Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Certitudini

Abelard și Heloise

Dintre toate poveștile de dragoste din lumea aceasta, cea care m-a impresionat cel mai mult este povestea lui Abelard și...

Continuare...


Powered by

Certitudini

Vladimir Stoicescude @
21 November 2013

Pot afirma, cu certitudine, că:
Sfârșit.

Singura certitudine pe care o am este că nimic nu este cert. Pare un cliché, însă este foarte dificil să fac o afirmație în care să am o nemărginită încredere. Pot să mă refugiez în Descartes și să merg pe ideea că “gândesc, deci exist” (cogito ergo sum). Din nefericire, aceasta este o percepție: faptul că eu gândesc dovedește doar existenta mea, în capul meu, nu dovedește și existența ta.

Poți spune că și tu gândești, deci și tu exiști. Îți dau dreptate, însă ești sigur că existenta mea și existența ta sunt suficient de existente pentru a spune cu certitudine că amândoi existăm? Faptul că amândoi gândim nu ne dovedește existența, dovedește, poate, doar o existență singulară.

Nu pot merge mai departe, nu pot afirma că acest tot unitar există. Universul poate fi o iluzie, o iluzie formată, poate, din mai multe iluzii singulare. Poți face afirmația că mai multe iluzii singulare formează o iluzie plurală, însă, dacă eu nu cunosc iluzia ta și tu nu cunoști iluzia mea, poți spune că iluziile noaste sunt prezente într-un univers al iluziilor? Dacă tu nu faci parte din iluzia mea, atunci tu nu exiști. Poate exiști pentru tine, pentru oamenii ce te înconjoară, însă universul tău singular nu face parte din universul meu singular. Tu poți muri mâine și iluzia mea rămâne neschimbată.

Poți spune că unele idei există fără ca ele să fie observate: poți face afirmația că moarte ta sau moarte mea, există indiferent de percepția altora. Îmi este greu să te contrazic, însă îmi este la fel de greu să-ți dau dreptate. Totul depinde de percepție și de prisma prin care tu alegi să privești lucrurile. Dacă aleg să privesc printr-o prismă universală, se spune că oamenii mor (moartea în adevăratul sens al cuvântului fiind nedovedită) și pot sa aventurez ideea că un om este, probabil, viu sau mort. Din nefericire, existența uneia nu arată, cu certitudine, lipsa celeilalte. Poți spune că dacă tu gândești, atunci exiști și dacă nu gândești, atunci ești mort. Doresc să discut cu un mort, pentru a afla cu certitudine că mortul nu gândește. Poți spune că dacă ai puls, atunci exiști, însă au fost oameni care trăiau fără să aibă puls. Pot afirma, cu certitudine, ca tu ești viu sau mort, însă nu pot afirma, cu certitudine, ca tu exiști. Fapt care distruge prima afirmație.

Chiar și o “teorie” predominant acceptată, este doar o teorie: pot afirma că soarele va răsări mâine dimineață și sunt 99,99 (ad infinitum) la sută șanse ca eu să am dreptate, însă va veni o zi în care această teorie se va dovedi falsă. Este adevărat că, din punct de vedere istoric, mă pot baza pe (teoretic) 4,5 miliarde de întâmplări similare. Din nefericire, istoricul nu atrage după sine evenimente perpetuu similare. Care este probabilitatea ca, atunci când dai cu banul, o monedă să “aleagă” stema după ce primele 5-10-1000-1 miliard de încercări au ales stema? Răspunsul este, evident, 50%.

Dacă eu sunt orb din naștere, este iarnă și am fost crescut de pinguinii din Antarctica, ce înseamnă soarele pentru mine? Absolut nimic, privind printr-o prisma singulară, certitudinile sunt mult mai cimentate în percepții. Pot să privesc de la distanță un birou și să afirm cu certitudine că acest birou are patru picioare. Trebuie să aibă patru picioare, l-am văzut și ieri având patru picioare și, în general, toate birourile pe care eu le-am văzut până acum, au patru picioare. Nici nu trebuie să le văd pe toate patru pentru a face această afirmație, însă nu este imposibil ca un vagabond al birourilor să fi tăiat unul dintre picioare. Tu ești acel vagabond, te afli într-o poziție în care cunoști, cu certitudine, că acest birou are doar trei picioare. Cine are dreptate?

Eu am dreptate pentru mine și tu ai dreptate pentru tine. Faptul că, în “realitatea” ta, biroul are trei picioare fiind irelevant față de percepția pe care eu o am asupra birourilor în general și față de acest birou. Lipsa de informație nu afectează percepția și nici nu îmi afectează “iluzia”. Faptul ca noi avem doua realități diferite nu înseamnă că realitatea mea este mai reală ca realitatea ta. În plus, faptul că tu ai tăiat piciorul biroului nu exclude posibilitate ca acesta să fie un nou birou cu patru picioare.

În concluzie, percepția mea asupra realității biroului este falsă pentru tine, vagabondul biroului. Percepția ta asupra realității biroului este falsă, ținând cont că acesta este un alt birou. Percepția biroului asupra percepțiilor noastre este ca ambele noastre percepții sunt false: chiar dacă el este un birou cu patru picioare, este un alt birou și are patru picioare și este un birou.

Despre autor

Vladimir Stoicescu

| Blog | Facebook | De același autor

Eu Sunt lumina de la capatul noptii, si adierea vantului de vara. Sunt Alfa si Omega, intunericul in lanul de secara. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt ambitia inaripata si sunt sangele stramosilor. Sunt mormanul de pamant, sunt copilul muribund. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt vipera ce-ti sopteste , si sunt cantecul de leagan Sunt femeia ce zambeste la barbatul care intreaba Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt diavolul cu pene, sunt Adam in pielea goala. Sunt tristetea absoluta, efemera, si fatala. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt o pata de culoare, ba un verde, ba mai tare. Esti un negru! Sunt culoare. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt mainile lui Venus, si sunt catelusul schiop Sunt atent calcand pe tine, cand eu am calcat pe mine. Sunt … sunt … Sunt … sunt? Esti. Cogito ergo sum.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.