Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

“Cum vă place” cu Jacques Melancolicul

Kunio Mikuriya, Secretar General al Organizatiei Mondiale a Vamilor, in vizita la JTI Romania

Kunio Mikuriya, Secretarul General al Organizatiei Mondiale a Vamilor, impreuna cu Dorel Fronea, Vice-presedintele Agentiei Nationale pentru Administrare Fiscala (ANAF)...

Continuare...


Powered by

“Cum vă place” cu Jacques Melancolicul

Mădălina Dumitrachede @
23 April 2014

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

“În puţul adânc de-a mea melancolie /Nu contenesc să scot apa Speranţei / Din ea îmi fac cerneală ca să scriu / Şi-atunci când scriu eu inima-mi cernesc / Norocul vine să îmi rupă foaia/ Şi aruncă totul cu mare felonie, / În puţul adânc de-a mea melancolie.”

(Charles d’Orléans)

Pădurea, ca tot jocul esenţei şi al aparenţei, al măştilor şi al motivului “lumii ca scenă“, toate de factură barocă, e deopotrivă un spaţiu al descompunerii.

Singurul personaj care surprinde această dimensiune a temei, cu rădăcini în Eclesiast, e Jaques Melancolicul. Toate replicile lui sunt scrise cu cerneala invizibilă a melancoliei.

Aidoma lui Odiseu, Jacques Melancolicul şi-a astupat urechile cu dopurile de ceară pentru a nu mai auzi acel ducdame, cântecul cu care vechii greci îi invocau pe nebuni într-un cerc. Nu întâmplător acest personaj are acces la timp, de vreme ce e singurul care îl întâlneşte pe nebunul cu ceasornic, ce-i aminteşte de celebrul topos fugit irreparabile tempus.

Jacques este singurul om din codrul Ardeni capabil să “audă” timpul, timpul care în afara pădurii curge normal. Melancolia lui Jacques e deopotrivă scăpărătoare şi scormonitoare. El a învăţat, ca orice intelectual, lecţia trupului nostru trecător prin lume şi serveşte drept învăţător atât regilor uzurpaţi, cât şi predicatorilor care se îndrăgostesc, ca întotdeauna la Shakespeare, anapoda.

Jacques Melancolicul e un fost călător, un om ros de curiozitate, care se închide în grota lui, căutând liniştea meditaţiei.El îi serveşte mai curând pe cei învinşi, rămânând în acest timp, clovnul tragic, paiaţa absolută, actorul total care transformă viaţa într-o imensă scenă.Sminteala lui e mult prea profundă, el trăieşte o criză metafizică, comparabilă, poate, cu cea a omului modern, e un spirit înrudit cu mult-prea-nefericitul prinţ al Danemarcei.

Jacques prezintă, în mod clar, filosofia postmodernă, prin viziunea lui asupra lumii – este cinic, istovit şi batjocoritor. Îi ia peste picior pe toţi cei care caută numai lucruri pozitive. Singura lui speranţă este propria-i definiţie a înţelegerii rosturilor. Trăieşte într-o tensiune constantă pentru că ştie că melancolia pură nu-i o soluţie, dar nici optimismul nu-l poate accepta.

Cu mult timp înainte de Nietzsche şi Sartre, Shakespeare a creat deja, prin Jacques, un arhetip al omului postmodern – disperat şi sfâşiat de contradicţii.

Cum-va-place

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă.
Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC “I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.