrieți o carte”

Amintiri despre viitor

Atunci când profețiile unor copii au devenit realitate. În 1995, pentru a promova internetul în cadrul tinerei generații, mai mulți...

Continuare...


Powered by

“Dacă vreți să știți cum se citesc cărțile, ar trebui să scrieți o carte”

Irina Bartolomeude @
18 November 2014

Un interviu cu Andrew Nicoll.

Andrew-NicollScriitorul scoţian Andrew Nicoll, publicat în România de Editura All, îşi începe aventura românească în compania bloggerilor literari pe 20 noiembrie 2014, la cafeneaua Cărtureşti Verona, de la ora 18:30, pentru ca apoi să fie prezent la Târgul de Carte Gaudeamus (sâmbătă, 22 noiembrie 2014, ora 13:00).

Distins cu Premiul Saltire pentru cel mai bun roman de debut al anului şi tradus în peste douăzeci de limbi, “A fost odată ca niciodată” l-a impus pe Andrew Nicoll în lumea literelor. Au urmat alte două romane: “Dragostea si moartea Caterinei” (2011) şi “Dacă citeşti asta înseamnă că am murit” (Editura ALLFA, 2013).

Povestea unui “băiat bun la toate pentru o revistă de adolescente”

Irina Bartolomeu: Inițial, ați lucrat în silvicultură. Ce v-a îndemnat să treceți la jurnalism și apoi la literatură?

Andrew Nicoll: Povestea e destul de amuzantă. După ce mi-a apărut prima carte, mi s-a cerut să scriu într-un chestionar toate joburile avute. Am avut doar două. Am terminat școala și m-am dus să lucrez ca muncitor forestier. Am urât chestia asta. Eu nu sunt făcut pentru munca grea, așa că a durat doar șapte luni. Mama a găsit un anunț în ziarul local în care scria că se caută un băiat bun la toate pentru o revistă de adolescente. Nu am obținut postul, însă mi s-a spus că aș fi persoana potrivită pentru a lucra la un cotidian. Sunt reporter de mai bine de 30 de ani. Nu-i o muncă grea. Și iată cum viața mea s-a schimbat accidental; la fel s-a întâmplat și cu cărțile. Când am împlinit 40 de ani, mi-a fost foarte greu. Am intrat în criza vârstei mijlocii. Unii oameni reacționează luându-și o iubită adolescentă și o mașină sport. Eu, însă, am început să scriu ficțiune. Am avut ceva succes cu povestirile scurte, apoi, într-o zi, m-am trezit din vis și m-am gândit că ar fi bună o povestire scurtă, de șase sau, poate, de zece pagini. M-am apucat de scris în tren și, după 18 luni, am terminat “A fost odată ca niciodată” (The Good Mayor).

Ați publicat trei cărți. Care este cea mai apropiată sufletului dvs. și pe care o recomandați unui cititor ce îl citește pentru prima oară pe scriitorul Andrew Nicoll?

Andrew Nicoll: Am trei copii pe care îi iubesc la fel. Dar ca și cărțile, copiii sunt diferiți. Cred că “Dragostea si moartea Caterinei” este cea mai bună carte din punct de vedere literar, “Dacă citești asta, înseamna că am murit” este cea mai amuzantă, iar “A fost odată ca niciodată” va fi întotdeauna specială, pentru că a fost prima carte scrisă. Este greu să aleg una, pentru că toate sunt diferite. Nu am un personaj, un detectiv cu un singur picior, interesat de un vechi porțelan Meissen sau ceva de genul acesta, deci nu știu că am cititori care sunt cititorii lui Nicoll. “A fost odată ca niciodată” este o poveste de dragoste cu ceva realism magic. Dacă ți-a plăcut asta, cu siguranță ți-ar plăcea o poveste de aventură nebună despre un bărbat care fură o cămilă și preia o țară sau una despre un autor singuratic dintr-un stat polițienesc din America de Sud?

“Editorii, prin munca lor, pot ridica sau distruge o carte”

Ce vă inspiră în alegerea subiectelor pentru romane?

Andrew-Nicoll-2Andrew Nicoll: Așa cum am zis, “A fost odată ca niciodată” a pornit de la un vis pe care am reușit să mi-l amintesc. “Caterina”, în schimb, a fost un roman total diferit. Am văzut o fotografie într-un ziar de duminică. Nu mai rețin exact ilustrația, însă îmi amintesc doar că era o imagine cu o barcă veche și ruginită, acostată lângă o insulă înconjurată de o mare calmă. M-am dus pe barcă și acolo l-am întâlnit pe domnul Valdez, personajul negativ din “Caterina”. Așa am început să scriu despre el. Tipul era rece ca o lespede de mormânt, însă un personaj foarte interesant. El mi-a spus că “la câteva săptămani după ce s-a întâmplat, Luciano Hernando Valdez a fost aproape în imposibilitatea de a crede că a fost vreodată un criminal.” N-am știut asta. Apoi, restul cărții a venit de la sine. În ceea ce privește “Daca citești asta, înseamnă c-am murit”, am dat peste o mențiune despre Otto pe Wikipedia. Era o poveste minunată, dar a trebuit să fiu foarte atent. Potrivit Wikipedia, Otto a publicat o povestire cu aventurile sale. Am avut grijă să n-o citesc – și nici acum n-am făcut-o. N-am vrut să știu ce-a spus el despre cum s-ar fi desfășurat lucrurile, pentru că, atunci eram conștient că aș fi spus o versiune a poveștii lui și nicidecum versiunea poveștii mele. De altfel, Otto mi-a dăruit un cadou minunat. El mi-a dat ideea să folosesc personajul Tifty Gourdas. Pe drumul spre cabana mea de pe coasta de nord a Scoției, am trecut pe lângă un nod rutier care ducea spre două mici ferme. Una se numește Tifty, iar alta, Gourdas. Prima dată când am văzut semnul, am știut că era un nume, Tifty Gourdas; am reținut că era o contesă maghiară fără de noroc, un pic obraznică și un pic sexy. Așa a ajuns in carte.

La Salonul Internațional de Carte Bookfest 2013, romanul “Daca citești asta, înseamnă că am murit” s-a clasat pe locul al III-lea în topul celor mai vândute cărți. Cum vă explicați succesul acesteia?

Andrew Nicoll: Crede-mă, n-am niciun amestec. Singurul lucru care contează este că un editor trebuie să-și facă treaba și fie dispus să promoveze cartea. Editorii, prin munca lor, pot ridica sau distruge o carte. Știu asta din simplul fapt că romanele mele au fost publicate în atâtea țări. Țările în care cărțile au succes sunt chiar țările în care au fost promovate cu succes. Nu crezi că romanul “Codul lui Da Vinci” a fost un best-seller datorită calității?

“M-am plimbat în jurul lumii și am vorbit cu oameni de peste tot, purtat de paginile cărților. Nu-i uimitor?”

Ce contează mai mult pentru dvs, recenziile criticilor literari sau ale cititorilor obișnuiți?

Andrew Nicoll: E drăguț să fi observat de critici, însă internetul înseamnă mai multe legături cu cititorii. Eu locuiesc într-un orășel de la marginea Scoției. Mă uit pe fereastră acum și nu vad nimic, absolut nimic între mine și Polul Nord. Am trăit toată viața în același cartier, dar m-am plimbat în jurul lumii și am vorbit cu oameni de peste tot, purtat de paginile cărților. Nu-i uimitor? Îți poți imagina cum e să te afli într-o cameră dintr-o țară tare îndepărtată și să stai de vorbă cu oameni care au citit cartea ta și cărora le pasă suficient de mult încât să iasă seara numai pentru că vor să discute despre asta cu tine? Ce senzație fantastică poate fi! Criticii m-au uitat, nici eu n-am știut numele lor, însă acei oameni chiar își amintesc de mine.

În cartea “Dacă citești asta, înseamnă că am murit” împletiți umorul cu războiul. Poate fi umorul o formă de a păcăli moartea sau, mai degrabă, o formă de a ne face conștienti de faptul că există?

Andrew Nicoll: Aceia care au trăit până la o anumită vârstă n-au nevoie să-și amintească de existența morții. Dacă există umor în Iyrtiad, se datorează faptului că Otto este un tip amuzant.

Lucrați ca reporter politic pentru The Sun, unul dintre cele mai vândute tabloide din Marea Britanie, un ziar pentru care condiția umană contează prea puțin. Este literatura o modalitate de a scoate în evidență sau de a sancționa în vreun fel ceea ce se publică în presa tabloidă?

Andrew Nicoll: Îmi pare rău, sunt sigur că e vina mea, dar chiar nu înțeleg întrebarea. Cred că oamenii cumpără ziare ca să se vadă pe ei înșiși reflectați. Nu ai cel mai vândut ziar în Marea Britanie dacă angajezi oameni care nu pot să scrie și nici dacă ignori preocupările cititorilor tăi. Acum, dacă mă întrebi pe mine ce cred despre asta, presupun că majoritatea articolelor din The Sun reprezintă chiar o oglindire destul de exactă a celor mai multe aspecte ale naturii umane – curaj și lașitate, lăcomie și generozitate, eșec și succes și modul în care răspundem la ele. Dar asta nu este literatură și nici nu pretind a fi. Mă străduiesc să scriu literatură și prețul acesteia este că eu nu vând atâtea exemplare precum The Sun și nici nu fac atâția bani.

Ca jurnalist, sunteți un fin observator al societății. V-ați lovit și în realitate sau cunoașteți cazuri de încălcări ale unor drepturi precum libertatea de opinie sau proprietatea privată (menționate în cartea “Dacă citești asta, înseamna că am murit”)?

Andrew Nicoll: Slavă Domnului, nu. Eu trăiesc într-o democrație vestică, liberală și matură în care ne-am bucurat, conservat și protejat libertățile noastre, câștigate cu greu, de cel puțin un secol, uneori cu mare preț. În România, voi tocmai ce-ați scăpat de zeci de ani de tiranie, cu enorme sacrificii și curaj, iar prețul câștigării acestor libertăți a fost plătit în numele meu, de alții, cu mult timp în urmă. Ca jurnalist, am datoria de a contribui la păstrarea acestor libertăți, însa partea grea a fost deja făcută.

Un cititor destul de furios și dezgustat de scrierile actuale

Cum este cititorul Andrew Nicoll? Care sunt scriitorii pe care îi admirați și în ce fel v-au influențat operele acestora?

Andrew Nicoll: Andrew Nicoll este un cititor destul de furios și dezgustat de scrierile actuale. Rareori găsesc cărți de valoare și mă întorc iar și iar la vechii prieteni din biblioteca mea. Lampedusa a fost sfântul ocrotitor în cele mai urâte zile ale mele, atunci când nimeni nu a vrut să publice TGM . El a scris acea uimitoare, minunată și profund colorată carte care este ”Ghepardul”, un far al literaturii europene și a murit ținând în brațe o altă scrisoare de respingere. Asta m-a alinat. Dacă editorii au fost atât de proști încât n-au putut să vadă valoarea cărții ”Ghepardul”, înseamnă ca n-a fost totul greșit. Am crescut citind poveștile lui Henry Treece, cel care a transformat Saga Vikingilor în cărți pentru copii. RL Stevenson mi-a fost mult timp prieten, Collette – ambele au un stil scurt, jurnalistic. Și lista poate continua. Eu cred că, dacă vreți să știți cum se scriu cărțile, ar trebui să citiți cărți și, dacă vreți să știți cum se citesc cărțile, ar trebui să scrieți o carte.

Dar poeții favoriți? De Ziua Națională a Poeziei, ați scris (pe twitter) versuri din opera lui Alfred Lord Tennyson – Ulysses: “I am a part of all that I have met / Yet all experience is an arch wherethrough”. Redau aceste versuri o parte din experiența dvs?

Andrew Nicoll: “…prin care strălucește ca lumea mai puțin umblată, ale cărei granițe dispar atunci când mă plimb”. Da, voi avea ”Ulise” la funeraliile mele. Sunt o parte din tot ceea ce am întâlnit. Fiecare experiență din viața mea m-a marcat, m-a transformat în omul care sunt acum; cu siguranță este inevitabil, poate fi ceva bine sau rău. Nimic nu este mai important pentru scriitori. Dacă aș fi fost un sculptor, piatra, lemnul, metalul ar adăuga ceva la munca mea și, la rândul meu, aș adăuga ceva. Dar scriitorii nu au nimic de la mine, ci doar de la ei inșiși; dar și noi suntem doar o acumulare a amintirilor noastre.

Poeți favoriti: Kavafy, care a scris Ithaka, aproape o imagine în oglindă a lui Tennyson cu al său ”Ulise”, Browning, Burns, desigur, Violet Iacov care a scris despre mediul rural în care locuiesc, dar despre ea nu se va auzi nimic în afara Scoției, John Donne, Andrew Marvell. Lucruri vechi. Sunt de modă veche, trebuie să recunosc.

“Scrie. Scrie acum. Nu aștepta până când ai culoarea perfectă a hârtiei, pixul perfect ori un calculator mai bun”

Cum comentați decizia acordării premiului Nobel pentru Literatură în 2014 scriitorului francez Patrick Modiano?

Andrew Nicoll: E rândul meu anul viitor!

Care sunt tabieturile scriitorului Andrew Nicoll?

Andrew Nicoll: Mă trezesc la 5,30. Plec la muncă la 6.15. Lucrez toată ziua și mă întorc la 8,15, uneori mai târziu, alteori deloc. Apoi mănânc ceva, mă duc la culcare și o iau de la capăt. Fac naveta cu trenul, o călătorie lungă, de aproximativ 90 de minute; este ocazia perfectă pentru scris.

Ce sfaturi aveți pentru un tânăr debutant în ale scrisului?

Andrew Nicoll: Scrie. Scrie acum. Nu aștepta până când ai culoarea perfectă a hârtiei, pixul perfect ori un calculator mai bun. Nu te preface că cercetezi. Scrie. Și, atunci când scrii, citește cu voce tare. Dacă poți, îndrăznește să arăți munca ta cuiva și ascultă-le părerile. Daca ei îți spun “Nu am ințeles ce înseamnă acest lucru”, asta nu-i din cauză că ei sunt prea proști pentru a înțelege, ci pentru că tu nu ai explicat. Doar scrie. De asemenea, uită-te pe cele Zece Reguli ale Scrierii (Ten Rules of Writing) de Elmore Leonard. Printează-le. Îți va lua, poate, două pagini. Te vor învăța mai mult decât patru ani de curs de scriere creativă la orice universitate și te va costa mult mai puțin. Uită-te in ziarul tău. Există o poveste care poate fi scrisă. Hemingway a spus că cea mai tristă poveste pe care a citit-o vreodată a găsit-o în micile anunțuri de tip: “De vânzare pantofi de copil, puțin purtați.” Oh, și doar scrie. Am menționat asta?

Cărțile dvs se găsesc atât în format pentru dispozitive digitale, cât și în format tipărit. Cum vedeți viitorul cărții?

Andrew Nicoll: Din păcate, la fel ca și în cazul ziarelor, va fi digital. Cred că este o tragedie. Cărțile sunt mai mult decât niște obiecte frumoase. Nepoții mei se vor uita la biblioteca mea cu neîncredere, dar nu mi-aș dori să stau la birou doar cu un simplu iPad pe rafturile goale din spatele meu.

Ați scris, la un moment dat, că “tweet-urile sunt cea mai mare amenințare a presei libere”. De ce credeți asta?

Andrew Nicoll: Am spus eu asta? Sunt uimit de propria-mi înțelepciune și percepţie. Ei bine, adevărul este că nu toți cei care pot avea un creion pot fi și poeți, iar jurnalismul este mai mult decât vărsarea unor informații fără nicio verificare pentru a stabili dacă sunt adevărate sau nu. Jurnaliștii lucrează dupa reguli; sunt reguli care protejează oamenii – atât informatorii noștri, cât și oamenii despre care scriem. Și încercăm să le spunem oamenilor ce înseamnă informațiile, nu doar o simplă selectare a acestora. Twitter nu înseamnă jurnalism, iar jurnalismul nu înseamnă Twitter.

“Jurnalismul de calitate, cu siguranță, există”

S-a tot vorbit, în ultimii ani, de un război absurd între presa tipărită și presa online. The Sun este unul dintre ziarele care au introdus plata pentru a avea acces la conținutul online. De ce am plăti pentru o informație pe care am putea s-o găsim în altă parte în mod gratuit?

Andrew Nicoll: Pentru toate motivele pe care le-am spus mai sus. Jurnaliștii adaugă valoare informației. Dar știu ce vrei să spui. Ziarele sunt pe cale de dispariție – cu siguranță în Marea Britanie. Nimic n-a schimbat industria precum invenția iPad-ului. N-am crezut nicio secundă că va exista ceva de genul asta, ceva care să poată fi citit pe toaletă! Cei de la The Sun au făcut un lucru minunat. Au o audiență mare, dar sunt conștienți că numărul cititorilor scade poziția dominantă, așa că au adus o ofertă nouă pentru cititori. Nu e doar versiunea online a ziarului, există și conținut video, materiale video din fotbal, interviuri video, permanent actualizate. Asta trebuie să facă ziarele. Ideea că oamenii se vor mulțumi cu o singură versiune a știrilor printate pe foi de hârtie și actualizate o dată la 24 de ore, nu, asta nu se va mai întâmpla vreodată.

Care este situația presei scoțiene și cum vedeți situația presei (mondiale) în general? Se mai face jurnalism de calitate?

Andrew Nicoll: Presa scoțiană este foarte diversificată. Fiecare oraș are propriul său ziar care acoperă știri locale, naționale și internaționale, însă acestea sunt în scădere rapidă. The Sun, bineînțeles, face parte dintr-o organizație internațională de știri, însă ediția scoțiană este cu totul diferită. Există o mulțime de asemănări cu Londra, însă politica și sportul scoțian, de exemplu, sunt atât de diferite încât și ziarul este extrem de diferit de la o zi la alta. Jurnalismul de calitate, cu siguranță, există. Îmi amintesc în fiecare zi că există oameni în închisoare peste tot în lume pentru că eu îmi fac treaba corect.

Sunteti activ pe twitter din 13 martie 2012. Ce reprezinta social media pentru dvs? De ce ati ales twitter si nu facebook sau alta retea sociala? Poate chiar si un blog?

Andrew Nicoll: Am un cont de Facebook din același motiv pentru care își fac toți jurnaliștii – să putem fura informații de la oamenii care sunt suficient de fraieri să aibă conturi de Facebook.

“În profilul meu de pe twitter scrie “fost scriitor”. Dar m-am înșelat”

Dintre toate țările / orașele vizitate, v-a marcat vreun loc în mod special astfel încât să vă doriți să vă mutați aici?

Andrew Nicoll: Sidney mi s-a părut fabulos, însă Budapesta a fost cea mai cea dintre toate. Cu siguranță, în Budapesta m-aș muta.

Veți fi prezent la Târgul de Carte Gaudeamus București (19-23 noiembrie 2014). Ce știți despre România?

Andrew Nicoll: Am citit, dar, de fapt, nu știu nimic. Dacă mi-ai fi cerut să numesc un român, ți-aș fi spus Vlad Țepeș, dar cam asta-i tot. Sunt încântat de venirea la București. Aici se vor intersecta ideile Europei de Vest cu cele ale Europei de Est. Sunt curios cum vor evolua discuțiile.

Și dacă tot vorbeam despre condiția umană… încotro vă îndreptați acum?

Andrew-Nicoll-3Andrew Nicoll: Ai lăsat cea mai bună întrebare pentru final. Nu știu. Viața este tare ciudată în acest moment. Scoția tocmai a spus nu  la referendumul de independență, iar politica a devenit tare plictisitoare. Nu sunt sigur dacă vreau să fac același lucru sau dacă să îndrăznesc să mă arunc în necunoscut la vârsta asta. Un prieten de-al meu a murit recent – am fost ieri la înmormântarea sa – iar asta m-a lovit mai puternic decât mă așteptam și m-a făcut să mă gândesc mult la viitor și cum va fi acesta. Pe de altă parte, am fost trist multă vreme. N-am mai scris pentru că am fost dezamăgit de modul în care au decurs lucrurile cu editorii mei. Am crezut că am terminat de scris și că am spus tot ceea ce am vrut să spun. În profilul meu de pe twitter scrie “fost scriitor”. Dar m-am înșelat. Sunt pe cale să termin o altă carte și până vin la București va fi gata. Așa că nu mai am de ce să fiu trist şi s-ar putea să fie nevoie să-mi actualizez profilul…

Despre autor

Irina Bartolomeu

| LinkedIn | Twitter | Facebook | De același autor

Pasionata de online si comunicare.

    Comentarii
  1. Adrian

    Ma apuc de scris. CLAR !

  2. Imi place faptul ca am descoperit un pic din personalitatea acestui autor, prin intermediul interviului pe care ti l-a acordat. Interesant. Dupa ce am citit cartea The good major, am ramas cu o impresie. Uitandu-ma pe contul de twitter al autorului am avut o anumita impresie. Citind articolul tau am inteles ca am avut dreptate. Imi place mult acest autor. Voi cauta si celelalte carti.

  1. Interviu cu scriitorul Andrew Nicoll | Irina Bartolomeu
Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.