Cultura-filantropie sau afacere?

Ieri, 27 septembrie 2010, Absintheria Sixtină a găzduit prima ediţie a Întâlnirilor Webcultura, reunind sub acelaşi acoperiş oameni preocupaţi de online, la un pahar de vorbă şi unul de absinth. Discuţiile au avut drept termeni-cheie cultura, web 2.0 şi PR cultural.

Eu mi-am propus să evidenţiez statutul actual al culturii, care jonglează între filantropie şi afacere. După cum dex-ul ne învaţă, când spunem cultură ne referim la diverse valori materiale sau spirituale create de om pentru om. Însuşi termenul “filantropie” trimite la dragoste de oameni. Există însă cazuri în care cultura este folosită pe post de momeală de către companii, pentru a atrage vânzările.

Rămâne cultura un ansamblu de valori incoruptibil?

Un exemplu bun ar fi unele categorii de PR cultural. Mai exact, cazurile în care companiile îşi asociază imaginea cu un anumit eveniment cultural, prin intermediul mecenatului, iar în urma acestei forme de troc modern, companiile urmăresc să obţină vizibilitate, prestigiu, identitate, notorietate, pe când proiectele culturale se bucură de sponsorizări generoase. Schimbul pare echitabil, numai că mecenatul presupune protejarea artelor, a literaturii sau a ştiinţei, fără a aştepta ceva în schimb. Un cuvânt vechi, dar plin de semnificaţie, denumeşte acţiunea de mai sus drept făţărnicie.

Întrucât mass-media impune numeroase restricţii cu privire la menţionarea publică a companiilor care sponsorizează evenimente culturale, campaniile de PR cultural s-au mutat în mediul online, cu precădere în web 2.0, unde publicul interactiv, nivelul de socializare şi libertatea de exprimare au reprezentat atracţii irezistibile. Încă o dovadă că sponsorizările nu se fac de amorul artei.

Întrebarea care stă pe buzele tuturor este: rămâne cultura un ansamblu de valori incoruptibil sau devine o marionetă a companiei? Ce se întâmplă în cazul în care un eveniment cultural este asociat cu o companie care a încălcat drepturile şi demnitatea oamenilor? Răspunsul vine drept semi-soluţie: campaniile de PR, respectiv de PR cultural, se bazează pe o serie de principii etice, care odată respectate, pot asigura succesul în ambele tabere, principii precum sinceritate, transparenţă, onoare, integritate, responsabilitate etc.

În ciuda codului etic afişat drept salvare a culturii, rămâne să ne întrebăm: este normal ca sponsorizarea unui eveniment cultural să devină un mijloc de comunicare a unui mesaj corporativ unui public ales? Sunt actele de filantropie pură pe cale de dispariţie?