Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Cerul îndoliat deasupra noastră

Opt lucruri mai puțin știute despre femei

Știați că… În medie, femeile rostesc 20.000 de cuvinte pe zi. De aproape trei ori mai mult decât bărbații – care...

Continuare...


Powered by

Cerul îndoliat deasupra noastră

Sorin Tudorde @
30 October 2014

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Uneori uităm cu toții că lumea în care trăim are și alte fațete…

Sâmbătă, 25 octombrie 2014, iranianca Reyhaneh Jabbari a fost executată prin spânzurătoare. Motivul? La vârsta de 19 ani a încercat să scape de cel care vroia să o violeze și, în disperarea ce o cuprinsese, a pus mâna pe un stilou și și-a lovit atacatorul. Înjunghiat în gât, violatorul – un fost agent de informații iranian – a decedat.

Pentru Reyhaneh Jabbari au urmat șapte de ani de închisoare, chinuri și umilințe. Și, în cele din urmă, pedeapsa finală. O execuția care, potrivit legii iraniene (Qisas), a fost dusă la îndeplinire în prezența familiei bărbatului care a vrut să o violeze.

Acesta este ultimul mesaj al tinerei iranience. Un mesaj înregistrat în apilie 2014 – după aflarea deciziei finale a tribunalului – și adresat mamei sale…

Dragă mamă,

am aflat astăzi că mi-a venit rândul să înfrunt Qisas. Mă doare că nu mi-ai spus că am ajuns la ultima pagină a vieții mele. Nu crezi că ar fi trebuit să știu? Știi cât rușinată mă simt când ești tristă. De ce nu ai folosit această ocazie pentru a-mi oferi șansa să-ți sărut mâna ție și tatălui meu?

Reyhaneh-2Lumea mi-a permis să trăiesc pentru 19 ani. În acea noapte blestemată, eu ar fi trebuit să fiu cea omorâtă. Corpul meu ar fi fost aruncat într-un colț al orașului și, după câteva zile, poliția te-ar fi dus la morgă să-mi identifici trupul. Acolo ai fi aflat şi că am fost violată. Ucigașul probabil că n-ar fi fost niciodată găsit din moment ce nu avem nici banii, nici puterea pe care le au ei. Apoi, ți-ai fi continuat viața în suferință și rușine și, peste câțiva ani, această durere te-ar fi omorât. Și, gata, asta ar fi fost totul.

Lovitura aceea blestemată a schimbat însă întreaga poveste. Corpul meu n-a fost aruncat într-un colț de oraș, ci în mormântul închisorii Evin și în carcerele acesteia, iar acum în groapa închisorii Shahr-e Ray. Dar pune totul pe seama sorții și nu te plânge. Știi prea bine că moartea nu este sfârșitul vieții.

M-ai învățat că venim pe lumea pentru a câștiga experiență și a ne învăța lecțiile și că fiecare naștere este o responsabilitate pe umerii cuiva. Am învățat că, uneori, cineva trebuie să lupte. Și, da, îmi amintesc când mi-ai spus că bărbatul care a protestat atunci când eram biciuită a fost lovit în cap și peste față de cel care mă biciuia și că, în final, a murit din cauza loviturilor. Și mi-ai spus că, pentru a crea valoare, o persoană trebuie să persevereze, chiar dacă o alta moare.

M-ai învățat, încă de pe băncile școlii, că trebuie să mă port cu demnitate, fără a căuta motive de sfadă sau tânguire. Îți amintești cât de mult accent ai pus pe felul în care mă comportam? Însă experiența ta a fost greșită. Atunci când s-a petrecut incidentul, învățăturile mele nu m-au ajutat: adusă în fața tribunalului m-au făcut să par o criminală cu sânge rece și fără scrupule – n-am vărsat nicio lacrimă, n-am implorat și n-am plâns isteric, de vreme ce mă încredeam în lege.

Însă am fost acuzată că sunt indiferentă în faţa unei acuzaţii de crimă. Eu, cea care nu omoram nici măcar ţânţarii, iar gândacii îi apucam de antene şi-i aruncam afară, devenisem acum un criminal care a premeditat totul. Și faptul că mă purtam frumos cu viețuitoarele a fost interpretat că semn al unei firi băiețoase, fără ca judecătorul să catadicsească să vadă că, în acea vreme, aveam părul lung și unghiile date cu ojă.

Cât de optimist este cel ce aşteaptă dreptate de la judecători! Chiar dacă aceștia nu au fost vreo clipă interesați de faptul că braţele mele nu sunt puternice ca ale unui sportiv, mai ales ca ale unui boxer. Iar această ţară, faţă de care mi-ai plantat iubire în suflet, nu m-a vrut vreodată şi nimeni nu m-a ajutat când, sub loviturile celui ce mă interoga, plângeam la auzul celor mai vulgare cuvinte. Iar când m-am lepădat şi de ultimul semn al frumuseţii şi mi-am ras părul de pe cap, am fost răsplătită: 11 zile de carceră.

Dragă mamă, nu plânge pentru ceea ce auzi. În prima zi în secţia de poliţie, un agent de poliție neînsurat m-a lovit pentru că aveam unghiile date cu ojă. Am înţeles atunci că frumuseţea nu-și mai găsește loc acum. Nici frumuseţea înfăţişării, nici frumuseţea gândurilor şi a dorinţelor, nici frumusețea unui scris de mână, nici frumuseţea ochilor şi a felului în care vezi cu ei și nici măcar frumuseţea unei voci blânde.

Draga mea mamă, concepțiile mele s-au schimbat şi nu tu eşti responsabilă pentru asta. Cuvintele mele sunt fără sfârşit şi le-am dat pe toate cuiva astfel încât, atunci când voi fi executată, fără prezenţa şi ştiinţa ta, să-ţi fie date. Ţi-am lăsat și multe alte cuvinte scrise de mână, drept moştenire.

Însă, înainte să mor, vreau ceva de la tine, ceva ce trebuie să faci pentru mine, cu toată forța și ființa ta. De fapt, este singurul lucru pe care-l vreau de la această lume, această ţară şi de la tine. Ştiu că ai nevoie de timp pentru asta. De aceea, îţi spun dinainte o parte din testamentul meu. Te rog să nu plângi şi să asculţi. Vreau să mergi la tribunal şi să le spui solicitarea mea. N-am cum să scriu asta din închisoare, într-un mesaj care să fie aprobat de directorul închisorii. Aşa că, o dată în plus, va trebui să suferi din pricina mea. Este singurul lucru pentru care chiar dacă vei implora nu am să mă supăr – deşi te-am rugat de atât de multe ori să nu implori pe nimeni pentru a-mi salva viaţa.

Blânda mea mamă, cea care-mi eşti mai dragă decât propria viaţa, nu vreau să putrezesc în pământ. Nu vreau ca ochiul meu sau inima mea tânără să se transforme în praf. Imploră-i să aranjeze totul astfel încât, imediat după ce sunt spânzurată, inima mea, rinichii, ochii, oasele şi orice altceva poate fi transplantat să fie luate din corpul meu şi dăruite cuiva care are nevoie de ele. Nu vreau ca aceia care le vor primi să-mi ştie numele, să-mi cumpere flori sau să se roage pentru mine. Îţi mărturisesc din adâncul sufletului că nu vreau să am un mormânt la care tu să vii, să jeleşti şi să suferi. Nu vreau să porţi doliu pentru mine. Fă tot ce poți pentru a uita zilele mele grele. Dăruiește-mă vântului, ca el să mă ducă departe.

Lumea nu ne-a iubit. Nu eu mi-am dorit această soartă. Iar acum mă supun ei şi îmbrăţişez moartea. Pentru că în tribunalul lui Dumnezeu, eu voi fi cea care îi acuză pe ofițerii de poliție, eu îl voi acuza pe ofițerul Shamlou, eu îl voi acuza pe judecător și pe judecătorii Curţii Supreme, cei care m-au bătut şi m-au hărţuit. În tribunalul Creatorului, îl voi acuza pe doctorul Farvandi, îl voi acuza pe Qassem Shabani şi pe toţi cei care, din ignoranţă sau prin minciuni, m-au nedreptăţit, mi-au călcat în picioare drepturile şi care n-au vrut să priceapă că, uneori, ceea ce pare a fi real nu este așa.

Dragă mamă cu inimă bună, pe lumea cealaltă tu şi eu vom fi acuzatorii, iar alţii vor fi acuzaţii. Hai să vedem ce dorește Dumnezeu.

Vreau să te strâng în braţe înainte să mor. Te iubesc.

Reyhaneh

Reyhaneh-1

(surse: 1, 2, 3)

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti.

Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.