Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Ava Gardner, zeița din Olimpul hollywoodian

Metafora vieții

Prin viață, ca pe bicicletă. “Să ne imaginăm un om pe bicicletă: indiferent cine este, putem ști trei lucruri despre...

Continuare...


Powered by

Ava Gardner, zeița din Olimpul hollywoodian

Mădălina Dumitrachede @
20 November 2015

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Ava Gardner s-a născut în ajunul Crăciunului, în anul 1922, într-o familie numeroasă din Carolina de Nord. După mortea tatălui, un fermier sudist, va fi nevoită să ia calea marelui oraș (New York), urmând-uși sora mai mare. Cumnatul ei, un celebru fotograf, va realiza câteva portrete pe care le va expune în vitrina atelierului său. De aici, frumoasa brunetă va ajunge la porțile studiourilor MGM, unde va semna primul ei contract.

Ava-Gardner-2La douăzeci de ani, va deveni soția actorului Micky Rooney, însă mariajul se dovedește a fi un eșec. După nici un an, cei doi vor divorța, iar Ava va intra pe orbita obișnuită a unei starlete, apărând în 17 filme, fără însă a se distinge cu ceva. După îndelungate lecții de actorie, tânăra capătă încredere în forțele sale. La mijlocul anilor ’40, ai secolului al XX-lea, lucra la Universal Pictures. Cu rolul din The Killers, stârnește interesul criticii, al producătorilor și, mai ales, al marelui public.

Urmează al doilea mariaj, de data aceasta cu Artie Show, mariaj  care – deși foarte scurt – va lăsa urme în evoluția artistică ulterioară a tinerei actrițe. Astfel, în 1948, Ava era deja un sex-simbol, fiind recunoscută și în plan artistic.

Întâlnirea cu celebrul Frank Sinatra va produce tulburări în viața amândurora, urmând o poveste de iubire încărcată de obstacole. Depășind barierele, cei doi vor forma un cuplu cu o viață tumultuoasă, transformată într-o permanentă luptă dintre doi artiști pasionali, posesivi și geloși. În 1957, vor divorța, iar Ava se va întoarce la MGM. După o serie de roluri minore, John Ford o va distribui în Magambo, alături de Clark Gable și Grace Kelly. Resursele și talentul valorificat de regizor vor fi răsplătite cu o nominalizare pentru interpetare feminină la premiul Oscar,în 1953.

Ava-Gardner-1Nefericită în dragoste, dezamăgită de perversitatea lumii artistice de la Hollywood, se mută în Spania. Viața ei artistică se va derula atât în Europa, cât și peste Ocean, filmând alături de actori faimoși: Charlton Heston, Richard Burton, Kirk Douglas, Burt Lancaster, apărând în 55 Days at Peking, The Night of the Iguana, Seven Days in May. La peste cincizeci de ani, lucrează mai mult pentru a se întreține; niciodată nu s-a simțit datoare să rămână fidelă statutului său de vedetă.

Odată stabilită în Londra, va renunța la viața mondenă, trăind aproape în izolare, alături de menajera și de câinele său.

La 25 ianuarie 1990, din cauza unei pneumonii, Ava se stinge din viață; avea 67 de ani și tocmai terminase de scris cartea Ava, My Story. Ava Gardner a lăsat în urma sa prietenii eterne, iubiri nefericite și foarte mulți bărbați care au dezamăgit-o des. Cel mai însemnat atu al său, frumusețea, i-a fost mai degrabă dușman. Bărbații n-au reușit să treacă de privirea  fascinantă a ochilor verzi ai divei. De la prima pagină a gazetelor de mare tiraj, a trecut în singurătatea suburbiilor londoneze. Deși a cunoscut gloria (există în Tossa de Mar o statuie ridicată, în centrul istoric, în onoarea șederii actriței, în anii ’50, pentru filmările de la Pandora & The Duchman) a cunoscut și durerea (depresie, dependență de alcool, accident vascular). Fata de la țară, ai cărei părinți cultivau tutun, avea să ajungă muza lui Hemingway și îngerul lui Sinatra, rămânând pentru veșnicie în istoria cinematografiei drept una dintre cele mai mari stele ale ei.

Eleganța, misterul și privirea ei profundă, răscolitoare au fascinat generații întregi de cinefili, iar aceste calități nu și-au pierdut forța, în ciuda trecerii timpului: în anul 1998, Ava Gardner ocupa un loc central în scurt-metrajul lui Xavier Giannoli (L’Interview). Imagine a tot ceea ce poate cuprinde ideea de star-system, Ava Gardner a oferit o ilustrare ce stârnește ecouri: de la ficțiune spre poveste și de la ficțiune spre realitate. Această imagine a fost imediat transformată în mit, totuși, frumoasa actriță părea marcată de insatisfacție, neîmplinire. Descoperim în spatele acestui mit femeia care voia să fie regină, dar și regina care voia să fie… femeie.

Ava-Gardner-3Jean Cocteau a evidențiat forța de seducție a unei actrițe filmate: “Filmul transformă în statuie și îmi amintește fraza lui Moussorgsky care spunea că, într-o zi, arta va face statuile să vorbească”. Fraza lui Cocteau poate aduce o nouă lumină asupra ideii de star-system dacă ne referim la faimoasa uzină de visuri, de la Hollywood. Pornind de la accepțiunea de mit (“un ansamblu de conduite și de situații imaginare, realizat de protagoniștii care pot fi eroi sau zei”) , din perspectiva lui Edgar Morin, putem admite că actorii și actrițele ce întrupează eroi se regăsesc la jumătatea drumului dintre eroi și zei. Mitologia timpurilor moderne (face parte din specificitatea cinema-ului) își înzestrează cu unele calități eroii și oferă “magie”.

Activitatea ei artistică a cunoscut apogeul în perioada în care clasicismul hollywoodian se afla în amurg. Astfel, mitul femeii  – care conjuga senzualitatea cu noblețea sufletului – anunța crepusculul cinematografiei clasice. Trebuie să abordăm aici personajele fictive, aparținând unor filme diferite, dotate cu trăsături comune, cu imaginea unei actrițe devenite star, născută din privirea unui cineast și a spectatorilor, practic, un personaj fictiv, o cvasi-divinitate. Bunăoară, Ava Gardner pare să încarneze defecte ale mitizării: femeia divinizată, care aspiră să fie autentică, adulată, dar condamnată la o nemulțumire profundă, ca o posibilă legătură între satisfacție și suferință.

Ava-Gardner-4Ava Gardner, cea care era numită pe afișul filmului The Barefoot Contessa (Mankiewicz, 1953): “cel mai frumos animal din lume”, devenită din întâmplare starletă la MGM, s-a impus rapid ca o prezență unică și inimitabilă. Ava Gardner, fetișcana venită din Carolina de Nord, odată intrată în fabrica de vise, a devenit un simbol al senzualității asociate cu noblețea sufletească și al eleganței desăvârșite. Mai toate personajele cărora le-a dat viață se completează și își răspund, parcă ar fi doar niște fațete ale aceleiași chip: figura mitică prin excelență, starul, femeia devenită legendă sau legenda ce avea trăsăturile unei femei. Frumusețe exotică, fiică a unui general rus în Passion fatale (Siodmak, 1949), de origine franceză în My Forbidden Past (Stevenson, 1951) sau spaniolă în Lone Star (Sherman, 1952), metisă abandonată în Show Boat (Sidney, 1951), simbolizează dezrădăcinarea, frumoasa cu coamă brună, cu buze senzuale și trup statuar părea ivită de pe alte tărâmuri, dintr-o lume aievea. Pandora și The Flying Dutchman consacră originile ei spaniole pentru că acest tip de caracter (hispanic) sintetizează cel mai bine pasiunea, mândria, noblețea, mărinimia și senzualitatea. Eroina din The Barefoot Contessa este o dansatoare din Madrid, cea din The Snows of Kilimandjaro (King, 1953) va muri în timpul războiului din Spania, partea a doua din The Sun Also Rises (King, 1954) se derulează în peisaje hispanice.

Mereu rătăcind, chiar și în cosmopolitism, va simți, totuși, nemulțumirea. Eroinele interpretate de Ava Gardner caută dragostea absolută, se sacrifică și se confruntă cu nemulțumirea, dar, la cererea producătorilor (implicit a publicului), ajunge la un final fericit. Trăsăturile comune conturează o imagine despre Ava  pe care alții au modelat-o. Așa cum scria și Christian Metz: “filmul de ficțiune este un documentar despre condițiile propriului turnaj”. Prin urmare, Ava Gardner își consolida imaginea de star, construind un personaj incandescent, cu o grație ireală, aproape divină. Exact așa cum se întâmplă în dispozitivul narativ din The Barefoot Contessa, în care ancheta asupra Mariei Vargas nu este o simplă investigație, este fabricație. Cei trei naratori reconstituie imaginea unei femei moarte, așadar, privirea lor o face pe eroină să fie prezentă. Așa cum povestitorii din film convoacă amintirile despre acea femeie, ficțiunea confecționează starul, care nu există decât prin punere în scenă/regie. Starul – ființa ideală sau idealizată – apare doar în prezența privitorului/spectatorului, așa cum în The Barefoot Contessa Maria Vargas, Maria d’Amata și contesa Torlato-Favrini o singură femeie este siteza a trei apariții. Ava Gardner ajunge ecoul unor ficțiui.

Practic, sistemul hollywoodian ne-a demonstrat cum o actriță poate deveni “materie primă” pentru cineaștii din categoria Pygmalion, cu suportul spectatorilor. Aceștia se fac responsabili pentru imaginea idealizată cu care, adesea, actrițele erau asemuite. Figura feminină creată și proiectată a ajuns obiectul creației cinematografice, ivită dintr-o dorință masculină, așa cum fusese cunoscută și-n artele figurative (pictură, sculptură). În epoca modernă, “eternul feminin” va însemna perspectiva realizată de  cameramani, operatori de imagine, care știau să manevreze aparatele, așa încât proiecția de pe ecran (chip, trup, detalii fizice, sugestii) să corespundă criteriilor masculine.

Ava-Gardner-5Cu toate acestea, Ava Gardner nu a rămas o simplă “muză”, doar o Galatee inspiratoare, ci s-a transformat în propriul Pygmalion așa cum făcuse și Chaplin. Exact ca în The Barefoot Contessa, actrița s-a metamorfozat dintr-un “vis în piatră” într-o statuie care glăsuia. Din păcate, această proiectare în mit, idealizarea, a lăsat în umbră adevărata personalitate a femeii care se ascundea în spatele zeiței de pe ecrane. Imaginea edulcorată, creată în studiourile hollywoodiene, ștergea trăsăturile pur omenești ale actriței și lăsa la vedere doar perfecțiunea.

În acestă nouă condiție, de zeitate dintr-un nou Olimp, Ava Gardner devine conștientă că lumea va căuta mitul și refuza să cunoască ceea ce ea reprezenta cu adevărat. În Magambo (Ford, 1954), bruna incandescentă va întrupa o femeie temperamentală, în contrast cu răceala personajului interpretat de Grace Kelly; în această celebră peliculă cele două actrițe vor reprezenta “senzualitatea brună” și “spiritualitatea blondă”. Femeia care aparținuse mitului încerca să coboare de pe piedestal, să revină printre oameni. Fericirea simplă se regăsește în replica eroinei din The Snows of Kilimandjaro: “Nu vreau decât să fiu fericită”. Mitul Ava Gardner  nu se deosebește cu mult de cel al Gretei Garbo sau al lui Marlene Dietrich: “cea care se refuza bărbaților”. Ele reprezintă femeia care nu poate fi iubită ca o femeie, ca o ființă vie. Mitul le limitează, rezervându-le doar piedestalul.

Ca și alte produse ale star-sytemului, Ava Gardner întruchipează drama stelei blocate într-o imagine rece, aseptică. Încătușată pe teritoriul mitologic al Hollywoodului, actrița încearcă să se-ndepărteze de această fabrică de vise, călătorind și turnând în Lumea Veche (Spania, Marea Britanie, Italia). Niciuna dintre eroinele sale nu o va ajuta pe actrița hollywoodiană să mai găsească strălucirea. Rătăcind precum o regină fără regat, Ava Gardner va trebui să accepte și înfrângerea. Recunoscându-și moartea artistică, starul confirmă esența sa cvasi-divină: o creatură a înălțimilor reci. În finalul peliculei The Barefoot Contessa, planul general sugerează viața unei statui care contemplă victorioasă mulțimea din cimitir: Maria care murise începe să trăiască în eternitate ca statuie.

Cinema-ul ar putea însemna “moartea la locul de muncă” în cazul acestei minunate actrițe. Statuara ființă va rămâne înghețată în imaginile de celuloid care-au ținut la distanță fiorii plini de viață ai femeii. Mitul Avei Gardner reprezintă ruptura dintre corp și suflet, imposibila reconciliere între viața imaginară și cea reală. Actrița a impus imaginea femeii care-a fost adulată, dar niciodată iubită, cea care își găsește împlinirea prin promisiunea eternității.

Jacques Siclier va justifica tema statui: “Her statue will remain in the cemetery as a homage to her anachronistic beauty. Mythical women are not of this world. The America which has created them undoes them and tramples upon them… Mankeiwicz has given back to Garbo her lost dignity. He has not been able to make her live again./ Statuia ei va rămâne în cimitir ca un omagiu adus frumuseții ei anacronice. Femeile mitice nu sunt din lumea aceasta.America, cea care le-a creat, le anulează și le calcă în picioare… Mankeiwicz i-a redat lui Garbo demnitatea pierdută. Nu mai e capabil, însă, să o însuflețească.

“Trandafirul spinos” (celebritatea) a spulberat multe personalităţi, care s-au împrăştiat în cele patru vânturi. În asemenea cazuri – în condiţiile în care oamenii se uită la tine și au așteptări –  îţi trebuie mare forţă să rămâi tu însuţi/însăţi. (Se pare că totdeauna vom fi puţin codependenţi – uşor apăsaţi – dacă cineva nu ne poate suferi şi vom fi flataţi dacă cei din jur ne admiră.)

Cu toate acestea, oamenii vor continua să admire, mereu, plenitudinea și perfecțiunea zeiței Ava Gardner, de pe ecran, aspirând spre ideal.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă.
Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC “I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.