Dragă doamnă profesoară Feschiu Mirela,

Deși au trecut foarte mulți ani de când ne-am văzut ultima oară, îmi doresc ca prin intermediul acestei scrisori să vă pot face o mică bucurie drept răsplată pentru toată încrederea pe care ați avut-o în mine. Mi-aș dori să vă răsplătesc toate eforturile pe care le-ați depus pentru instruirea mea în domeniul limbii engleze și sper ca acest prim pas să fie primit călduros.

În toți acești ani care au trecut am purtat cu mine toate momentele petrecute împreună, fie în sălile de clasă, fie în sufrageria dumneavoastră, unde știu că v-am dat foarte multe bătăi de cap, dar nu ați renunțat și nu v-ați lăsat până când nu am deprins în cel mai bun mod posibil limba engleză. M-ați întâlnit pentru prima oară la o vârstă fragedă, aveam doar 10 anișori, eram un copil răsfățat și leneș, dar căruia ați reușit să-i deschideți ochii către lucrurile minunate pe care aceast domeniu, al limbilor străine îl are de oferit. Pentru toate acestea, țin să va spun că toate gândurile mele către dumneavoastră sunt încununate cu respect și recunostiinta.

Scopul scrisorii mele este destul de clar: încerc prin pași mărunți să mulțumesc persoanei care a avut cea mai mare contribuție la drumul pe care mi l-am ales în viață, care a reușit să mă scoată din “carapacea” în care mă ascundeam și să mă facă să am încredere în forțele mele proprii. M-ați învățat cel mai important lucru, că atunci, când îmi doresc ceva cu adevărat, să nu renunț până nu-l obțin și țin să vă spun că am păstrat această învățătură foarte aproape de inima mea, calaunzindu-mi pașii în momentele în care simțeam că nu mai pot.

Vă mulțumesc din suflet pentru contribuția enormă pe care ați avut-o la dezvoltarea identității mele personale și sper să vă revăd curând.

Cu stimă,
Georgiană Elena Răducanu
Facebook | Twitter

Dragă doamnă Crașoveanu,

Îmi doresc să vorbim. Poate sună ciudat după atâția ani în care legătura s-a pierdut, privirile nu ni s-au mai întâlnit și ochii nu ni s-au mai văzut. Îmi doresc să vă sun pentru că am avut de zeci de ori impulsul de a pune mâna pe telefon și a vă suna dar de fiecare dată ceva m-a reținut. M-am gândit că poate deranjez, poate nu e o oră potrivită, poate nu e momentul oportun, poate, poate, poate…

“Alo? Familia Crașoveanu? Cu doamna Ana Crașoveanu se poate? Am fost eleva dumneai în Timișoara, din 1998 până în 2002 și aș dori să îi mulțumesc pentru asta.”

Îmi doresc să vorbim ca să vă spun că ați avut dreptate și mi-a luat 4 ani să-mi dau seama că nu sunt făcută să fiu contabilă ci cu totul altceva, pentru că, aşa cum spuneaţi – ”Tu ești o fire romantică, visătoare, spirit de artist, trebuie să alegi ceva potrivit ție.” şi mi-am dat seama că viața într-un birou, înconjurată de acte prăfuite, cu cifre fugindu-mi prin fața ochilor nu e de mine.

Probabil nu știți asta, dar o parte din ceea ce sunt azi se datorează dumneavoastră. Mi-ați influențat felul de a fi, de a gândi și de a mă comporta. Mi-ați insuflat principii și valori și mi-ați fost exemplu. Mi-ați arătat că educația nu constă doar în cei 7 ani de acasă și ceilalți de la școală, ci și în autoeducare și învățare continuă, atât din cărțile pe care le citim, cât și prin ceea ce vedem în jurul nostru în viața de zi cu zi.

Faptul că ați avut încredere în mine și mi-ați povestit detalii despre viața dumneavoastră m-a făcut să realizez că sunteți o femeie puternică și luptătoare, și că și eu la rândul meu va trebui să strâng din dinți și să merg cu mult curaj înainte chiar și atunci când viața va fi grea. Și când greutățile trec, știu că trebuie să zâmbesc și să profit la maxim de ce mi se oferă, pentru că o viață am.

Pentru ceea ce sunt eu astăzi, vă mulțumesc!

Cu drag,
Oana KOVACS
Blog | Facebook | Twitter

Vă mulțumesc, domnule profesor Borțun!

Doi oameni se pot uita la același lucru, în același moment, și totuși să vadă chestii complet diferite. Și culmea, amândoi au dreptate! Cum așa? E destul de simplu. Cei doi fac parte din paradigme diferite, adică realitatea fiecăruia este filtrată de alt sistem de valori (ceea ce e important pentru unul, e total neinteresant pentru celălalt ori ceea ce contează pentru unul, nu are nicio valoare pentru celălalt).

Și uite așa, mi-am dat seama că de multe ori te poți contrazice cu cineva și amândoi să aveți dreptate. Am învățat să respect și să apreciez diversitatea, opiniile divergente și efortul unora de a ajunge la un consens chiar și atunci când acest lucru pare imposibil (credeți-mă că se poate, dar nu mai intru în teorii). Am învățat că nu există un singur adevăr, o singură realitate, ci fiecare dintre noi o are pe a lui – nu mai “reală” sau mai puțin “reală” decât a altuia, ci pur și simplu a lui. Și toate acestea i le datorez unui singur om: unul dintre profesorii avuți în timpul facultății din București; profesorul pe care îl respect, pe care îl admir, îl apreciez și care mă inspiră.

Este profesorul care m-a făcut să mă duc cu cel mai mare drag la toate cursurile sale în ciuda faptului că erau seara târziu, după un alt curs de la care trebuia să alerg la propriu pentru a ajunge la timp. De ce făceam asta? Pentru că este un profesor deosebit: el nu predă, nu spune teorii, ci spune povești care ascund teorii în spatele lor. El nu o face pe profesorul atotștiutor care are întotdeauna dreptate, ci este înțelegător și își susține studenții. El m-a făcut să fiu fascinată de diversitatea culturală și să înțeleg unele dintre subtilitățile comunicării umane. Pentru toate astea îi mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule profesor Borțun!

Andreea Mihalcea
Blog | Facebook | Twitter

Domnule profesor Frigioiu,

Vă scriu aceste rânduri, pentru vă mulțumi pentru efortul pe care l-aţi depus pentru mine în ultimul an de facultate. Nu găsesc altă modalitate mai potrivită decât banala scrisoare pentru a vă mulţumi pentru modul dumneavostră de a fi şi de a vă dedica profesiei de dascăl. Vă numesc dascăl, pentru că termenul defineşte fidel ideea de profesor care nu doar te învaţă, ci îţi arată cum să fii om astăzi şi oricând, într-o manieră părintească.

Datorită dumneavoastră, nu am plecat dezamagită în totalitate de sistemul de învăţământ, de oameni, de situaţii. Mi-aţi înseninat perspectiva asupra vieţii şi asupra oamenilor, învăţând de la dumneavoastră, cum să fii delicat cu cei din jur, modest, dar nu umil, cum să fii dedicat profesiei şi oamenilor cu care te intersectezi măcar o dată în viaţă. Am învăţat un mod de a fi pe care rar îl mai descopăr printre oamenii de astăzi şi pe care încerc să mi-l însuşesc.

Realizarea lucrării de licenţă sub coordonarea dumneavoastră a fost o provocare, mai ales că sentimentele pe care le nutream faţă de disciplina şi persoana dumneavoastră nu erau departe de spaimă. Ulterior, am descoperit un alt om şi am învăţat lecţii de viaţă pe care nu le voi uita.

Ceea ce vă scriu nu sunt cuvinte mari, cum ştiu că aţi fi tentat să credeţi, cunoscându-vă, ci ele provin din preaplinul bucuriei de a vă fi intalnit într-un moment crucial din viaţa mea şi de-a mă fi învăţat câteva lucruri esenţiale care m-au format mai întâi ca om şi apoi ca studentă licenţiată în politologie. Vă mulţumesc şi vă doresc o viaţă frumoasă!

Cu respect, veşnic studenta,
Ioana Alexandru
Facebook | Twitter