Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Crima din placere. Scrisoare deschisa catre Consiliul CNCSIS

Cu toaleta în UE

Speranța. Cea din fundul curții. Acolo oamenii fac toaletă în casă! Oameni nebuni… Un spot amuzant și bine realizat menit...

Continuare...


Powered by

Crima din placere. Scrisoare deschisa catre Consiliul CNCSIS

Sorin Tudorde @
16 February 2011

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

“Vreau însă să vă transmit stimaţilor membri ai Comisiei Arte şi Arhitectură, ca şi Consiliului în ansamblul său, că tentativa lor de asasinat, dezolantă şi inexplicabila, se şi comptet inutilă. Desigur, 2011 va fi un an greu, va trebui să găsim soluţii noi, alternative, de finanţare, dar programul Laboratorului de Dramaturgie a Cotidianului, intrat în al optulea an de existenţă, nu va fi întrerupt. Nu au domniile lor atîta întuneric cîtă lumină am învăţat noi să facem, fie şi pe gratis. Nici atîta antrenament.”

Acum câteva zile, profesoara universitară Miruna Runcan a publicat, pe facebook o scrisoare deschisă care m-a cutremurat. Și aceasta nu pentru că, asemeni multora, nu m-aș fi obișnuit până acum cu criza economică, criza oamenilor ce o întrețin și criza de moralitate a celor care ar trebui să o gestioneze. Ci pentru că, pur și simplu, “în viața de zi cu zi”, lucrurile întrec orice imaginație.

Iată mai jos întreaga scrisoare a doamnei Miruna Runcan ((Miruna Runcan – pagina wiki)). Iar dacă aceste rânduri vă vor impresiona și pe voi, nu uitați să lăsați un semn de încurajare pe pagina sa de facebook.

Stimate doamne, stimaţi domni,

Recurg la această modalitate de comunicare publică, din pricină că niciuna dintre celelalte forme – legale şi/ori de bun simţ – nu a avut vreun rezultat, altfel spus, din pricină că modalităţile formale de comunicare la care am apelat nu s-au soldat cu vreun răspuns. Scrisoarea mea deschisa se vrea, deci,  o ultimă formă, publică, de protest.

Introducere pentru nespecialişti

Pentru cititorul care nu ştie asta, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţămîntul Superior este un organism menit să finanţeze prin granturi, pe baza unor programe, teoretic, ancorate la planul european FP7, munca de cercetare şi creaţie care se desfăşoară în universităţile româneşti. Asta se întîmplă, de ani buni, pe baza unor licitaţii de proiecte multianuale, pe care o echipă sau alta, din toate domeniile universitare, le cîştigă în urma evaluării anonime a colegilor din domeniul respectiv. Consiliul are, la rîndul său, comisii de specialitate, şapte la număr, a căror raţiune de a exista este aceea de a superviza cu competenţă derularea acestor finanţări. Membrii comisiei de specialitate NU SUNT EVALUATORI.

În 2008, Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş Bolyai a cîştigat un asemenea grant trianual (tip IDEI), a cărui valoare totală, la momentul finalizării licitaţiei, era de aproape o sută de mii de lei (Ron). Tema proiectului, intitulat Teatru, Film, Media: Mitosfera Generaţiei X-Men, era aceea de a combina cercetarea antropologică de teren cu creaţia artistică în toate cele trei cîmpuri, obţinînd, simultan, şi studii academice privitoare la universul de reprezentări şi inserţie socială al generaţiei pe care obişnuim s-o numim „digitală”. De altfel, obţinerea acestui grant în 2008, cu derulare între 2009 şi 2011, a venit să încununeze munca – aproape voluntară – începută în 2004 şi dezvoltată metodologic pînă azi, a unui grup de cercetare şi creaţie intitulat Laboratorul de Dramaturgie a Cotidianului. Grupul cuprinde profesori, asistenţi, doctoranzi, masteranzi, studenţi. Echipa proiectului finanţat de CNCSIS are, însă, doar patru cadre didactice şi doi doctoranzi.

Bucuria cîştigării grantului a durat fix trei luni, fiindcă, din iauarie 2009, în toată lumea cercetării româneşti s-a declanşat dezastrul. Fondurile alocate de CNCSIS pentru 2009 au fost, cu egală „generozitate” pentru toate domeniile şi proiectele aferente, reduse la 26,26% din suma contractată iniţial. În 2010, această reducere a fost mai puţin drastică, ea acoperind aprox. 45% din suma contractată iniţial pentru anul care a trecut, cu condiţia ca TOŢI conducătorii de grant din România să semneze un act adiţional prin care renunţă la pierderile suferite în 2009 şi 2010. Altfel spus, am semnat că renunţăm, din solidaritate cu… managementul naţional al crizei, la aproximativ 48 % din bugetul aprobat şi contractat în 2008.

Conform procedurilor legale, aceleaşi pretutindeni în lume, fiecare grant e raportat şi evaluat anual, atît în ce priveşte calitatea ştiinţifică, cît şi în ceea ce priveşte derularea obligaţiilor financiare. De asemenea, fiecare an de finanţare e supus unui audit financiar. De ambele proceduri depinde continuarea finanţării în anul următor. Pare totul logic, nu?

O aberaţie procedurală

Pînă în acest an, procedurile de evaluare erau similare procedurilor de licitaţie. Altfel spus, trei evaluatori din domeniul-domeniile specificate în aplicaţia originară de solicitare a grantului (în cazul nostru, fiind un grant interdisciplnar, unul din domeniul teatru, al doilea din domeniul cinematografie-media şi al treilea din domeniul antropologie culturală) evaluau online, fără să se cunoască unul pe celălalt, raportarea, pe baza unei grile stricte: cuantificau punctual respectarea şi îndeplinirea obiectivelor  şi activităţilor propusede echipă pentru anul respectiv.

În acest an, surpriză! Toţi conducătorii de granturi (rămaşi singurii cercetători finanţaţi de la bugetul de stat, fiindcă din 2008 nu a mai avut loc nici o licitaţie de proiecte!) au fost invitaţi în decembrie la evaluare în faţa… comisiilor de specialitate, care, statutar, nu au nici o competenţă evaluatorie. Comisiile sunt formate din universitari care au derulat – sau NU – programe de cercetare, cîndva, dar nu în acest moment. Şi care pot avea – SAU NU – competenţe în cîmpul de cercetare al proiectului.

În principiu, membrii comisiilor de specialitate  AR FI TREBUIT să studieze raportul anual,  gata alcătuit online cu două săptămîni înainte de întrevederea cu pricina, să se familiarizeze cu specificul fiecărui proiect în parte şi cu metodologia lui, şi să îl audieze „pe viu” pe coordonator, pe baza unui rezumat „expresiv” din raportul integral, prezentat în power point.

Cine şi din ce pricini a avut această extraordinară idee, rămîne un mister. Cum au reuşit cei şase-şapte membri ai fiecărei comisii de, să zicem Ştiinţe inginereşti,  să se împartă pe paneluri pentru a evalua cîte douăzeci de proiecte în simultan nu am de unde şti, fiindcă evaluările au avut loc în săli diferite, la sediul din Schitu Măgureanu. Au fost paneluri, la diverse discipline, şi cu treizeci de proiecte într-una şi aceeaşi zi! Oricum, unei proceduri corecte şi „nevăzute”, adică ferite cît de cît de suspiciuni şi fundamentate pe competenţa evaluatorilor i s-a preferat un soi de talcioc contra cronometru, în care fiecare director de proiect trebuia să turuie, pe repede înainte, şi ce conţine de fapt respectivul proiect (e greu de crezut că membrii comisiei puteau fi deja familiarizaţi cu substanţa fiecărei cercetări în parte), şi ce rezultate au obţinut în 2010, şi ce îşi propun să facă în anul de finaizare, 2011.

Fiecare proiect în parte urma să beneficieze de un  „proces verbal” al evaluării „faţă în faţă”, semnat de peşedintele de comisie şi conţinînd un anume punctaj, în funcţie de care avea să fie sau nu finanţat în anul de finalizare, 2011.

Protest cu privire la comportamentul scandalos al membrilor Comisiei 7, ARTE şi ARHITECTURĂ

Comisia 7, ARTE  şi ARHITECTURĂ e formată din prof. univ. dr. Ioana Gomoiu (preşedinte interimar, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), prof. univ. dr. Beres Andras (UAT Targu Mures), prof. univ. dr. Dan Vasiliu (UNATC, Bucureşti), prof. univ. dr. Corina Popa (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), prof. univ. dr. Valentina Sandu Dediu (Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti), prof. univ. dr. Adriana Bera (Universitatea de Muzică Gh. Dima Cluj), prof. univ. dr. Florin Grigoraş (Universitatea de Arte Iaşi), prof. univ. dr. Virgiliu Onofrei (Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iaşi), prof. univ. dr. Maria Eftenie (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu Bucureşti).

La evaluarea proiectului nostru, ambii membri ai comisiei specializaţi în teatru nu au putut, din motive obiective, să fie de faţă. Au fost, în schimb, doi profesori de arhitectură, doi de istoria artelor plastice şi unul de muzică. NICIUNUL dintre aceştia nu avusese măcar curiozitatea de a fi citit anterior raportul de cercetare pe 2010, NICIUNUL nu ştia despre ce e vorba în proiectul ca atare, în pofida faptului că la comisia noastră polimorfă erau mai multi evaluatori decît evaluaţi (doar… trei proiecte cu totul).

Spectacolul acestei evaluări a întrecut orice închipuire. Din motive pentru mine complet inxplicabile, fără a deschide măcar dosarul de raportare, ci doar aruncîndu-şi privirea pe ecranul prezentării în power point, membrii comisiei au navălit asupra mea cu întrebări dintre cele mai aiuritoare, fără să aibe măcar răbdarea de a asculta răspunsurile pînă la capăt. Neînţelegînd (dar şi refuzînd programatic să înţeleagă) nimic din specificul metodologic, interdisciplinar, al proiectului,  membrii comisiei au comentat puzderie de lucruri irelevante, unele de-a dreptul jignitoare la adresa şcolii şi universităţii din care provin, deplasînd invariabil discuţia alăturea cu drumul şi dovedind o completă necunoaştere atît în domeniul antropologiei culturale, cît şi – evident – în cel al artelor spectacolului. Conceptul de „intervenţie culturală” le era, de exemplu, total străin… Cu mare iuţeală şi stranie hotărîre, au deviat de la nivelul atribuţiunilor lor, acelea de a evalua în ce măsură proiectul îşi îndeplineşte obiectivele PENTRU CARE A FOST FINANŢAT, către nişte obligaţii fictive de cercetare fundamentală, pe care programul nu le are.

Întregul performance al evaluării s-a dovedit, în jumătatea de oră pe are am petrecut-o acolo, un perfect dialog al surzilor. Cea mai amuzantă (dar şi tragicomică) parte a sa a fost repetata, insistenta obiecţie a profesorului Onofrei – care de altminteri nu făcea decît să privească o pagină de power point – că titlurile lucrărilor teoretice publicate în revistele BDI, al celor prezentate la Congresul Internaţional IUTA de la Leicester, ca şi ale lucrărilor de licenţă (5) dizertaţiilor de masterat (3) şi proiectelor doctorale (2) derivate din programul de cercetare „nu conţin cuvîntul mitosferă”! V-aţi fi închipuit un universitar de rang înalt incapabil să discearnă între tema exprimată prin titlu şi substanţa (etapizată a) cercetării în defăşurare? Ei bine, există… În condiţiile în care, cel puţin la nivelul articolelor şi studiilor, toate se găseau la îndemîna evaluatorilor, postate în portalul de raportare şi, deci, puteau fi consultate direct.

Laboratorul de Cercetare şi Creaţie în Dramaturgia Cotidianului e un program pluridisciplinar care a dezvoltat o metodologie originală, de relaţionare a creaţiei artisitice în teatru, film şi media cu cercetarea antropologică de teren. Obiectivele sale sunt, simultan, de cercetare dar şi de creaţie. Confundînd orzul cu telefonia mobilă, comisia a depunctat programul fără să ţină seama de depăşirea TUTUROR ACTIVITĂŢILOR  asumate către îndeplinirea OBIECTIVELOR pentru care programul a fost finanţat. Ne-am propus 3 atricole BDI, am produs 4 (plus două numere tematice în Studia Dramatica, pe care nici nu ni le propusesem iniţial); ne-am propus 1 articol ISI, avem 3 articole acceptate în volumul de studii al Congresului Internaţional IUTA, Leicester 2010 (publicaţie cotată ISI), la care trei membrii ai echipei au fost invitaţi într-un panel de prezentare de sine stătător, ce s-a bucurat de un excepţional succes.

În măzgălita fişă-proces-verbal de evaluare, comisia depunctează cu zece puncte (jumătate din cele posibile) rezultatele ştiinţifice obţinute, neţinînd seama de nici un criteriu logic sau de bun simţ. Motivaţia de-o propoziţie e că proiectul are un caracter… „preponderent didactic”. Proiectul are şi obiective pedagogice, pentru asta a fost el finanţat. Preponderenţa lor e o invenţie inexplicabilă, cîtă vreme obligaţiile acestui an sunt îndeplinite şi depăşite atît în ceea ce priveşte contribuţiile teoretic-ştiinţifice,  cît şi în ceea ce priveşte produsele artistice cu drept de autor, obiectiv la rîndul său esenţial pentru program. Obiectiv pe care, de altfel, comisia a refuzat să îl recunoască, în pofida faptului că asta spunea proiectul contractat de CNCSIS. În cursul anului 2010 ne-am propus 25 de produse artistice cu drept de autor şi am obţinut 36 – piese de teatru, scenarii de film, reportaje antropologice scrise şi video – plus un sistem interactiv de diseminare în rîndul spectatorilor tineri, în parteneriat cu Librăriile Cărtureşti.

Admirabilă prestaţie academică! Punctajul absolut aberant al comisiei „de specialişti” a produs, inevitabil, întreruperea finanţării proiectului exact în anul final. Reprezentanţii universităţilor vocaţionale din Româmia în CNCSIS şi-au asumat, astfel, asasinarea unui demers ştiinţific, pedagogic şi de creaţie care, pe de altă parte, tocmai a reuşit să … „iasă la export”: în 2011 trei membri ai echipei sunt invitaţi cu lucrări – despre program sau reieşite din program – la trei conferinţe de prestigiu, două în Marea Britanie, una la Berlin. Cum vor ajunge să onoreze invitaţiile rămîne de văzut…

Inutil să mai spun că am scris o primă scrisoare de protest preşedintei de comisie, la două zile după evaluarea „faţă în faţă” (9 respectiv 11 decembrie 2010); tuturor obiecţiilor mele punctuale li s-a răspuns în doi peri, doamna profesor refuzînd cererea mea, absolut întemeiată, ca proiectul să fie reevaluat de specialişti, ori măcar de membrii comisiei cu competenţe în teatru. La contestaţia depusă în 18 iauarie, după publicarea rezultatelor, ca şi la cea adresată ulterior preşedintelui CNCSIS nu am primit nici un răspuns.

Spre a preîntîmpina, pe cît e cu putinţă, comentariile şi opiniile în doi peri cu privire la finanţare, precizez că, în 2009, au fost finanţate (cu celebrul 26,26%) doar 8 din 12 luni ale anului, şi numai doi cercetatori tineri au luat salarii constante  în această perioada (700 lei pe lună la un ritm de muncă, pe contract, de 8 ore!); ceilalţi membri ai echipei primid cîte un salariu simbolic pentru întregul an de muncă (al meu, pe tot anul, a fost de 1500 lei). Cu toate acestea, în ce ne priveşte, TOATE ACTIVITĂŢILE ŞI OBIECTIVELE au fost îndeplinite şi chiar depăşite în 2009, cu ajutorul facultăţii, al parteneriatelor ori al sponsorizărilor cerşetoare. În 2010, din cei şase membrii ai echipei, doi doctoranzi au primit salarii între lunile mai şi decembrie, ceilalţi cîte două sau trei salarii în tot anul, şi acelea suferind reducerile de 25%, ca la toţi bugetarii. În schimb, activitatea s-a desfăşurat în foc continuu, cu workshopuri, tabără de creaţie, editare de publicaţii (2 volume dramaturgie, 2 reviste ManInFest, tradiţionalul Supliment Dramaturgia Cotidianului, îngrijirea numerelor tematice din Studia Dramatica, producţie de spectacole aflate azi în repertoriul curent al unor teatre de stat, producţie de film, evenimente multimedia cu dezbateri etc.). Parte dintre publicaţii au fost invitate la lansări de carte în cadrul FNT atît în 2009, cît şi în 2010. Toate sunt vizibile pe un site de sine statator.

Dezolarea întregii echipe e cu atît mai mare cu cît nu există nici o explicaţie raţională nici pentru atitudinea comisiei, nici pentru încăpăţînarea sa de a persista în eroare. Cu atît mai puţin pentru opacitatea unui organism bugetat, constituit pe baza reprezentativităţii şi, speram eu, a bunei credinţe, a cărui menire e să sprijine performanţa în domeniile cercetării şi creaţiei.

Mai nou, în lumea academică circulă chiar legenda că CNCSIS s-ar pregăti să excludă cercetarea în domeniile artistice, ca fiind „neeligibilă”, în trena de rău augur a domeniilor neeligibile din programele de tip POSDRU finanţate de Comisia Europeană. Asta exact în momentul în care Comisia Europeană însăşi şi-a revizuit politicile greşite, producînd o recomandare cu privire la sprijinul acordat de statele membre pentru educaţia, cercetarea şi creaţia interdisciplinară în cîmpul culturii şi industriilor culturale. (Vezi aici.)

Să fi fost evaluarea noastră un simplu accident, simptomatic exclusiv pentru nivelul de seriozitate şi profesionalism al reprezentanţilor noşti în organismele destinate finanţării? Să fi fost un semnal în legătură cu însăşi structura şi funcţionarea defectuoasă a CNCSIS?

Greu de răspuns. Şi, oricum, răspunsul ar fi, în acest moment, irelevant pentru proiectul la care trudim  cu folos, de amar de vreme, cîtă vreme contractările sunt deja pe sfîrşite.

Vreau însă să vă transmit stimaţilor membri ai Comisiei Arte şi Arhitectură, ca şi Consiliului în ansamblul său, că tentativa lor de asasinat, dezolantă şi inexplicabila, se şi comptet inutilă. Desigur, 2011 va fi un an greu, va trebui să găsim soluţii noi, alternative, de finanţare, dar programul Laboratorului de Dramaturgie a Cotidianului, intrat în al optulea an de existenţă, nu va fi întrerupt. Nu au domniile lor atîta întuneric cîtă lumină am învăţat noi să facem, fie şi pe gratis. Nici atîta antrenament.

Miruna Runcan

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti.

Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.