Ce spui, prietene, vii?

Eu, o torță purtată năvalnic de vânt,
Iar tu, o rafală aprinsă ca mine,
Ne-am izbit deodată frontal în cuvânt
Și ne-am trezit suflând cu asprime,

Căzând, îngenuncheați de cuvânt, la pământ.
Rămasă o clipită fără suflare,
Mă-ntrebam, prietene drag, unde sunt,
Și unde e raza plăpândă de soare

Să poată îmblânzi atâta dogoare.
Fiind doar o clipă în comă indusă
Am auzit bătăi atât de ușoare
În pieptul ce avea ușa-ntredeschisă,

Și-o mână blândă de departe întinsă
Mi-a șters sudoarea de nestăpânit,
Iar lacrima ce stătea în suflet prelinsă
A stins durerea ce răsuna ascuțit.

Pieptul ce-a fost de furtună lovit
Încă mai poartă-n ruine urmele rănii,
Știindu-ți pieptul, prietene, la fel de rănit,
Avem nevoie să ne tratăm de orgolii,

Să ne-mbrățișăm, prietene, ca bătrânii
Ce-și dau iertarea cea de pe urmă,
Și să privim umăr la umăr, castanii
Cum înfloresc, și dau împreună lumină,

Chiar atunci când în ei se-ntâmplă de tună.
Vino, prietene, că anii vor trece,
Și, regrete tardive n-au cum să mai spună
Ce se petrece, când sufletu-i nins, rece…

Rupă văzduhul și în inimi să sece
Tot ce-a semănat vifor, furtună;
Soare Răsare peste noi să se-aplece,
Și lăstari bucurii tristeți să răpună.

Ce spui, prietene, vii?, ca zorii de zi
Să arate lumii minunea de-a fi?

(Din volumul  Suflet cuprins de flăcări)

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Cornelia Mazilu

Cornelia Mazilu De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu