Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

“Cand eram copil, imi doream sa fiu o carte”

Pisicile

Încă o dovadă că pisicile au cucerit lumea cu mult înainte de apariția Facebook. Savanți severi, plecați pe luneta planetară,...

Continuare...


Powered by

“Cand eram copil, imi doream sa fiu o carte”

Sorin Tudorde @
28 February 2012

Dacă ar trebui să îmi descriu cărţile într-un cuvânt, aș spune “familii”, dacă ar fi să le descriu în două cuvinte, aș spune “familii nefericite”. Iar dacă m-aţi ruga să îmi descriu cărţile în trei cuvinte, va trebui să vă rog să le citiţi.”; “Meseria de scriitor vine din curiozitate. O persoană curioasă este şi un amant mai bun.”; “Când eram copil, îmi doream să fiu o carte, nu un om. Fiind copil, ştiam cât e de uşor să ucizi, că e uşor să distrugi cărţi. Dar credeam că, dacă voi fi o carte, o copie de-a mea va supravieţui într-o bibliotecă depărtată. Din fericire, am devenit bărbat, nu doar carte.” – sunt câteva dintre cuvintele rostite de scriitorul israelian Amos Oz în cadrul conferinței de presă susținute în București. ♣ Și cum, cel puțin teoretic, dacă ai carte ai parte, cei interesați pot citi în Evenimentul zilei despre “țările din Europa unde studenții români pot studia gratis ori cu bani puţini“. Titlul este pentru ceea ce conține de fapt articolul, dar, totuși, am zis să-l menționez. ♣ Iar dacă am ajuns să vorbim de bani, citim în Capital: “Ca şi bijuteriile şi obiectele decorative, nici celelalte obiecte de artă nu reuşesc să concureze cu pictura. Doar desenul şi tehnicile picturale minore (acuarelă, laviu, guaşă), care au aceeaşi colecţionari ca şi pictura, au prezenţe frecvente în licitaţii, dar la valori de zeci de ori mai mici decât o pictură în ulei. Cel mai scump desen a fost vândut în ianuarie, 10.000 de euro, “Pupăza cu moţ” a lui Constantin Brâncuşi. Sculptura este ca şi inexistentă în licitaţii, iar preţul de 17.000 de euro pentru o lucrare, stabilit de Ion Irimescu în 2006 şi reconfirmat în 2011, este greu de egalat. Fotografia românească de artă apare rar în simeze şi (aproape) niciodată în licitaţii.” ♣ Citim în Adevărul: “Profilul de Facebook prezice performanţa mai bine decât un test de IQ“. Cum adică? Iaca așa: “Spre exemplu, un profil ce include multe poze din locuri îndepărtate poate sugera deschiderea către experienţe noi, notează descopera.ro. Postările în care persoana studiată discută în contradictoriu cu alte persoane ar putea indica un nivel mai scăzut al agreabilităţii şi al stabilităţii emoţionale”. Of, Dumnezeule…

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.