Dac-am să mor de dor

Dac-am să mor de dor, tu eşti de vină
că m-ai lăsat pe prispa unui rând
să te aştept c-un zâmbet şi-n surdină
să-ţi murmur numele… Dar până când?

M-au prins amiezi de gleznele plăpânde
cu iederă de timp învolburat
iar nopţile tăcute şi flămânde
din carnea de cuvânt au tot muşcat,

lumina mi s-a micşorat în toate
iar în priviri tristeţea s-a mutat…
Mi-am amăgit cuprinsul cu-acel poate
dar mi-e târziu şi-am trupul încrustat

de cicatrice fără vindecare…
Tu eşti de vină de-am să mor de dor!
Muguri de aripi noi fără de soare
se-atrofiază-n gând şi uit să zbor…

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Aura Popa

Aura Popa Blog | Facebook | De același autor

Educatoare și mamă a doi copii, a publicat, începând cu anul 2012, poezie și proză în mai multe antologii și volume: "Vin dintr-o stirpe cu accente clare / şi pe strădanie şi pe contemplare…"

Recomandări

Adaugă comentariu