Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Cenzura invidiei

Cântec de inimă albastră

O cunoscută și frumoasă poezie de dragoste. Mai știi cum te strigam pe-atunci “icoana cu picioare lungi” veneai pe râu...

Continuare...


Powered by

Cenzura invidiei

Mădălina Dumitrachede @
13 October 2014

Rostim, adeseori, cu înţelegerea care graţiază generos: “Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui!”.

Statistic vorbind, deriva morală de fiecare zi nu constă într-o acumulare galopantă de “păcate strigătoare la cer”. Greșelile capitale tind, adesea, să se înscrie mai curând în sfera patologicului decât în aceea a vinovăției morale obişnuite. Crima lui Raskolnikov pluteşte undeva între morbid şi religios, de aceea abia dacă poate fi măsurată cu instrumentele propriu-zise ale eticii.

Mult mai grăitoare, din perspectivă etică, ar putea fi considerate personajele imorale ale lui Gogol. Monstruozitatea incoloră a sufletelor lor adormite le încadrează la categoria demonismului plat. Acesta este  teritoriul cu adevărat revelator al eticului: somnolenţa diurnă, cuminţenia irespirabilă a atitudinii, cenuşiul valorilor. Liniştit în banalitatea sa, invulnerabil din perspectiva “marii morale”, omul mediocru e depozitarul cel mai perfid al mizeriei morale. Şi, paradoxal, el poate exista în fiecare dintre noi, sustrăgându-ne oricărui proces prin tocmai crasa lui inexpresivitate.

Dostoievski, după modelul divinităţii, acordă o şansă păcătosului, făcând astfel să învingă încă o dată binele omenesc. În Crimă şi pedeapsă ne-a impresionat în mod special pasajul care expune ritualul redempţiunii ucigaşului: “Du-te acum (îl sfătuieşte Sonia pe Raskolnikov), chiar în clipa asta, la o răscruce de drumuri, închină-te adânc, sărută întâi pământul acesta pe care l-ai pângărit, apoi închină-te în cele patru zări, în faţa lumii întregi, şi spune tare să audă toţi: «Eu am ucis!» atunci, Dumnezeu are să-ţi redea viaţa.”

Ce-ar putea să stea la polul opus păcatului greu al crimei?

Desigur, prietenia, probabil cel mai omenesc şi mai nobil sentiment; în consecinţă, un afect demn de a fi etalat cu o bogăţie care nu se cuvine ascunsă. Datorăm prietenilor, dăruiţi de Dumnezeu, care sunt “rudele noastre de suflet”, bucuriile, ca respiraţie a solidarităţii profund omeneşti.

Cultivarea onestă a prieteniei adevărate constituie cel mai autentic mod de viaţă, adică existența omului eliberat de prostie şi de păcate. Zenon avea dreptate când spunea: “Un prieten este un alt tu însuți.” Oripilaţi de cenzura aprigă a invidiei, care şuieră pe la colţuri “să moară şi capra vecinului” şi care loveşte, ca un ucigaş nebun (pe la spate)… căutăm prietenia.

Vai de invidioşi! Până nu e prea târziu, până nu se scutură de tot darul vieţii acesteia, să meargă la o răscruce de drumuri, închina-se-vor în cele patru zări.

inorog

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.