Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Călătoria în abstract

Încă șapte medalii pentru România

România a ocupat locul 3 (din 20 de țări participante), în clasamentul neoficial pe națiuni la ediția din 2013 a Olimpiadei...

Continuare...


Powered by

Călătoria în abstract

Maria-Roxana Bischinde @
9 May 2018

La o primă vedere, categoria de artă abstractă este o noțiune constitutivă și constructivă într-o structură a judecății de gust, dar și a judecății în sine. Hans Gadamer le numea pe acestea “prejudecăți estetice”. Noi ne vom folosi de judecată ca pretext de înțelegere a facultății de creație la Kandinsky.

Se știe că acest pictor, dincolo de matematică și pictură, s-a aplecat și asupra muzicii wagneriene pentru a institui în artă ideea de “dramă” a culorilor sau ideea de culori ce joacă teatru pe pânze. Însăși judecata pictorului devine răspunzătoare de experiențele sale și de rezultatul final al acțiunii sale. Asocierea dintre culoare și muzică este o asociere judicativă, întrucât W. Kandinsky a căutat să lege lucrurile reprezentate de anumite structuri ale gândirii, iar aici mă refer la actele gândirii și actele creației. Kandinsky a încercat să unifice lucrurile naturale (precum sunete, culori) de lucrurile convenționale (tabloul înrămat, figurile geometrice). Toată această unificare a fost posibilă dublei funcții a apercepției, adică acea funcție de a reprezenta lucrurile, și aceea de a le da un sens, o asociere simbolică în planul semnificațiilor.

În acest context, conceptul de “abstract” este un concept adus din afara unei categorii limitative pentru artă. Conceptul de “abstract” nu este precum cel de “impresionism” sau “expresionism”, ci este despre o reducție a gândirii creative în forme pictate sau sculptate (după caz), o reducție ce înseamnă o simbolizare multiplă a sensurilor, dar și o restrângere sub diverse formule vizuale aparent simplificate. Această artă “abstractă” are acest numitor comun la Kandinsky, la Klee, la Mirό, dar și la cubiști. Cu alte cuvinte, suntem la limita dintre funcția de simbolizare și funcția deschiderii sensurilor, printr-un cerc hermeneutic ce pornește din interioritatea lumii lui Kandinsky pentru a fi reflectat în exterior.

Conceptul de “abstract” își primește semnificațiile updatate ori de câte ori este redeschis în structura sa semantică. “Abstractul” poate fi și o categorie estetică a artei, dar el pleacă cu precădere de la premise ce țin de structura judecății de creație, o structură supusă restrângerii de sensuri în formule simplificate și ordonate.

Nu este o întâmplare că anumite curente artistice de secol XX stau sub cupola abstractului. Să nu uităm că primele încercări de artă abstractă există încă din Paleolitic, iar aici voi exemplifica prin Peștera Mâinilor de la Santa Cruz (Argentina), la fel de cunoscută ca și cea de la Altamira sau Lascaux. Simplificările trasate din linii curbe și linii drepte de pe pereții acestor peșteri nu diferă de cele ale lui Kandinsky. Era chiar o polemică la debut de secol XX, cu cine anume începe “pictura abstractă”: cu tabloul “Acuarelă abstractă” (1910) de Kandinsky sau cu lucrarea lui Piet Mondrian, “Compoziție cu roșu, galben și albastru” (1921)?

Bineînțeles că ambele se înscriu abstractului, ceea ce diferă fiind maniera tehnică de redare a sensurilor. Expresioniștii susțineau că arta trebuie să fie “dare”, și nu redare, tocmai din motivul că arta trebuie să fie conectată datelor interne ale judecății de creație- imaginație, emoții, judecăți, prejudecăți estetice eliberate de convențiile artistice și transpuse exact așa cum creatorul gândește. Arta abstractă este despre modul în care lucrurile merg către ele însele și de la ele însele către exterior (res extensa), sau despre „cum”-ul manifestărilor acestora în exterior. Ne aflăm deja în granița picturii cu fenomenologicul. Poate și de aceea arta abstractă este destul de greu de descifrat, deși tehnic vorbind, este cel mai ușor de realizat, întrucât este o artă ordonată de constelația simbolurilor (cazul lui Mirό).

Prin urmare, “abstractul” are legătură cu facultatea de creație a unui autor. Trasarea de linii simple, care să exprime în manieră simbolică idei, face parte din categoria abstractului. Mai departe, cubiștii au apelat la matematicile neeuclidiene pentru a putea induce o abstractizare forțată în creațiile lor. Tăietura liniei este o condiție sine qua non pentru cubiști.
Termenul de „judecată” folosit în acest context al artei și al creației de artă nu desemnează o raționalizare a ei (deși cubiștii invocau „chemarea la ordine”), ci o structură în care pot fi intuite structurile creației, atunci când intrăm în contact cu reprezentările existente deja în actele neîmplinite ale conștiinței.

Plecând de la teoria culorilor a lui Kandinsky, cea care se află în cartea “Spiritualul în artă” (București: Meridiane, 1994), avem două idei majore despre ideea de abstract în artă: legătura dintre matematica analitică și pictură și legătura dintre culori și sunete. Au existat ulterior experimente care au demonstrat că de multe ori culorile pot produce sunete. Se știe întreaga poveste despre legătura dintre Kandinsky și operele lui Richard Wagner, iar de la catenarea cu muzica romantică a culorilor și până la legătura lor cu atonalismul secolului XX, nu a mai fost decât un singur pas.

Când vorbim despre Kandinsky, trebuie să vorbim în funcție de contextul cultural căruia acesta i-a aparținut. Kandinsky este un fenomenolog al picturii, dar cu ustensile atent geometrizate. Se știe că Husserl plecase tot de la ideea de geometrie pentru a ajunge la metoda specifică filosofiei sale. Figurile lui Kandinsky sunt o realitate „ireflectată” (Ponty 1999, 93) dintre semn și semnificant. Fiecare pată de culoare poate fi o oglindă a celeilalte, fiecare figură geometrică este o simetrie a altora; ele sunt vizibile în măsura în care toate celelalte compun un sistem format din mai multe părți și unități de sens.

Principiul lui Kandinsky se numește “teoria armoniei în pictură” (Malorny 2007, 7-8). Plecând de la armonia sonoră, el a ajuns la concluzia că este posibilă și o armonizare a culorilor.

Despre autor

Maria-Roxana Bischin

Maria-Roxana Bischin

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

Comentează

Parteneri