Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Continuitatea spiritului românesc

Rochii interactive

Germanii au îmbinat știința și tehnologia pentru a crea primele rochii care strălucesc. La propriu. Conceptul rochiei interactive este “comunicarea...

Continuare...


Powered by

Continuitatea spiritului românesc

Marius Baltăde @
19 July 2016

De la bun început mă distanțez de orice urmă de xenofobie sau trumfalism naționalist și patriotard, duplicitar și șovinist, filistin și caduc.

Îmi dau bine seama că orice discurs patriotic conține riscul imanent de a cădea în retorismul solemn și previzibil, derizoriu și perimat, care supără atât de tare urechea fină și sensibilă a contemporaneității. În urma ultimelor evenimente nefericite care au aruncat întrega Europă în zbucium și amărăciune, presiunea și crisparea care domnește peste întreg spațiul european, a scos la iveală o ambianță toxică ce va marca acest început de veac. Dincolo de orice imputare istorică care i se poate aduce Europei, trebuie menționat că de-a lungul celor două milenii care tocmai s-au încheiat, aceasta a trebuit să depășească momente mult mai grele decât cel în care ne regăsim astăzi. Valorile genuine și zenitale ale umanității au suferit diverse abuzuri, constrângeri și crize sub amprenta destinelor popoarelor. Români fiind, traversăm, așadar, împreună cu celelalte națiuni ale lumii, un peisaj luxuriant împânzit de primejdii camuflate și destructurante, hărțuiți și amenințați, clipă de clipă, pe drumul vieții noastre, de intruși care tulbură ordinea placidă a lumii.

Orizontul românesc al ființei a devenit indescifrabil și confuz. Marea majoritate a compatrioților noștrii, fie că sunt intelectuali, politicieni sau oameni obișnuiți, se complac în veșnica atitudine bombănitoare și inutilă, asfixiați de rumoarea cotidiană a bârfelor bezmetice și frivole. Abandonarea în sardanapalism și pantalonadă, totdeauna mefienți și beligeranți, sub conducători incapabili, sub presiunea lipsurilor și a problemelor, a condițiilor de viață umilitoare, dar și a mediocrității, a lipsei de cultură, dorinței de cunoaștere, aspirației spre valorile intelectuale și spirituale, românul modern cultivă despre sinele nației sale o părere nefavorabilă și dăunătoare, considerându-se a fi lipsit de valoare și inferior celorlalte popoare. Din aceste false nostalgii, provenite dintr-o slabă cunoaștere a realităților istorice și contemporane, românul recent trăiește într-un univers paralel, în forma cea mai proastă a realității, deformate voit și intenționat de către liderii opiniei românești, captiv într-o plăsmuire a nefericirii perpetue. În această stare de anestezie conjuncturală, poporul român se mulțumește să subziste într-o continuă inadecvare, pradă contingentului și catastrofei latente.

Dacă vom arunca o privire rapidă în trecutul poporului român, oprindu-ne asupra figurilor simbolice, ne vom convinge de anvergura și splendoarea ființei neamului nostru românesc. Încă din timpurile vechi ale istoriei, când Dacia se afla sub conducerea lui Decebal, în urma răzbaielor crunte purtate cu împăratul roman Domitianus, dacii luptând cu o furie nebună ca să apere scaunul de domnie al regelui lor, legiunile romane sunt învinse. Traian, unul dintre cei mai glorioși împărați ai Romei, în anul 105-106 d. Hr., purtând război cu Decebal și ajungând cu multe pierderi la porțile Sarmisegetuzei, Traian nu îl prinde viu pe marele său dușman, căci Decebal pierzându-se pe cărările muntelui, se sinucide pentru a nu cădea în mâinile lui Traian. Evenimentul anevoios al cuceririi Daciei a fost încrustat în basoreliefurile celebrei Columne a lui Traian.

În secolul XIV, toamna anului 1330, legendarul Negru Vodă sau marele Voievod Basarab întemeietorul Țării Românești, surprinde într-o trecătoare oastea cea mare a lui Carol Robert de Anjou, ce pătrunsese în Țara Românescă cu pretenția să-și impună în toate privințele autoritatea de suzeran, unde se dă lupta cunoscută de istoriografie cu numele de «bătălia de la Posada», bătălie care durează trei zile de-a rândul și unde piere toată floarea nobilimii maghiare. Unul dintre cei mai mari Domni ai Țării Românești, care descinde din Basarab, Mircea cel Mare, zis și «cel Bătrân», adică «cel Vechi», la 7 martie 1395 semnează la Brașov un act de susținere al proiectului de cruciadă ce aparține suzeranului său Sigismund de Luxembourg, act ce implica și ajutorul reciproc în caz de atac turcesc asupra Țării Românești. În mai 1395, trece Dunărea cu o mare armată sultanul Baiazid zis Fulgerul (Ilderim) pornit să-l îndepărteze pe Mircea de la domnie. Sigismund îi trimite un ajutor insuficient lui Mircea, care, îl înfruntă, așadar singur pe Baiazid. Bătălia a fost extrem de sângeroasă, cu pierderi enorme de ambele părți, pierderi care îl fac pe Baiazid să cedeze și să se retragă la sud de Dunăre iar Mircea cel Bătrân să obțină o victorie răsunătoare, rămasă în istorie drept «bătălia de la Rovine».

Un alt domnitor, descendentul unuia dintre fiii lui Mircea cel Bătrân, în jurul căruia s-a construit o adevărată legendă, poartă numele de Vlad zis Țepeș, un domn de o cruzime cumplită, care avea obiceiul de a-și trage în țeapă dușmanii sau boierii răzvrătiți care nu-l ascultau. Ajuns domn în Țara Românească, în 1456, Vlad se hotărăște să scape de suzeranitatea otomană, renunță să plătească tributul anual și face o incursiune sângeroasă în Bulgaria. În anul 1462, însuși legendarul Mahomed II cuceritorul Constantinopolului vine personal să-l pedepsească pe Vlad. Acesta din urmă ține piept singur, cu mica lui oștire, armatei otomane, îndrăznind să atace într-o noapte chiar tabăra sultanului. Retrăgându-se apoi spre munte incendiază totul în urma lui. În drum spre Târgoviște, sultanul e îngrozit de priveliștea macabră a unei păduri de țepi în care atârnau leșurile turcilor prinși într-o luptă anterioară. Anumite cronici turcești amintesc atât de groaza cât și de admiratia sultanului pentru un domn în stare de asemenea fapte.

O altă figură, poate cea mai însemnată din istoria Moldovei este cea a lui Ștefan cel Mare. În anul 1475 Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman Pașa, unul dintre cei mai mari generali turci. Mica armată a lui Ștefan obține o victorie răsunătoare învingând armata turcă la Vaslui. În 1476, în urma bătăliei cu însuși sultanul Mahomed II cuceritorul Constantinopolului, Ștefan este învins la Războieni. Retrăgându-se la nord în Cetatea Neamțului și Suceva, Ștefan rămâne de neînvins, cele două cetăți neputând fi cucerite iar Mahomed II se retrage. O altă figură marcantă de domnitor român a inspirat prima capodoperă în proză a literaturii române moderne ce aparține lui Costache Negruzzi, acest domn se numea Alexandu Lăpușneanu. Istoriografia modernă a păstrat o imagine mai puțin înfiorătoare decât cea din nuvela lui Costache Negruzzi, Lăpușneanu fiind un domn evlavios, ctitor de bisericii și binefăcător al mănăstirilor din țară și de la Sfântul Munte.

Personalitatea rămasă în istorie cunoscută sub numele de Neagoe Basarab, om energic și de înaltă cultură, a avut un aport neîndoielnic la dezvoltarea culturală a Țării Românești. Biserica episcopală de la Curtea de Argeș a fost considerată atunci ca o minune a Orientului. Un strălucit căpitan și geniu politic a fost persoana lui Mihai viteazul, în jurul căruia s-au țesut o serie de legende de-a lungul timpului. Pentru a se elibera de jugul otoman, Mihai semnează un tratat cu megalomanul principe al Transilvaniei Sigismund Bathori. Odată cu semnarea acestui act a și început războiul împotriva turcilor care trecuseră Dunărea în frunte cu cel mai vestit căpitan al lor Sinan pașa. Are loc faimoasa bătălie de la Călugăreni în august 1595, soldându-se cu victoria românilor asupra turcilor. În anul 1600, prin politica sa ingenioasă Mihai reușește să unească pentru prima dată țările române sub un singur stat, moment unic până atunci dar efemer.

Sărind peste domnia Cantacuzinior, un alt profil impunător de domnitor român a fost cel al lui Constantin Brâncoveanu, un domn înțelept, ambițios și iscusit, ultimul domn din țările noastre care reușește să rămână în scaun douăzeci și cinci de ani. Din punct de vedere cultural și spiritual a fost o domnie de cea mai mare importanță, în care a construit multe noi monumente și a inventat chiar un stil nou ce îi poartă numele, numit «stilul brâncovenesc». Sfârșitul acestui mare domnitor ne impresionează și astăzi; bănuit că ar unelti împotriva turcilor, în primăvara anului 1714 Brâncoveanu și întreaga lui familie e urcată în rădvane și dusă la Constantinopol. În ziua de 15 august 1714, ziua Adormirii Maicii Domnului, este adus Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai lui și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. În prezența sultanului, vizirilor și pașalelor, fiecăruia la rând i se spune că, dacă trece la islam scapă cu viața. Al patrulea, un copil de doisprezece-treisprezece ani, răspunde că vrea să se turcească pentru a scăpa de moarte. Tatăl său îl dojenește aspru zicându-i: «Mai bine să mori de o mie de ori decât să te lepezi de credință». Astfel domnitorul Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache Văcărescu sfârșesc decapitați.

Continuitatea spiritului românesc în cumpăna vremii, a putut crea valori universale care exprimă geniul acestei națiuni. În dramatica existență a poporului român, în veșnica luptă împotriva iraționalului și a tuturor curentelor extremiste, pentru păstrarea pământului strămoșesc, a libertății și a drepturilor în fața atâtor forțe cosmice, neamul românesc și-a dovedit nimbul universalizator al ființei sale și al geniului său creator. Prin marii clasicii ai Culturii Românești, prin geniile politice care au marcat perioada modernă a României, opinia deformată a românilor actuali despre ei înșiși și ființa lor istorică nu își are locul. Este adevărat că prezentul este dezabuzat și nostalgic, că lucrurile au luat o turnură cu totul nouă și din ce în ce mai exasperantă, dar acest lucru provine din blazarea și delăsarea națională.

Dezordinea socială, destrămarea dramatică a ierarhiilor firești, preluarea puterii politice de naturile rudimentare și corupte induce generalizarea stării de letargie, lehamite și lamentație. Alunecăm, ireversibil, pe panta samavolnică a grobianismului, promiscuității eterogene, evacuând orice formă de discernământ. Războiul de interese al politicienilor ultimelor două decenii și jumătate nu au fost niciodată sinonime cu interesele Țării. Rezultatul este o națiune în derivă, dezorientată și amnezică. Schimbarea mentalităților naționale devine vitală.

Notă* Datele istorice sunt preluate din cele două volume ce aparțin lui Nicolae Iorga numite Istoria românilor pentru poporul românesc și volmul domnului Neagu Djuvara numit O scurtă istorie ilustrată a românilor.

spirit-romanesc

Despre autor

Marius Baltă

| Facebook | De același autor

Sunt un simplu vânător în marile păduri ale cunoașterii.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.