Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Când mâinile se împreunează

Elemente

Sîntem pămînt – mi-a spus – și am simțit cum mîna i se îndreaptă spre mine, ca și cum ar...

Continuare...


Powered by

Când mâinile se împreunează

Anca Horjde @
18 September 2017

Rugăciunea este ca o lumină care umple spațiul în care a fost aprinsă. Și cu toate că genunchii tăi ating pământul, ea te înalță, te conectează, te umple cu liniște, cu regăsire, cu o stare de bine.

Este unealta noastră care ne permite legătura cu lumea de unde am venit, rugăciunea, cea pe care am învățat-o copii fiind prin intermediul bunicilor, părinților. Cea care ne așeza alături de ei, împreunând mâini și învățând a rosti cuvinte care însămânțau în gând bunătate, grijă față de cei din jur.

Învățai că nu ești singur pe lume, că pământul pe care zilnic îl calci a fost oferit tuturora pentru a ne bucura de tot ce găsim străbătându-l la pas, să iubim și să iertăm în aceeași măsură în care ne dorim să fim iubiți și iertați. Că oricând în reușitele sau în căderile tale nu trebuie uitate cuvintele de mulțumire, de iubire, de iertare, de vindecare.

Omului îi este greu să creadă în ceva ce nu vede, cu atât mai mult îi este greu să facă un lucru în care nu crede sau poate nu a fost învățat să o facă , însă, fiecare dintre noi adună întrebări referitoare la tot ce înseamnă viața și lumea în care trăiește, la fel cum există momente care ne deschid uși către o mai multă înțelegere.

Dar pentru a putea fi pregătit pentru o astfel de înțelegere trebuie să crești, nu doar fizic ci și spiritual. Să înveți să dăruiești mai mult, nu doar să ceri. Să înveți să iubești mai mult nu doar să urăști. Să înveți să fii sprijin nu doar să ceri sprijin. Dar înainte de a putea face aceste lucruri, să nu uităm că totul începe cu noi. Pe noi trebuie să ne iubim pentru a putea iubi, pe noi trebuie să ne iertăm pentru a putea ierta, în noi trebuie să credem pentru a putea mai apoi crede în ceilalți.

Sfaturi despre cum să crești spiritual vom găsi destule prin cărți, însă totul ține de deschiderea noastră către lumea nevăzută. Bineînțeles, experiențele trăite de către diverse persoane pot fi interesante, dorite, însă să nu uităm că fiecare om are un drum al său, experiențele sale, încercările și reușitele, dependența de lumea materială, slăbiciunile. Nimeni și nimic nu se aseamănă.

Cu toții ajungem, la un moment dat în viață, să îmbrăcăm haina lui Toma necredinciosul, când ne lăsăm târâți prin noroiul îndoielii, a neînțelegerii, când credem că am merita mai mult și nu întelegem după ce principii se întâmplă lucrurile, sau împărțirea darurilor. Dar să nu uităm, așa cum spunea Nicolae Steinhardt “drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor”, dar el se lărgește când căutăm spre noi și spre ceilalți de la înălțimea inimii.

Rugăciunea este discuția noastră cu Creatorul, și nu este doar despre a cere ci și despre recunoștință, despre iubire, despre regăsire. E păcat să nu te bucuri de starea pe care reușește să o aducă în interiorul tău. De o simplă privire e nevoie pentru a înțelege că mai presus de toate există Cineva, că acea bătaie jucăușă a inimii e cântecul vieții pământești, și că fără creier, toate impulsurile și-ar pierde sensul.

Despre autor

Anca Horj

| De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.