Ștefan Bucătaru, Director General Agribusiness, Agricover
Prețuri mai mari la energie, instabilitate politică și socială, inclusiv intensificarea confictelor de natură militară, cheltuieli de consum mai ridicate, o piață a muncii în revenire şi o monedă europeană mai slabă sunt factori care vor conduce la o revenire economică în sens larg.
În agribusiness, este de așteptat intensificarea procesului de consolidare, jucătorii mari achiziționând active de la cei care au fost afectați de dificultățile anului 2015.
În acest context, România va înregistra o creștere economică de peste 4%.
Daniela Budurea, Country Director România și Bulgaria, Western Union
Transferurile transfrontaliere de bani la nivel global vor continua să crească moderat, cu un ritm de creștere de o cifră. Situația transferurilor de bani va fi similară și în cazul României: creștere moderată, de o singură cifră. Ceea ce vedem noi, la Western Union, este că românii din străinătate continuă să trimită bani în țară, familiilor și celor dragi, chiar dacă o fac mai rar pe fondul problemelor economice din țările de adopție.
Fenomenul migrației românești va fi similar cu cel din ultimii doi ani, chiar în ușoară descreștere. Principalele destinații ale migrației românești vor fi tot mai mult Germania, Marea Britanie și Țările Nordice. Se schimbă profilul migrantului român: tot mai tineri și tot mai mulți din segmentul educat, mulți vizând posturi de specialiști, bine plătite în țările cu industrii mature și solide.
Ce vom vedea în piața transferurilor de bani: – dezvoltare accelerată a serviciilor pe canale electronice – prin soluții adaptate pentru online, mobil sau chiar platforme sociale
– apariția jucătorilor de nișă – furnizori de servicii de telefonie mobilă sau furnizori de servicii de plăți care își diversifică oferta prin servicii de transferuri de bani. Aceștia vor ținti, cu predilecție anumite coridoare – cum ar fi UK-România, Germania-România etc.
– vom asista la înăsprirea normelor Anti-Money Laundering prin alinierea legislațiilor din țările UE.
Bogdan Popa, CFO, Raiffeisen Bank
Consolidare
Digitalizare
Customer experience / Convenience