Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Cursa de șoareci

Dragoste si cersetorie

Cum poţi să devii popular pe Facebook? Aflăm de pe Mediafax: “Un număr mare de prieteni care au un aspect...

Continuare...


Powered by

Cursa de șoareci

Mădălina Dumitrachede @
19 February 2018

“În fiecare dintre noi zace un mister.” (Agatha Christie)

Dacă unul dintre cei mai apreciați artiști britanici, Kenneth Branagh, îl rejuvenează pe miticul Hercule Poirot – “cel mai belgian erou din literatura britanică” – într-un film elegant, cu nuanțe vintage, Murder on the Orient Express, într-un ritm bine-dozat, e semn că lumea simte nostalgia pentru atmosferă (acel sentiment care ne face să fim mândri că și noi mai păstrăm în casă un radio cu lămpi sau un lampadar patinat de vreme). Bunăoară, Regatul Unit și-a găsit un “moștenitor” șarmant (numele lui Kenneth Branagh va rămâne perpetuu asociat cu regia din zona creațiilor lui Shakespeare) pentru scrierile celebrei Agatha Christie, iată că și la Teatrul Național din București, s-a ivit ocazia re-încoronării “reginei crimei”, dar și a stilului clasic, cu o vădită grijă pentru respectarea literei şi spiritului textului (Traducere: Irina Margareta Nistor ).

Directorul de scenă – Erwin Șimșensohn – aduce în prim-plan dialogul interuman și acuta nevoie de empatie, în spectacolul Cursa de șoareci, de la Sala Studio. Și muzica și scenografia se conformează cu fidelitate concepției regizorale, iar captatio benevolentiae se realizează în manieră modernă, printr-un spot audio, lansat către spectatori, înainte de ridicarea cortinei:  “Bine ați venit la Conacul Monkswell ! Prin acceptarea invitației la acest spectacol intrați în rândul celor care cunosc «cel mai bine păstrat secret din lumea teatrului». Vom descoperi împreună identitatea misteriosului criminal și încheiem cu toții un pact de a nu divulga nimănui și în niciun fel secretul Cursei de șoareci.(…) De azi, suntem parte dintr-un club select! Cunoaștem secretul…și nu-l spunem nimănui”. La încheierea fiecărei reprezentații, în West End, publicul era rugat să țină încuiat «în suflet» numele făptașului, devenind astfel complice în poveste, păstrând misterul pentru toți viitorii spectatori. Nu trebuie scăpat din vedere faptul că,  în Londra, Cursa de șoareci a avut premiera pe West End (în 1952). Este considerat cel mai longeviv spectacol din istoria teatrului, jucându-se de şaizeci şi şase de ani (fără întrerupere); a avut deja peste 27000 de reprezentații.

Cadrul este calofil – încărcat de vestigii ale unei lumi apuse (inclusiv un portret al reginei Victoria) -, în care hainele (costumele) se poartă cu naturalețe și cu un farmec neașteptat. Decorul (Scenografie: Liliana Cenean) este prefața și postfața spectacolului, iar atmosfera  de la Monkswell Manor este accentuată de ilustrația sonoră (Muzica: Vlaicu Golcea) și jocul de lumini (Light design: Daniel Klinger). Regizorul știe să învelească intriga în tweed  britanic și să extragă o captivantă poveste, îndemnând spectatorul să învețe cum să decripteze comportamentul celorlalți. Erwin Șimșensohn  nu s-a mulțumit să surprindă tonul, aerul “british” și să-l acomodeze gusturilor de azi, ci a supralicitat thrillerul și-a valorizat talentul prezențelor de pe scenă. Într-o altă ordine de idei, s-ar putea spune că a mai “scuturat puțin de praf” misterul, care zăcea în naftalină și l-a prezentat ca pe o parabolă socială. Astfel, spiritual justițiar, binomul  être- paraître, căsnicia, îmbătrânirea sunt tratate în stil retro, păstrând amprenta mentalităţii acelor vremuri. Spectacolul, încadrat în decorul elegant și funcțional, recompune atmosfera epocii, mizând în exclusivitate pe virtuţile comice/umorului britanic ale textului şi ale distribuţiei. Actorii apar la rampă aşa cum i-a imaginat cea care spunea: “Imaginația e un servitor bun și un stăpân rău. Cea mai simplă explicație este și cea mai probabilă” (Agatha Christie).

În conacul din Anglia rurală (zona Berkshire) – parcă decupat din seria t.v. Downton Abbey – câțiva oameni sunt înzăpeziți. Unul dintre ei a comis o crimă în Londra. O altă crimă se va petrece chiar în pensiunea Monkswell. Toți sunt suspecți: militarul/maiorul în retragere, tânăra mult prea masculină, tânărul care nu e îndeajuns de masculin, gazda secretoasă, soțul iritabil – nici unul dintre ei nu dă vreun ajutor obtuzului polițist. Deși aparțin comediilor convenționale (de coloratură noir), personajele au contorsionări stranii. Motivațiile lor sunt de nepătruns, iar posibilitățile par nenumărate, de aceea mintea spectatorului din fotoliu este, în mod voit, parțial blocată. Surprinși într-o veritabilă cursă, cu toții oferă o plajă întreagă de opinii în ceea ce privește importanța trecutului în evoluția unei persoane; justifică privilegiul pentru unii și ghinionul pentru alții. Actorii relevă faptul că textul şi-a păstrat, încă, intactă toată forţa satirică. Întregul se prezintă sub forma unor întâmplări pe care actorii se întrec în a le prezenta publicului cu cât mai mult farmec.

Cursa de șoareci

Autor: Agatha Christie
Traducere: Irina Margareta Nistor
Regie: Erwin Șimșensohn
Scenografie: Liliana Cenean
Muzica: Vlaicu Golcea
Light design: Daniel Klinger
Regia tehnică: Adrian Ionescu, Luțu Scobeniuc

Distribuția:
Mollie Ralston: Ileana Olteanu
Giles Ralston: Dragoș Stamate
Christopher Wren: Lari Giorgescu
Doamna Boyle: Simona Bondoc
Maiorul Metcalf: Tomi Cristin
Domnișoara Casewell: Ada Galeș
Domnul Paravicini: Mihai Calotă
Sergentul Trotter: Gavril Pătru
Vocea de la radio: Ioan Andrei Ionescu

Durata: 2 h 30 min (cu pauză)
Galeria Foto (din spectacol): Florin Ghioca

Personajele parcurg astfel, în cadenţe săltăreţe, culoarele deja bătătorite ale tipologiilor, dar cu clare individualizări. Partenerii de joc sunt costumaţi în concordanţă cu tipologia căreia îi aparţin. Soții Ralston (căsătoriți doar de un an) se străduiesc să pună pe picioare o afacere (deschid pensiunea) în epoca dură a raționalizării de după cel de-al Doilea Război Mondial. Giles în ipostazierea lui Dragoș Stamate subliniază natura ușor ambiguă a soțului presat de îndatoriri. Trăirile și sugestiile actorului duc la reprezentarea unui caracter ce-și păstrează eleganța chiar și în momentele de surescitare nervoasă. Soția sa, Mollie, fata devotată şi îngăduitoare îl ajută să-şi împlinească destinul. Ileana Olteanu propune un etern-feminin inocent-ambiguu, amintind de personajul Glinda (Michelle Williams) din pelicula hollywoodiană Oz The Great and Powerful. Dacă în prima parte afișează o aură de melancolie, în partea a doua dezvăluie fragilitatea emoțională a unei foste profesoare. Cei doi artiști și-au compus cu meșteșug și cunoaștere eroii, în căutarea unui “restart” cu tehnici de manipulare à la Hitchcock. Cercul personajelor angrenate în această angoasantă “cursă” se lărgește: Christopher Wren se încadrează perfect în datele pe care le aflăm de la radio despre potențialul criminal din Londra. Lari Giorgescu oferă un efervescent recital de comediant bine-antrenat: un june cu elanuri de adolescent întârziat și fără complexe intelectuale, veșnic bufon fără voie. Comicul său este viu şi foarte colorat; agitat şi mucalit se ascunde sub o mască de nevrotic de tot hazul.    

L-au secondat, cu umor de calitate, Tomi Cristin și Mihai Calotă. Acesta din urmă își desenează cu finețe parcimonioasă personajul care îl caracterizează – sub masca placidităţii nedisimulate,  se ascunde un “freak”. Cu o lucire fixă în privire își angoasează partenerii de joc și își găsește remediul doar în exercițiul muzical (cântecelul «Trei șoricei orbi»/laitmotivul piesei, executat “doar într-un deget”, dincolo de paravane). Tomi Cristin practică un stil comic mai reţinut, mai sobru, dar nu mai puţin eficace, relevând disponibilităţi pentru caricatura în filigran, fiind și cel care păstrează ceva din gravitatea lui Hercule Poirot. Ada Galeș are inteligenţa scenică pentru a-i conferi personajului (Miss Casewell) sfâşietoarea conştientizare a deşertăciunii și-a mascării unui trecut dureros. În ținuta tweed masculină (cu accente gothpunk) se străduiește din răsputeri să pară calmă în pofida unui trecut care, parcă, se vrea șters. Presentimnetul destinului, duritatea    și fanatismul voinței justițiare se regăsesc în interpretarea imperială a Simonei Bondoc. Fosta judecătoare, Mrs.Boyle, dobândește noblețea acestei remarcabile Doamne a scenei românești.  Erwin Șimșensohn a întâlnit în Gavril Pătru interpretul perfect al rolului/presupusului sergent Trotter. Eroul se întoarce în zonă dintr-un instinct comparabil cu cel al păsărilor migratoare, atrase irezistibil de locurile de baștină. Personajul interpretat de Gavril Pătru are o dublă funcție dramaturgică: executor al justiției voluntare (fiind în același timp victima ei inocentă), dar și purtătorul încărcăturii emoționale (tot el precipită acțiunea împingând “bulgărele de zăpadă”  spre twistul din final). Gavril Pătru începe să se joace cu nervii spectatorilor, trăgându-le (unora) covorul de sub picioare, complicând povestea și cu divergența de opinii a celor din scenă și cu multitudinea de nuanțe din interpretarea sa. Fiecare gest (își pune galoșii lângă șemineu, se freacă des la nas, are ticuri verbale), fiecare intonație (și tipăt!) includ în ele gânduri și emoții, devenind o reală “bombă cu ceas”. Ritmul întregului spectacol este alert și contribuie în mod magistral la menținerea tensiunii, la crearea unei atmosfere de mare incertitudine, așa cum însăși Agatha Christie insinua: “Creierul, micile celule cenușii, pe asta trebuie să ne bazăm. Adevărul trebuie căutat înăuntru, nu în afară.”

Spectacolul instaurează o caldă familiaritate între scenă şi sală şi – mai ales – prin abilitatea de     a da faptelor de viaţă (de la conversațiile formale până la crimă) relevanţă artistică. Delimitând esenţa de aparenţă, întreaga echipă de la Cursa de șoareci dă publicului ocazia de a-şi reîmprospăta unele întrebări (finalul ambiguu lasă deschisă opțiunea fiecăruia de-a decide cine   a fost mai viclean/vinovat). Elegant, percutant și incitant, spectacolul de la Teatrul Național din București – deși e o  meticuloasă reconstituire a unei epoci apuse – devine o ardentă invitație la reflecție asupra raporturilor umane (în spatele vanității și prejudecăților).

Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Mulțumim!

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri