Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Ce păstrăm cu noi dincolo de timp

Dragă Viață…

Mulțumesc pentru aerul pe care îl inspir, Pentru sufletul meu de copil. Mulțumesc pentru felul în care mă întâmpini în...

Continuare...


Inregistrare

Colaboratori

Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.

Ai uitat parola?

Noua parola iti va fi trimisa pe e-mail.

Aboneaza-te gratuit

Powered by

Ce păstrăm cu noi dincolo de timp

Gabriela Enescude @
1 November 2016

Învăț de când mă știu: de la doi ani să răspund la întrebarea “Câți ani am?”, “Care îmi este numele complet?”, “Cine sunt părinții mei?”, de la 10 ani, să ascult și să nu depașesc rigorile impuse de un convenționalism prestabilit. Am învățat pentru școală, apoi pentru facultate, …iar la 25 de ani m-am oprit.

Am respirat ușurată că am încheiat acest capitol redundant, din punctul meu de vedere, şi m-am îndreptat rapid spre o carieră, ţel visat de toţi, mai puţin de mine. La acea vârstă, îmi imaginam cum se deschid în faţa mea uşi din stejar masiv, că voi avea un birou doar pentru mine, că scena vieţii îmi va păstra un loc în primul rând.

Condusă de un pragmatism debordant, am atribuit oamenilor calități inexistente, am clădit ziduri de încredere, mi-am asumat responsabilităţi pe care nu mi le doream, am fost o regizoare a propriilor mele minţi şi suflet. Apoi am alunecat ușor, dar sigur spre finitudinea puterilor mele ca om. Tot acest traseu l-am urmat dintr-o conştiinţă acidă ce mă subjuga, aceea de a le demonstra celorlalți că valoarea propriei mele persoane se găseşte întru totul în evaluarea lor minuțioasă prin scanner-ul profilului meu, adaugând pagină cu pagină.

Am încercat, de fiecare dată, să nu induc analizei celorlalți o altă femeie, cu calităţi şi trăiri străine sufletului meu, am dăruit atenție şi înţelegere acelora care mi-au răstignit inima, am înţeles şi ascultat interioare de suflete închise şi neaerisite, însă am uitat să ascult o singură persoană: pe mine.
Cine sunt eu? La 2 ani aş fi ştiut răspunsul, la 10 aş fi brodat răspunsuri pe marginea acestei întrebări, la 25 deja eram un nume, iar acum, la 40, simt cum reminiscenţa faptelor mele notabile de-a lungul anilor s-a șters din amintirea şi gândurile mele.

Cu ce am rămas? O intrebare la care nu aş fi răspuns la 2 ani, nici la 10, la 25 aş fi demarat în ale efuziunii stări lăuntrice, însă, la 40, am găsit răspunsul. Gândurile mele, întotdeauna mai goale şi mai întunecate decât simțămintele pe care le-am trăit, m-au dus, uneori, pe scări de vis, alteori spre derapaje ale vanității . Am urcat și coborât mereu câte o treaptă. Unde mă va duce oare? Ce este dincolo de ea? Ce este al meu, doar al meu? Ce păstrez cu mine?

Nu pretind a crea un aforism prin deducţia pe care încerc eu însămi să o descifrez, doar îmi doresc să răspund, cu toate resursele cunoscute şi necunoscute mie până în acest moment. În cele din urmă, rămân doar cu mine, acea persoană născută dintr-un pântec viu al unei mame fericite să-mi dăruiască eternitatea, cu amintirile îmbogățite de mirajul trăirilor, cu amintirea acelor iubiri şi prietenii care mi-au îmbogățit spiritul sau mi-au spulberat visele.

Nu sunt bogată decât prin ele şi prin faptul că pe ultimul meu drum, intersectat cu cel al Dumnezeirii, voi privi în jos, iar trei fețișoare diafane, ale copiilor mei, vor căuta spre cer răspunsul la întrebarea: “Cine suntem noi?”.

cine-sunt

Despre autor

Gabriela Enescu

| Facebook | De același autor

Avocat şi consilier european în domeniul proprietăţii industriale, se (re)descoperă de fiecare dată când se aşază în faţa propriei oglinzi, dând poeziei sale chipul său. Mai scrie eseuri şi proză scurtă. În pegătire: volumul de versuri “Cu tine, nemărginirea”.

    Comentarii
  1. Cosmin

    Frumos articol! Întregul respect pentru o simțire curată minunat capturată în cuvinte.

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.