Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Bilanț

O scurtă istorie a efectelor speciale

Pentru pasionații de cinematografie. Un montaj prezentând toate filmele care au câștigat Oscarul pentru efecte speciale, începând cu 1938 și...

Continuare...


Powered by

Bilanț

Mădălina Dumitrachede @
31 December 2013

Cităm la nesfârșit o sensibilă frază: “Speranța moare ultima.”, dar niciodată nu ne săturăm să-i absorbim înțelesurile.

Atunci când încetăm să mai sperăm, începem, de fapt, să murim câte puțin. Din păcate, ceasul nu-și întoarce curgerea spre izvoare nicicând și niciunde. Totuși, tot ce putrezește în jurul nostru nu este făcut să ne deprime, dimpotrivă – este o invitație a vieții să-i imităm gestul ei inițial – creația, nașterea, renașterea. Este o invitație la voie bună, la curaj, la faptă.

Înfrângerea nu există decât pentru acela care nu se reîntoarce în luptă. Totul se poate distruge, totul se poate preface în pulbere. Știm cu toții că Prometeu, Oedip, Antigona, Fedra au suferit un iad interior de o mie de ori mai crâncen decât al nostru. Dar, dacă s-au dat bătuți, au făcut-o pentru că nu cunoșteau nădejdea. Este o panică a disperării, o manie colectivă în fața răului, o frică sugestionată în fața neantului. Toți oamenii privesc cu spaimă întunericul, haosul. Ne este frică de Lumină pentru că Lumina înseamnă absurda rezistență împotriva oricărei eventualități, înseamnă continuă depășire, continuă viață.

Precedată de restaurarea morală a individului, bucuria programată a sărbătorilor deține o valoare cathartică. ”Primiți colindători?” (mai) întreabă cu un soi de politețe protocolară cei mai frumoși mesageri ai sărbătorilor și ai speranțelor. Ei ne confirmă Sărbătoarea ca exercițiu de fericire perenă, lasă loc pentru… nădejde.

Iată, anul 2013 “moare” ducând cu el încă o insulă din arhipelagul zbuciumatelor noastre existențe.

365 de zile și 365 de nopți în care ne-am bucurat, dar ne-am și întristat, am iubit și, poate, am fost nedreptățiți, am epuizat gama tuturor stărilor de spirit, adică am ars pe rugul înalt al vieții. Din frământările și trăirile noastre rămâne un vraf de amintiri amare, de porniri răzbunătoare, de teamă – cu care ne-am trezit în unele dimineți – de a fi oameni, de a fi supuși, câteodată, și nefericirii, de a îndura insuportabilul, despărțirea, nestatornicia, vremelnicia. Se schimbă anii și peste tot cortegiul emoțiilor și senzațiilor noastre, cea mai stăruitoare este aceea de înnoire.

În pragul fiecărui An Nou, ne încearcă presimțirea – himerică uneori – că viața noastră va cunoaște prefaceri de mai bine, că vom trăi mai curat și mai frumos. Este dramul de încredere, de speranță și de curaj de care avem atâta nevoie spre a putea păși către viitor.

Să ne despărțim de anul ce tocmai se pregătește să plece, acordându-ne – încă o dată – abandonarea în speranță.

speranta

(sursa foto)

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.