Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Când începi să te uiți…

Paper couture: minunatele rochii ale lui Jum Nakao

Rochii de seara, rochii de mireasa, rochii elegante… Jum Nakao este un designer vestimentar care uimește lumea cu rochiile pe...

Continuare...


Powered by

Când începi să te uiți…

Anca Horjde @
10 November 2017

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

O clipă… doar de o clipă e nevoie ca uitarea să se așeze peste memorie. O clipă și nu mai știi cine ești, timpul și spațiul își pierd însemnătatea. Privești oglinda și nu te cunoști, nu te recunoști.

Și când te gândești că sunt clipe pe care am dori să le ștergem: clipe care au rămas în suflet și în minte ca fiind ceva de nedorit, de nevorbit, de ascuns; clipe care ne-au dezvăluit părți din noi pe care nu le putem accepta, oameni pe care am ales să-i uităm pentru că ne-au pus față în față cu vulnerabilitatea noastră, cu egoismul nostru, cu slăbiciunile noastre, cu multul de care suntem capabili dar de care nu ne doream să fim conștienți, cu ura care și-a făcut culcuș în noi, cu neputința noastră de a ierta, precum și cu multe alte lucruri lipsite de sens dar pe care le-am crescut în noi ca pe niște flori de ceară.

Dar atunci când îți dorești să ștergi clipe din viața ta, nu te gândești niciodată la posibilitatea de a te uita cu tot ce ai însemnat vreodată. Sperie… și ca atare ne spunem că nouă nu ni se poate întâmpla, analizăm tot arborele genealogic să vedem dacă în rădăcinile lui zace uitarea și ne liniștim când găsim că ale sale rădăcini s-au conservat frumos de-a lungul timpului.

Uităm că de o singură clipă e nevoie pentru ca peste noi să se lase noapte, iar ziua să nu mai aibă putere în a lumina rețeaua neuronală a omului de ieri. Un scurtcircuit, încât tot ce ai construit și adunat în biblioteca ta a ars pentru totdeauna. De unde să mai știi cine ești, cine să-ți spună cine ești când tu te-ai pierdut pe străzile întunecate ale vieții.

O plimbare prin viață este posibilă atâta timp cât locul, oamenii și tu sunteți în legătură, vă simțiți, vă (re)cunoașteți atingerea. Și atunci mă întreb: de ce am uita bucăți din clipele trăite, de ce nu am face pace cu noi, așa cum suntem: o împletire de slăbiciune și putere, lașitate și curaj, egoism și altruism , răutate și bunătate, urât și frumos, uman și inuman, trup și suflet.

Pentru că atunci când începi să te uiți se șterg rând pe rând pașii făcuți azi, terminând cu pașii susținuți de mâinile care au dat putere și încurajat puiul de om de ieri.

Pentru că între ieri și azi se zbat valurile noastre, între ieri și azi se întipăresc urmele noastre. Între ieri și azi suntem noi. Tu și eu…

Despre autor

Anca Horj

| De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.