Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

“Astăzi, nu mai există loc nici pentru actori și nici pentru publicul căruia aceștia se adresează”

Negrul în palmele nopţilor albe

Ce haos ai putut lăsa în urmă, Când ai trădat credeam că ai plecat, Că ţi-ai luat şi amintirile-ntr-o urnă,...

Continuare...


Powered by

“Astăzi, nu mai există loc nici pentru actori și nici pentru publicul căruia aceștia se adresează”

Sorin Tudorde @
27 March 2013

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Mesajul transmis de Dario Fo cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului 2013.

“Cu mult timp în urmă, Puterea a rezolvat problema intoleranței față de actorii Commedia dell’Arte prin exilarea lor în afara țării. Astăzi, din pricina crizei, actorii și companiile de teatru se chinuie să găsească scene publice, teatre și spectatori. Prin urmare, conducătorii nu mai sunt preocupați de problema controlului asupra celor care se exprimă cu ironie și sarcasm din moment ce nu mai există loc nici pentru actori și nici pentru publicul căruia aceștia se adresează.

La polul opus, în timpul Renașterii, cei care dețineau puterea în Italia erau nevoiți să depună un efort semnificativ pentru a-i ține pe actori la distanță, deoarece aceștia din urmă se bucurau de o mare audiență. Se ştie că marele exil al actorilor de Commedia dell’Arte a avut loc în secolul contra-Reformei, când s-a decretat desființarea tuturor spațiilor teatrale, mai ales în Roma, unde au fost acuzați de ofensă la adresa Orașului Sfânt. În 1697, Papa Inocențiu XII, sub presiunea cererilor insistente din partea burgheziei conservative și a clericilor, a ordonat demolarea Teatrului Tordinona unde, potrivit moraliștilor, se puseseră în scenă cele mai multe piese obscene.

În perioada contra-Reformei, cardinalul Carlo Borromeo, care era activ în nordul Italiei, s-a dedicat salvării “copiilor din Milano”, stabilind o distincție clară între artă, ca formă supremă de educație spirituală, și teatru, ca manifestare a profanului și a vanităţii. Într-o scrisoare adresată colaboratorilor săi, acesta se exprimă mai mult sau mai puțin după cum urmează:

“Preocupaţi fiind cu eradicarea buruienilor, am făcut tot ce am putut ca să ardem texte care conţineau discursuri degradante, ca să le ştergem din memoria omenirii, şi în acelaşi timp să îi aducem în faţa justiţiei pe cei care publicau asemenea texte. Cu toate acestea, se vede că, în timp ce dormeam, Răul a lucrat cu şi mai multă şiretenie. Ce se vede cu ochiul pătrunde mult mai bine în suflet decât ce se citeşte în asemenea cărţi! Cuvântul vorbit însoţit de gestul potrivit fac mult mai multă stricăciune în minţile adolescentelor şi ale fetelor tinere decât cuvântul mort tipărit în cărţi. Prin urmare, se impune ca măsură de urgenţă să scăpăm oraşele noastre de teatre şi regizori, aşa cum facem şi cu sufletele nedorite”.

Astfel, singura soluţie pentru criză se află în speranţa unei alte mari expulzări organizate împotriva noastră, şi mai ales împotriva tinerilor care doresc să deprindă arta teatrului: o nouă diasporă de Commedianti, de regizori care ar beneficia nespus dintr-o asemena poziţie de dragul unei noi reprezentaţii.”

Dario Fo, scriitor, scenograf, dramaturg, pictor, actor și regizor italian,
laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1997

(via La Journée Mondiale du Théâtre și UNITER)

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti.

Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.