Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Caleidoscopul întrebărilor – UFO

Confruntarea

Crezi că ai nevoie de întuneric să faci lipsită lumina, să o faci să dispară? Distanța de la retină la...

Continuare...


Powered by

Caleidoscopul întrebărilor – UFO

Mădălina Dumitrachede @
19 September 2017

“Astupă-ți urechile, închide ochii și fii atent la tine. Asta înseamnă UFO.” (Ivan Vârâpaev)

În lumea restrânsă și intransigentă a regizorilor artistici, renumele și admirația se dobândesc greu. Impresionant este aplombul cu care tânărul, dar promițătorul, realizator Bobi Pricop bate la această poartă. Acesta propune o interesantă montare, UFO, plăsmuită din “realitatea contemporană ca o pungă de plastic folosită”, veritabilă descoperire a unor spații neexploatate. Așadar, spectacol de la Sala Pictura (din Teatrul Național din București), are la bază textul UFO, realizat de Ivan Vyrypaev și a fost pus în scenă de Bobi PricopUFO este cel de-al doilea spectacol montat de tânărul regizor român, la TNB (în premieră națională), după multipremiatul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, fiind a doua sa montare după un text de Vyrypaev.

Relativitatea, existenţa ca un joc confuz, cu emoţii nedeslușite, au constituit elemente de bază pentru textul dramatic al tânărului scriitor rus, Ivan Vârâpaev. Născut în 1974, în Irkutsk, Siberia, este un autor reprezentativ pentru mişcarea “Noua dramă rusească”, fiind premiat în Rusia (“Masca de Aur”), Veneţia şi Varşovia. Textele sale sunt montate şi jucate, cu succes, în Rusia, Germania, Franţa, Italia şi Polonia. UFO a avut premiera în Polonia, la Teatr Studio din Varșovia, în regia autorului, care declara: “Acesta nu e un spectacol, e mai degrabă o întâlnire  cu spectatorii”.

Spectacolul de la Naționalul bucureștean începe printr-o epistolă a scriitorului – adresată echipei de creație – și de care spectatorii trebuie să ia cunoștință. Detaliile despre procesul de creație  – cum ia naștere scriitura dramatică – sunt prezentate chiar de realizatorul spectacolului.

Stilul narativ este fragmentat, bazat pe o înşiruire de monologuri, impuse de memoria involuntară a personajelor. Adesea, non-acţiunea din montarea scenică naşte dificultăţi pentru receptarea textului. De aceea, regizorul a construit spectacolul sub forma unui showcase al revelațiilor personale, un fel de caleidoscop hi-tech al întrebărilor, al căutărilor fiecăruia.

Astfel, după acele amănunte privind originea proiectului (un lungmetraj cinematografic văzut ca o bază documentară despre dialogul autorului cu anumite persoane care-au intrat în contact  cu extratereștri).  Din anumite motive, proiectul nu a putut fi susținut, prin urmare, scriitorul s-a văzut nevoit să propună materialul unui teatru. Sașe personaje-martori se vor succeda în fața publicului pentru a-și detalia “experiențele”. Cel de pe urmă – al șaptelea personaj (un oligarh  rus care-a renunțat la finanțarea filmului lui Vârâpaev) – va explica motivele și va concluziona (Viktor Rizenghevici: “ Esențial este ca noi să înțelegem că realitatea există. Și realitatea este unică”). Pauza de după expozeul, împănat cu sofisme pe tema artei în realitatea înconjurătoare, marchează finalul acestei montări.

Pe discreta scenă a Sălii Pictura, în spatele farmecului oferit de costume (Ana Ienașcu) și de întreaga imagerie multimedia, se adăpostește o lucrare închegată. Folosind proiecții simultane   pe suprafețe diferite, animații 3D (Paul Spike), live-streaming (coordonat de Tudor Panduru), o construcție sceno-tehnică inventivă (Paul Popescu și Mizdan), dar și muzica specială,      compusă de Alexei Țurcan, UFO spune povești orchestrate după un model dramaturgic original (particularitatea sa este ambivalența  rigiditate-mobilitate). În acest univers, în construcție și disoluție deopotrivă, replicile se afirmă ca să fie contrazise. Cuvintele sună – în egală măsură – confuze și clare, comune și singulare. Acestea toate variază pentru a fi bine înțelese. UFO aduce în prim-plan idei precum misticismul (estic) într-o lume des-vrăjită, melancolică și rece, transcendența, viziunea (intimă) despre lume și univers, deschiderea către spiritualitate.

UFO

Autor/Scriitor: Ivan Vyrypaev
Regie: Bobi Pricop
Scenografie: Modulab (Paul Popescu, Mizdan)
Concept video: Evil Twin Studio (Paul Spike, Tudor Panduru)
Muzica originală: Alexei Țurcan
Asistent decor și costume: Ana Ienașcu
Light design: Cristian Șimon
Operare video: Florin Boicescu
Sunet: Octavian Vasile
Regia tehnică: Andi Tuinea

Distribuția

Emily Wenser: Ada Galeș
Nick Scott: Ciprian Nicula
Jennifer Davies: Raluca Aprodu
Viktor Rizenghevici: Ion Caramitru
Artiom Gusev: Istvan Teglas
Robert Evans: Mihai Călin
Johanna Harris: Medeea Marinescu

Durata: 1 h 20 min /Pauză: Nu

Cei șase actori: Ada Galeș, Ciprian Nicula, Raluca Aprodu, Istvan Teglas, Mihai Călin și Medeea Marinescu  împărtăşesc publicului poveştile unor presonaje din toate colțurile lumii, din categorii sociale diferite, într-o  montare care sparge propriile convenții, făcând din realitate artificiul suprem, iar din suflet – performance. Arhitectura scenei, live-streaming-ul, proiecțiile video multiple, animațiile 3D, toate adâncesc neliniștea și multiplică efectul de perspectivă. Emily, mereu speriată de pericolul neprăvăzutului, trăind cu o permanentă teamă, se simte în siguranță, relaxată chiar și caută serenitatea, decisă să înfrunte restul zilelor. Ada Galeș deschide seria monologurilor cu toate că – inițial – afișa expresii neurastenice, apoi, ajutată și de proiecțiile “tropical-paradise beach”, trece la o sensibilitate discretă, transferând spectatorilor emoţia naturală a trăirilor dramatice. Tânăra actriță trece prin stări care-o conduc, în final, la acea vibrație de “feel-good ”. Nick își dă seama că realitatea e simplă, dar nouă ni se pare totul complicat. Ciprian Nicula expune spectatorilor  ideea că trăim într-o lume pe care noi am vrut   să o complicăm, dar această mare încurcătură e doar în mintea noastră. Junele artist face treceri bine controlate, transferând către spectatori fiorul ambiguităţii şi îndoielii. Artiom descoperă liniștea într-o lume plină de zgomot. Istvan Teglas este expresiv, iar  privirea (exploatată și de camera video & proiecție) însumează şi rezumă tulburarea unui personaj desprins, parcă, dintr-un trip visual (prezența actorului e dublată de efectele speciale menite să  taie respirația). Robert redobândește acea viziune asupra lumii pe care o avea încă din copilărie: “Când nu știi nimic despre lume și, în timp, știi câte ceva foarte, foarte important. Necunoașterea e, de fapt, cunoaștere. Iar noi o pierdem când ne maturizăm”. Un interpret matur este Mihai Călin. Expresia spiritualizată a privirilor calme şi visătoare ale actorului din balansoar ajută spectatorul să digere poveştile cvasi-mistice de factura celor scrise de Paulo Coelho.

Căpătăm experiența supraviețuirii într-o lume dură și le predicăm aceeași lecție și urmașilor noștri. După “întâlnire”, Jennifer ajunge la rezonabila concluzie prin care trebuie să accepți fără împotrivire tot ceea ce primești. Raluca Aprodu alocă și o doză de umor pentru echilibrare, personajul său îmbină aluziile metafizice și exprimarea voit jemanfișistă, captând atenția publicului. Lumea se schimbă printr-un proiect divin pe care noi nu-l înțelegem, dar tot ceea ce poți face este să fii de partea acestei forțe. Joanna descoperă esențialul: “Eu sunt doar în trecere. Undeva există adevărata mea casă, iar drumul este firul care mă leagă de această casă a mea. Eu țin în mână unul din capetele acestui fir, iar celălalt se pierde în întuneric și necunoscut, dar eu trebuie să merg pe acest fir necunoscut și să mă întorc acasă”. Aceste replici cu referire la fragilitatea condiţiei umane aparțin eroinei interpretate de Medeea Marinescu, dar ne duc cu gândul la pelicula Gravity. De nenumărate ori, dinn spatele vizierelor, precum nişte spectatori ai propriilor vieţi, astronauții par să caute materia. De asemenea, hamurile de la combinezoanele lor îi ţin atârnaţi, ca un cordon ombilical infernal, de pericolul din Univers. Trebuie să ştii să prinzi, apoi să îndrepţi, în doi timpi, ca să poţi supravieţui. Medeea Marinescu sintetizează personajul într-o zonă mai adâncă de adevăr şi durere, cu mijloace artistice excelent stăpânite.

La final, un veritabil “maestru de ceremonii” se dovedeşte a fi artistul Ion Caramitru, etalând inventivitate comică în abordarea partiturii. Lui Viktor Rizenghevici/Ion Caramitru îi revine sarcina de a atrage atenţia spectatorilor că participă la devoalarea unor iluzii şi creează mici breşe de haz: “Nu există o altă realitate în afara percepției noastre”. Acest personaj manevreză caleidoscopul întrebărilor din aceast showcase ezoteric cu nuanțe New Age.

Aşa cum Pirandello a încercat prin unele texte dramatice (Şase persoanje în căutarea unui autor) să demonstreze că intensitatea vieţii înlătură artificiul teatral, aşa a încercat regizorul Bobi Pricop să arate că teatralitatea ar putea sufoca piesa și-a adus, grație unei strașnice echipe, imagini desprinse parcă din X-Files/Dosarele X. Fără să divulge misterul pe scenă, UFO hrănește copilul din sufletul spectatorului, combinat, într-un ritm constant cu 3D, conservă sensul miraculosului și lasă loc pentru continua mirare, nestrivind “corola de minuni a lumii”.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.