Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Cum era Mihai Eminescu în realitate?

Și iată de ce m-am îndrăgostit

Și tu îți mai aduci aminte, nu este așa? Așadar, de ce m-am îndrăgostit? Dacă îmi amintesc bine – și...

Continuare...


Powered by

Cum era Mihai Eminescu în realitate?

Sorin Tudorde @
15 January 2014

Iată cum îl descrie I.L. Caragiale, prietenul și confidentul său.

“L-am cunoscut, am trăit lângă el, foarte aproape vreme îndelungată și știu cât de mult preț punea pe plăcerile materiale ale vieții. L-am văzut destul de adesea scrâșnind din lipsă. Contrarietatea patimilor, dorul vag de poet, acel dor de care se depărtează ținta, cu cât îi pare lui că se apropie de dânsa, îl aruncau, ce-i drept, în cea mai întunecată melancolie, dar nu-l zdrobeau niciodată; lipsa materială însă îl excita, îl demoraliza, îl sfărâma cu desăvârșire… da, dar era prea mândru ca să se plângă de asta, și mai ales acelora ce trebuiau s-o înțeleagă nespusă.”

“Avea un temperament de o excesivă neegalitate, și când o pasiune îl apuca era o tortură nemaipomenită. Am fost de multe ori confidentul lui.”

“Cu desăvârșire lipsit de manierele comune, succesul îi scăpa foarte adese… Atunci era o zbuciumare teribilă, o încordare a simțirii, un acces de gelozie, care lăsau să se întrevadă destul de clar felul cum acest om superior trebuia să sfârșească. Când ostenea bine de acel cutremur, se închidea în odaia lui, dormea dus și peste două-trei zile se arăta iar liniștit, ca «Luceafărul lui – nemuritor și rece».”

“Așa, odată, ca întotdeauna, înamorat și fără un ban, a venit de dimineață la redacție foarte amărât: avea acu, numaidecât, «nevoie de o sumă însemnată; dacă n-o găsea, se-mpușca». N-a voit să ne spună de ce anume acea sumă și de ce atâta grabă, a refuzat să meargă să prânzim ca după obicei împreună și a dispărut dintre noi.”

Seara, se afla … unde? la bal mascat la teatru. Trepădase toată ziua după cămătar; îl găsise, din norocire; luase iar bani cu procente orbești; își cumpărase un rând de haine de lux, cilindru, botine de lac, mănuși galbene, și, deghizat astfel cât putuse mai bine, umbla de colo până colo, amestecat în mulțimea de gură cască. Urmărea foarte gelos pe persoana gândurilor lui, care avea o patimă nespusă pentru flirt sub mască și domino – lucru ce, prin trivialitatea lui, lovea pe poet și-n amor și-n mândrie. Norocul în ziua aceea n-a voit să fie întreg pentru bietul nostru prieten: pe uzurar i-l scoase în cale bine dispus; pe femeie o trimisese la bal pentru altcineva. Nu e vorba, după bal, galantul contrariat «și-a plătit un souper fin» – ceea ce l-a făcut să fie a doua zi foarte fără chef, cu atât mai mult cu cât era foarte ușurat de greutatea banilor prinși cu destulă alergătură în ajun: ca toți oamenii de felul lui, îi azvârlise seara, ca să-i dorească dimineața.”

“Am cunoscut foarte de-aproape un om cu o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atâta putere de gândire. Era pe lângă aceasta un mare poet; cu cea mai nobilă și mai înaltă fantezie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară «formă nouă limba veche și-nțeleaptă», pe care o cunoștea atât de bine și o iubea atât de mult.”

“Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”

“Dar dacă nu dorea onoruri, dacă fugea de zgomot și de laude, asta nu era decât din pricina deșertăciunii lor, iar nu din vreo falsă modestie ce l-ar fi făcut să n-aibă deplină și manifestă încredere, față cu toată lumea, în talentul lui. Avea talent, și o știa mai bine decât oricine; nici o critică nu-l putea face să se-ndoiască de sine, iar aplauzele nu i-ar fi putut spune decât mai puțin de ce credea el însuși. De aceea opera ce ne-a lăsat-o nu denotă nici un moment de ezitare sau neîncredere în sine.”

“Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”

I.L. Caragiale

(via)

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

    Comentarii
  1. anda

    Ce frumos era daca ne spuneau chestiile astea si la orele de romana :X

  2. Maria

    De mentionat este si faptul ca I L Caraciale a fost prieten cu Mihai Eminescu pana la un punct, cand Eminescu i-a refuzat prietenia din cauza unui comportament nu tocmai etic al domunului I L Caragiale vis-s-vis de persoana geniului. Asa se pot explica unele critici ale lui Caragiale nu tocmai verosimile la adresa lui Eminescu.

    • Tatiana

      Dar nu Caragiale era cel care se iubise si cu muza, iubita, durerea si bucuria sufletului poetului, Veronica? Am citit eu bine ca aveau loc certuri intre cei doi iubiti din cauza geloziei lui Eminescu pe Caragiale sau ma insel?

  3. marian

    “Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”

  4. A fost poet.Dar nu oarecare poet.A fost artist ,dar nu oarecare artist.Artistii asa se comporta,geniile vreau sa spun.Toti sunt nebuni,toti ajung nebuni,toti sunt singuri,nici unul nu-i multumit de el...pentru ca din toate acestea,nasc operele lor.Din anormalul vazut de altii,ce eu il consider normal.Nu sunt intelesi de nimeni,de asta sunt considerati nebuni,in schimb ei sunt cei mai stralucitori,ei si numai ei...cu Eminescu printre ei,dar unicul.Nu se va mai naste altul ca el.Multi il copie.In multe poezii de azi,se simte influenta lui,pentru ca nu sunt originali,dar sunt poeti si au bani.Eminescu nu a avut bani,de asta a fost atat de bogat,incat nimeni nu va ajunge sa-si insuseasca bogatia lui infinita si care izvoraste continuu din umbrele ce rasar mereu pe panza vremii.Umbrele lor,umbrele lui...MARELE EMINESCU.Putin spus,oricat s-ar spune.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.