Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Când iubirea devine neputincioasă

Siluete in lumina lunii

Trei minute de puritate și de frumusețe. Full Moon Silhouettes este o scurtă filmare realizată în timp real, în noaptea...

Continuare...


Powered by

Când iubirea devine neputincioasă

Mădălina Dumitrachede @
1 December 2014

Împreună putem supraviețui ignoranței. Susține și tu Webcultura.

Ne puteți citi astăzi și mulțumită lor.

Never Let Me Go – dramă psihologică, cu accente distopice.

După un început cu tentă de adaptare după Jane Austen, Never Let Me Go capătă accente emoționante și înțelegem că titlul este chiar un strigăt după ajutor, dar slobozit în surdină. Deși este învăluită într-o atmosferă retro, pelicula aduce în prim-plan un subiect actual: clonarea în scopuri terapeutice. Orizontul idilic la care năzuia spectatorul este repede spulberat. Cadrele, ce se-nlănțuiesc precum o colecție de cărți poștale british, devin o poartă spre o călătorie tulburătoare, dar necesară. Acțiunea filmului se derulează într-o Mare Britanie, de secol XX, în care se prefigurează un viitor cenușiu, într-o agonie colectivă, în care timpul se scurge într-un ritm de marș funebru.

Adaptarea pentru ecran a romanului scris de Kazuo Ishiguro (scenariul  a fost realizat de Alex Garland) este al treilea lungmetraj al cineastului Mark Romenek și se constituie într-o istorie răscolitoare despre dragoste, pierdere şi adevăruri ascunse. La apariţia sa (în 2005), volumul lui Ishiguro a fost apreciat de critici ca fiind cel mai reușit din acea perioadă. Povestea era, pe de o parte, un portret surprinzător al unei lumi în care oamenii încep să fie clonați şi, pe de altă parte, o privire lăuntrică în viaţa unui triunghi amoros alcătuit din niște buni prieteni din copilărie. În stilul acestui autor de origine japoneză, există o subtilitate și o finețe aparte de-a contura personajele și cadrul. Întâlnirea dintre scriitorul care-a oferit The Remains of the Day / Rămăşiţele zilei și cineastul american a dat la iveală o poveste surprinzătoare, cu mari semne de îndoiala. Pelicula SF – lipsită de stridențe și de efecte speciale – detaliază iubirea și lansează întrebări într-o veritabilă fabulă cinematografică ce oferă răspunsuri care înăbușesc anumite speranțe.

sa-nu-ma-parasestiRuth, Kathy şi Tommy şi-au petrecut anii de școală într-un internat din Anglia. În climatul auster de la Hailsham, întâlnim doar elevi frumoși și talentați. Din păcate, soarta le va rezerva surprize neplăcute. Apoi, ca tineri adulţi, ei trebuie să accepte puterea dragostei pe care o împărtăşesc, toate acestea în condițiile unei realități neiertătoare. Deși întreaga istorioară are loc într-o Anglie cu aspect vintage –  univers paralel cu al nostru -, personajele sunt doar biete piese ale unei societăți în care clonarea este deja o practică uzuală. Ca şi în roman, scenaristul Garland a împărţit  povestea în trei părţi. În prima dintre ele – care are loc la Hailsham -, îi cunoaştem pe Kathy, Tommy şi Ruth. Aceștia par nişte şcolari britanici oarecare, dar cu anumite diferenţe (poartă brățări electronice). Par să nu aibă părinţi, nu au voie să părăsească incinta și perimetrul şcolii, nu știu exact cum funcţionează societatea, trăiesc într-un gineceu departe de lumea adevărată. Totuși, după cum le dezvăluie în final profesoara lor (domnişoara Lucy), sunt pregătiţi pentru o viaţă în care vor fi sacrificați pentru alţii, fiind hrăniți cu adevărurile falsificate în acel univers alternativ.  În cea de-a doua parte, Kathy, Ruth şi Tommy părăsesc şcoala şi ajung într-un loc (“The Cottages“), unde, pentru întâia oară, văd lumea reală şi îşi conturează câteva idei cu privire la adevărata lor origine. În ultima parte a filmului – numită “Îndeplinirea” – Kathy, Ruth şi Tommy vor ajunge să se resemneze. Împăcarea cu ideea de a fi greşit în trecut, înțelegerea celor mai arzătoare năzuinţe se va face în mod diferit, eroii aceeptându-și soarta după modul personal de-a fi.

Suntem stăpânii destinelor noastre? Trăim pentru noi sau pentru ceilalţi? Ce ne defineşte, cu adevărat, ca ființe umane? Iată câteva întrebări ce par să fi  stat la baza acestei  ecranizări. Narațiunea cinematografică se dezvoltă într-un veritabil caleidoscop de emoţii, trecând prin iubire, trădare, speranţă, sacrificiu, destin, moarte.

Never Let Me Go

Regizor: Mark Romanek
Scriitor: Kazuo Ishiguro
Scenarist: Alex Garland
Compozitor: Rachel Portman
Operator: Adam Kimmel
Producător: Alex Garland, Andrew Macdonald Monteur: Barney Pilling

Distribuţia:
Carey Mulligan (Kathy)
Andrew Garfield (Tommy)
Keira Knightley (Ruth)
Sally Hawkins (Domnişoara Lucy)
Charlotte Rampling (Domnişoara Emily)
Charlie Rowe (Tommy tânăr)
Izzy Meikle-Small (Kathy tânără)
Ella Purnell (Ruth tânără)
Kate Bowes Renna (Domnişoara Geraldine)

Ca să întrupeze acești eroi, Mark Romanek a reunit un trio actoricesc plin de farmec: Keira Knightley, Carey Mulligan și Andrew Garfield.  În acest mod, Never Let Me Go capătă șansa de-a îndulci povestea  și de-a atenua cruzimea tragediei din fundal. Interpreții sunt la același diapazon. Printre ei, regăsim chipul de păpușă din porțelan al lui Kathy (Carey Mulligan), figură ce trădează dezamăgirea unei eroine fantomatice și pasive ce-și va însoți cei mai buni prieteni până pe ultimul drum. Sufletul ei cernit de emoții va ceda în fața resemnării. Mai puțin docilă, Ruth (Keira Knightley) caută să se salveze din fața viitorului sumbru, dar se mulțumește doar cu partidele de sex. Tommy (Andrew Garfield) chiar nu înțelege sau nu vrea să priceapă ce-i așteaptă. Nimeni nu știe cum să trăiască în absența oricăror perspective de viitor. Fatalitatea inrupe în torente de durere. Desăvârșirea plastică, oferită de simbioza perfectă dintre jocul actorilor, peisaje, costume și muzică îmblânzește severitatea mesajului. Chiar dacă le este imposibil să scape de un destin funest, eroii devin marionetele ce se mișcă în acel spațiu (realist) fără a avea prea multe în comun cu cinema-ul de anticipație (încărcat cu efecte speciale).

Never Let Me Go poate fi considerat o metaforă a unei generații sacrificate, dar, la fel de bine, și un pamflet despre limitele științei (probleme etice insurmontabile).  Fără să fie un film-militant, îndeamnă –  totuși – la reflecții (despre unicitatea și valoarea ființei umane) și tulbură. Privind eroii din acel triunghi amoros, destinați unor aberații sociale, spectatorul contemporan realizează rostul micilor plăceri ale vieții și poate găsi o satisfacție calmă după vizionarea acestei pelicule. Transpus în miezul acestei triste povești – în care iubirea rimează cu fatalitatea -,  orice privitor devine conștient de efortul resemnării, de abdicare în fața frustrărilor. Never Let Me Go rămâne o poveste cinematografică elegantă, cu miez filosofic, ce nu poate lăsa pe nimeni indiferent.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.