Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Cel mai pudic oras din Romania

Rugaciune

Nu-i aşa că mă auzi, Măicuţă Sfântă, Şi chiar de mă-ndoiesc, Tu mă iubeşti? Nici îngerul nu-l mai aud cum...

Continuare...


Powered by

Cel mai pudic oras din Romania

Sorin Tudorde @
24 May 2012

Știați că în Suceava există “Grupul de cetăţeni iubitori de moralitate publică”?

Un grup care, între altele, dorește să stopeze toate acțiunile care “terorizează vizualizarea copiilor“. Dar, iată faptele: în luna mai 2012, în cadrul unei campanii de promovare la nivel național, magazinele Carrefour au amplasat și în Suceava panourile publicitare cu Gina Pistol făcând reclamă la slipuri și sutiene. Sunt panouri pe care, probabil, le-au văzut și unii dintre dumneavoastră. Aceste panouri.

Trupul mai mult despuiat al Ginei Pistol (chiar așa: oare de ce nu și-o fi pus slipul și sutienul peste haine?!) a revoltat însă membrii “Grupului de cetăţeni iubitori de moralitate publică”. Motiv pentru care aceștia au depus la sediile Primăriei Suceava, Consiliului Judeţean, Poliţiei şi bisericilor din municipiu următoarea reclamație:

“Reclama cu Gina Pistol, dezbrăcată în proporţie de 90% şi într-o poziţie neruşinată, ne revoltă foarte tare. Acestea intră la categoria reclame cu conţinut obscen, sexual şi pornografic, care foloseşte femeia ca şi obiect sexual, terorizează vizualizarea copiilor, încalcă demnitatea umană, protecţia femeii şi atentează la moralitatea publică. Noi, cetăţenii iubitori de moralitate publică, vă promitem război deschis la asemenea apucături nebune, deoarece ne iubim copiii, soţiile şi familiile noastre, identitatea umană şi moralitatea publică”.

Urmarea? Reclama a fost “cenzurată”, panourile de afișaj fiind acoperite cu o coală de hârtie albă.

Nu este însă prima dată când în Suceava se întâmplă așa ceva: în 2007, patru organizații creștine sucevene l-au determinat pe primarul Ion Lung să ceară reprezentanţilor magazinului Dedeman să înlocuiască reclama de mai jos cu una care “să îndeplinească limite minime de moralitate”.

Motivul invocat de cele patru organizații? “Apreciem că mesajul respectivelor afişe publicitare stradale contravin moralei creştine familiale, morală care este protejată de legile sociale ale ţării. Iar dacă primăria este instituţia locală mandatată de societatea civilă în vederea constituirii familiilor ce o compun, ar trebui ca şi ea să se sesizeze la aceste mesaje subtile, menite să subminize angajamentul familial.”

Și, pentru ca peisajul să fie complet: în Suceava este amplasat singurul panou de afișaj din țară care promovează învățăturile biblice. Panoul se află montat într-una dintre cele mai mari intersecții din oraș și este aprobat de primărie ca “panou publicitar în scop religios“. Panoul a costat aproximativ 10.000 de euro, iar costurile sale au fost suportate integral de către Veronica stan, patroana unui centru de colectare de fier vechi. Și, pentru că viața este mereu ironică: la câteva minute de mers pe jos, un salon de masaj erotic promite onoratei clientele servicii de neuitat…

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

    Comentarii
  1. Ioana

    Nu știu, mie mi se pare admirabil. Chiar dacă pare o luptă cu morile de vânt pentru modul în care e construită societatea în secolul 21, aplaud dorința de promovare a ce-a mai rămas din valorile morale prețuite odată. Bravo Suceava.

  2. Unknown

    Cel mai pudic oras din Romania ? Pot spune spre surprinderea multor conationali ca in Suceava exista oameni morali si cu principii.

  3. n

    Foarte bine! Au dreptate! Cum sa nu traim o asemenea viata daca sunt promovate astfel de lucruri?!

  4. irina

    Sunt si eu din Suceava, desi nu mai locuiesc acolo de ani buni..si sunt mandra ca sunt asemenea initiative si soldate cu succes inca, chiar in orasul meu natal..si va pun intrebarea, e vorba de pudicism, cum numiti articolul, sau de o limita in ale vizualului? probleme ca acestea nici nu se pun in tarile dezvoltate unde exista o limita a bunului simt, dar in Romania se pare ca nu e apreciata..cam..trist.

  5. Andreea

    In ceea ce priveste reclama Ginei Pistol, nu mi se pare ca "terorizeaza" pe cineva, la cat de bine arata, iar pozitia nu mi se pare chiar "nerusinata". :))) Cat despre al doilea panou, cred ca oamenii care fac parte din gruparea aceea sunt cumva lipsiti de simtul umorului si iau totul mult prea in serios. 🙂

  1. polimedia.us/fain
Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.