Multumesc USV!

Multumesc tuturor profesorilor de la Universitatea Stefan cel Mare, Suceava. Indiferent de preferinte sau de prieteniile legate, fiecare merita un sincer multumesc pentru ca fiecare au contribuit la formarea mea dar indeosebi la umplerea tolbei cu amintiri. Multumesc pentru fiecare zambet, fiecare emotie, fiecare sfat… Va multumesc tuturor ca ati fost personajele ptincipale in povestea vietii mele…o poveste nu cu un final fericit, ci fara final… povestea o traim cu totii in fiecare zi, hranita de toate amintirile frumoase.

VA MULTUMESC!!!

C. NICOLETA
Promotia 2009-2012.
Suceava

Stimate Doamne, va multumesc!

Exista oameni ce intra in viata ta si raman o perioada de cativa ani, lasandu-si amprenta asupra unor decizii ce vor fi luate in viata. Mai mult, acesti oameni sunt si parte a unei temelii solide in constructia ta ca om, cu tot ce presupune ea. Imaginea acestora nu se va sterge niciodata din memoria noastra. Conditia e sa fie o imagine pozitiva pe care s-o asociezi cu acele amintiri eterne.

In memoria mea, imaginea doamnelor profesoare Cornelia Craciunescu – limba si literatura romana – si Mihaela Tudoran – limba franceza si limba italiana – n-o poate modifica nimeni si nimic. Da, sunt norocos pentru ca pot sa vorbesc despre imaginea profesorului preferat la dublu.

Cele mai frumoase momente de atunci se reflecta in prezent prin convorbirile telefonice avute cu prilejul unor ocazii speciale sau pur si simplu pentru ca imi face placere sa stiu ca persoanele care conteaza intr-un fel sau altul pentru mine, chiar daca teoretic relatia profesionala nu mai exista de ani buni.

Daca as sta sa argumentez pentru fiecare dintre cele doua doamne de ce sunt atat de importante pentru mine, ar fi dificil… Din pacate, prin intermediul unor cuvinte insirate cu rost, totusi nu pot exprima indeajuns respectul, multumirile, admiratia si simpatia pe care le simt fata de aceste doua Doamne.

Marquez spunea ca “viata nu este ce ai trait, ci ce-ti amintesti ca ai trait si cum ti-o amintesti pentru a povesti”. Nu stiu daca sunt un povestitor bun, dar stiu ca amintirile mele sunt vii si asa vor ramane pentru tot restul vietii… Amintiri precum acestea sunt si cele doua profesoare de care vorbeam mai sus.

Stimate doamne, va multumesc pentru anii de liceu in care-am avut sansa sa va fiu elev,

Catalin Vieru

O Doamnă Trandafir a zilelor noastre: Elena Şimon

Știu că am avut șansa să-i fiu elevă. Îmi dau seama prea bine că ceea ce sunt azi sau ceea ce voi deveni mâine îi datorez dumneaei. Dacă mă voi rata, nu va fi decât vina mea și a alegerilor proaste pe care le voi face. Nu mai știu dacă e adevărat că oamenilor buni li se întâmplă lucruri aidoma. Profesoara mea preferată a plecat într-o lume pe care naivii din “Țiganiada” și-o imaginau ca fiind un râu de lapte și miere, iar blajinii ca pe o altă “Insulă a Fericiților”. Nu mai sunt convinsă dacă există sau nu Rai. Dacă nu ar fi, Dumnezeu ar avea mult prea multe motive de a-l inventa pentru a-i răsplăti iubirea de copii, de oameni în general, a celei care a fost o Doamnă Trandafir a timpurilor noastre în care își fac veacul adolescenți rebeli, orgolioși, emo, dar avizi de atenție și înțelegerea care le este de multe ori refuzată și acasă.

Doamna mea dragă era o profesoară de o eleganță a gesturilor și a ținutei pe care a încercat să ne-o insufle și nouă, fetelor abia intrate pe băncile liceului. În mare parte, cred că a reușit. Ultima dată când mi-am văzut colegele puteau fi încadrate de departe la rubrica ,,Așa da!” a unei reviste glossy. Dascălul nostru ne-a ajutat să depășim nivelul de tabloid și fițuici colorate de tarabă. A fost interesant să aflăm că “Micul Prinț” e o carte și pentru oameni mari, că “Rinocerii” lui Ionesco nu e o piesă despre pahiderme, că Moromete nu e un țăran depășit, că valoarea lui Eminescu nu poate fi dedusă din poeziile de manual, că poezia ermetică a lui Ion Barbu e înțesată de simboluri și că în fiecare zi a remanierii și a promisiunilor de mai bine făcute zgomotos de guvernanță trăim scene savuroase din Caragiale. Printr-a X-a mi-a fost clar că “a alerga veselă” prin închipuiri de adolescentă e fascinant, dar și “element predicativ suplimentar” deopotrivă. Această subtilitate gramaticală m-a ajutat să-mi iau examenele de limbă română în facultate.

Aș putea continua la nesfârșit, dar nu văd rostul. Aș putea să vă spun că la Litere nu am luat niciodată vreun 9 la examene de literatură (ILR), în condițiile în care nu mă pregăteam prea mult. Pe atunci aveam role, iubit, ieșiri la “Jazz”, un club din Cluj iubit de studenți și curiozitatea de a citi despre lucruri care nu erau indexate în bibliografiile obligatorii.  În acea perioadă am fușărit un zodiac chinezesc, un ghid de ghicit în cafea, cartea Escăi, “Bună seara, România. Bună seara, Bucureșt”, “Jurnalul unei ființe greu de mulțumit” și multe, multe altele. Ba chiar și o carte de bucată, de pe la 1900 și ceva.

Nu-mi făceam eu prea multe griji, aveam o bază solidă din liceu, mi-a fost destul de clar încă din primul an de facultate. La primul seminar de literatură medievală, am recunoscut autorul unui fragment scris de o profesoară universitară pe tablă. Citisem “Jurnalul” lui Preda în primul an de liceu, la recomandarea Doamei Trandafir. Și atunci am fost întrebată de la ce liceu vin și cu cine am făcut româna, după care am fost recompensată cu un “bravo, copile!”. Episodul ăsta a fost de ajuns pentru a avea convingerea că îmi va plăcea la Litere. Și nu m-am înșelat.

Tot un început scos din vreun tipar a fost și cel al liceului. Doamna Trandafir era o prezență frumoasă, elegantă, emana așa, o bucurie pentru auditoriu.

Am iubit-o foarte mult încă de la prima strigare a catalogului. A fost prima persoană care m-a strigat Aura, pentru că “numele ăsta frumos reflectă ceva din personalitatea mea”. Cred că e unul din puținele aspecte asupra căruia s-a înșelat. M-am simțit groaznic de singură și am găsit orele de română ca pe o nesfârșită corvoadă în lunile când ea a lipsit de la școală. Avea probleme de sănătate și un soț în spital, trecut printr-un grav atac vascular. M-a privit cu o dragoste de părinte când am ajuns la olimpiada națională în clasa a XII-a. La sfârșit de liceu, nu am regretat nimic din tot ce a însemnat perioada aia. Am plâns după orele acelea când analizam viața cuprinsă în cărți și nu invers, când primeam cel mai frumos zâmbet din lume de la Doamna Trandafir. Ne-a iubit pe toți și a avut răbdare cu fiecare. Și acum mă întreb de unde a găsit atâta putere… În primii ani de cămin, am avut o poză de-a ei pe un perete. Asta pentru a o avea aproape mereu. Adeseori eram întrebată dacă “doamna aia frumoasă cu ochii verzi” e mama. La început aveam răbdare să lămuresc orice curiozitate, mai apoi am ales să tac.

S-a stins pe 1 august, într-o zi în care a început o ploaie rece și deasă de dimineață după îndelungi săptămâni de caniculă. Pe 6 urma să ne vedem, după ce voi fi dat un examen. Am fost mult prea naivă să cred că timpul are răbdare și să mă încred în vorbe liniștitoare care să mă protejeze. Asta nu mi-o voi putea ierta vreodată. Nu știu ce sentimente și trări încearcă pe un om la pierderea unui părinte.

În ziua înmormântării am simțit că mi-a murit mama… Prin natura mea, nu sunt o ființă smiorcăită, plâng arareori, și nu degeaba. În ultimul timp, rătăcesc prin Valea Plângerii, având convingerea că unele lucruri sunt mai greu de acceptat. Pur și simplu. Odată cu ea, a murit și o parte din încrederea pe care o aveam în mine, poate și convingerea că am tot ce îmi trebuie pentru a reuși în viața asta, unde principiile eticii aristotelice sunt încălcate la fiecare pas.

Dumnezeu să vă odihnească, doamna mea dragă! Știți, deja mi-e groaznic de dor de dumneavoastră. Am citit de mii de ori scrisoarea, semnată simplu: “Prietena ta, Elvira”… Ați plecat din lumea asta discret, cu pași stingheri de domnișoară a la Nichita, căutând parcă să nu supăraţi pe careva, aşa cum ați și trăit. Știu că nu aţi făcut o bravadă din boala dumneavoastră sau vreun pretext pentru a obține compasiune și ajutor de la ceilalți. “Dar de ce o fi murit profesoara Șimon?”, întrebau mulți în ziua când am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare…

P.S.: Nu am vrut decât să știți că am avut cea mai talentată și frumoasă profesoară de română. Merită mult mai mult decât simple mulţumiri. Pentru mine, va fi mereu un om a cărui amintire o voi iubi nemărginit, așa cum n-am știut să o fac la timp. Mă gândeam, în timp ce ardeau lumânările al priveghi, ce-mi rămâne de la Doamna Trandafir. Ea m-a învățat să citesc critic un text la prima vedere, să recunosc o carte bună, să ascult și să iubesc oamenii. Și nu numai asta.

*Text scris pe 5 august 2010, de eleva Aura Stan, din banca a doua de la geam, botezată cu acordul colegului de bancă, Isabelle

Aura Stan

Multumesc doamnei Mara Diaconu

Multumesc doamnei Mara Diaconu, de la Liceul de Arta, sectia de grafica. Pentru ca avea rabdare cu noi. Si chiar este un om deosebit.

Ruxandra Gane

Multumesc profului Puiu

Pentru ca inainte de a fi un prof bun, este un om de cea mai buna calitate; pentru ca desi nu prea am inteles eu prea multe la cursul de LIS (Limba si Interactiune Sociala) am “recuperat” pe alte parti: am invatat de la el sa vad ce e tare in orice om, expresie, miscare, vorba! as mai putea sa scriu cel putin inca pe atat dar ma opresc acum! cel mai tare prof de la Antropologie! Se stie!

Paunescu Denisa

Multumesc, domnule profesor Adrian Pal!

Domnule profesor, vă mulţumesc că mi-aţi adus aproape de suflet pictura şi arta, în general. Cu siguranţă, anii de şcoală ar fi fost mult mai terni fără orele de specialitate alături de dumneavoastră, iar liceul mult mai lipsit de culoare fără serile de atelier de pictură.

Sunt recunoscătoare pentru libertatea pe care ne-aţi acordat-o la ore, libertate pe care, de multe ori, nu am ştiut să o preţuim; pentru îndrumările inspirate, discrete, pentru blândeţea cu care ne-aţi călăuzit mâinile şi sufletul în actul creaţiei. Îmi amintesc cu drag de plimbările prin Tulcea, alături de colegi şi de dumneavoastră, în căutare de peisaje de pictat, şi de răbdarea cu care răspundeaţi agitaţiei noastre.

Vă admir pentru hotărârea cu care susţineţi performanţa şi talentele în cadrul cercului de pictură Alexandru Ciucurencu din Tulcea, aducând bucurie în viaţa atâtor tineri, pe care i-aţi adoptat ca pe propriii copii.

Datorită dumnevoastră am căpătat mai multă încredere în mine şi în ceea ce pot, în calităţile mele. M-aţi încurajat mereu, competiţie după competiţie, iar expoziţiile personale pe care le-am avut mulţumită dumneavoastră reprezintă momente emoţionante, de neuitat. Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o a fost aceea că perseverenţa învinge orice obstacol; însă de-abia acum am înţeles-o cu adevărat.

Să vă mulţumesc pentru că aţi fost un profesor minunat, nu ar fi de ajuns. Pentru că, pe lângă dascăl, aţi fost mentor, sfătuitor, părinte, susţinător, îndrumător, organizator de evenimente şi specialist în relaţii publice (!) pentru concursuri şi expoziţii. Toate astea cu o naturaleţe şi o dăruire pe care le preţuiesc chiar şi acum, când timpul şi-a pus amprenta asupra amintirilor.

Andra Calenic
Blog

Doamnei profesoare de Română, Dana Dabija

Stimată Doamnă Profesoară, când se povesteşte în diferite cercuri despre profesori şi învăţători îmi aduc aminte de prima oră de română din clasa a V-a. Când aţi intrat în clasă ne-aţi spus “Deja sunt supărată pe voi!”. Nici măcar nu vă cunoşteam şi eraţi supărată pe noi. Dar disciplina şi meticulozitatea Dumneavoastră a făcut din noi oameni mai buni, care ştiu şi astăzi diferenţa între “ca” şi “c-a”, “sau” şi “s-au” etc.

În fiecare an, de Sărbători, îmi aduc aminte de Clujul acelei zile de Crăciun din clasa în 7-a în care am venit la Dumneavoastră la colindat şi nu v-am găsit acasă. La coborâre ne-am petrecut pe scări, dar din cauza înghesuielii unul dintre noi a dat jos un ghiveci cu flori şi aţi început să strigaţi la noi. Nu ne-aţi recunoscut pe niciunul, dar ne-a fost frică să ne întoarcem să vă colindăm.

Cu toate acestea, aţi rămas unul dintre dascălii care au însemnat mult pentru mine şi colegii mei. Datorită Dumneavoastră râdem astăzi de cei care scriu “s-au” în loc de “sau” şi “v-om” în loc de “vom”.

Cu stimă şi recunoştiinţă,

Raluca
Blog | Twitter

Doamnă profesoară, vă mulţumesc!

Există, totuşi, un dascăl, căruia vreau să-i mulţumesc, pe bune, pentru ce a făcut pentru mine, aproape Misiune Imposibilă, aş spune! Numele acestei doamne este Lucia Petrescu şi mi-a fost, în ultimul an de liceu, profesoară de Limba şi Literatura română.

În fapt, doar de literatură, fiindcă eu, fiind la clasă de bio-chimie, nu făceam şi gramatică. Da, eram olimpică la Română fiindcă citeam de rupeam şi îmi plăcea analiza literară, aşa că, elevă bună la materia asta fiind, mi-a fost dragă foarte încă de la prima oră fiindcă, spre deosebire de profa pe care am avut-o înainte, chiar se strădui să ne facă să ne rămână ceva… atât în minte cât şi în suflet. Orele cu ea erau o plăcere, nu chiuleam niciodată, nu chiuleau nici măcar loazele, fiincă ştia cum să le atragă în dezbateri.

Peste ani, după ce am terminat cu Psihologia şi am decis să dau şi la Litere, m-am lovit inevitabil de examenul de analiză gramaticală. Zic “lovit” fiindcă am avut o profă sinistră de română în şcoala generală şi ajunsesem să urăsc cu pasiune sintaxa!

Şi ştiţi ceva?! I-a reuşit atât de bine încât nu doar că am luat 10 la admitere, dar chiar şi azi, când citesc şi mă întâlnesc cu vreo frază întortocheată, mintea mea se apucă s-o disece şi s-o împartă în principală şi secundare. Şi îmi place la nebunie!

Fireşte că, într-un fel sau altul, au mai fost profesori cărora le sunt recunoscătoare sau care au avut un impact asupra mea dintr-un motiv sau altul. Dar ca doamna Petrescu, să mă facă să fiu pasionată de o materie pe care am detestat-o din toate puterile, n-a mai fost nimeni! Mai mult, dincolo de un profesor cu har, a fost şi un om minunat! Din păcate, azi predă la îngeri, însă chiar şi aşa, daţi-mi voie să scriu aici, negru pe alb,

Doamnă profesoară, vă mulţumesc!

Ruxandra Predescu
Blog | Twitter | Facebook

Domnului Petre Isachi, dirigintele din liceu

Vreau sa ii multumesc d-lui Petre Isachi, dirigintele din liceu, de la CN Ghe Vranceanu din Bacau pentru pasiunea pe care ne-a inspirat-o pentru literatura si pentru valul pe care ni l-a ridicat de pe ochi. Imi aduc aminte cu mare drag de orele de literatura, de TEZA care dura o zi intreaga si de minunatiile pe care le discutam.

Multumesc dl. profesor!

Roscan Andreea Maria

Cele mai sincere mulțumiri pentru un dascăl extraordinar

Dascălul care m-a influențat cel mai mult în tinerețile mele este doamna profesoară Rodica Bontescu, diriginta mea din gimnaziu, profesoară de biologie din Timișoara.

Doamna Bontescu m-a învățat, direct sau indirect, să nu renunț niciodată. Să lupt pentru ceea ce-mi doresc și să mă implic. Sub îndrumarea ei am învățat că nu trebuie să-mi pierd vocea în rândul celorlalți și că întotdeauna trebuie să-mi apăr părerile.

De asemenea, după ce am terminat liceul, doamna Bontescu m-a încurajat să mă implic într-un proiect școlar internațional, sub îndrumarea sa. În acest context mi-am dat seama cat de multe lucruri pot face daca vreau lucrul acesta, dar și de faptul că de multe ori, munca multă îți aduce și rezultate pe măsură.

Pentru toate acestea, pentru că a crezut mereu în mine, o să-i mulțumesc întotdeauna.

Cu respect,
Andra

Un om, un profesor, un prieten. Multumesc, doamna profesoara Iovan!

Intalnesti in viata oameni de care te legi dincolo de cuvinte, oameni care vad in tine mai mult decat vezi tu si care iau decizia de a munci alaturi de tine pana cand si tu vei ajunge sa descoperi aceea parte din tine de care inca nu esti constient. Sunt oameni care parca sunt facuti pentru sufletul tau. Un astfel de om a fost doamna profesoara de limba si literatura romana, doamna Iovan.

In clasa a V-a am cunoscut-o. Putini sunt profesorii care predau cu suflet si mai putini sunt aceia pentru care se poate folosi sintagma „bunatate omeneasa”. Doamna Iovan a fost unul dintre acestia. Un profesor care isi punea sufletul pe tava cu fiecare lectie de romana. Un profesor care a vazut in mine un talent de care eu inca nu eram constienta si un profesor care m-a ajutat nu numai sa-l descopar, ci m-a si ambitionat sa dau tot ce e mai bun din mine pentru a-l scoate in evidenta. Nu din intamplare am ales in clasa a 9-a profilul uman si, poate, nu este nici acum o intamplare ca lucrez in domeniul comunicare si relatii publice.

In clasa a V-a am cunoscut un om cu totul special si un dascal care m-a ajutat sa ma cunosc. Ii multumesc doamnei profesoare Iovan pentru acest lucru. Este un multumesc pe care, din pacate, nu am avut ocazia sa i-l spun si in persoana. Pentru ca timpul nostru este scurt, cateodata mult prea scurt. Dar, cu toate aacestea, in pofida timpului, valoarea unui om este cea care dainuie.

Multumesc, doamna profesoara Iovan de la Scoala Generala nr 1, Nehoiu.

Cu respect, admiratie si prietenie,

eleva Cristina Tudor
Blog | Twitter | Facebook | Linkedin

Doamnei profesor Sandu Florentina

As dori sa aduc multumiri dirigintei mele din generala, doamna profesor Sandu Florentina, care m-a indrumat sa ajung ceea ce sunt, m-a sprijinit si m-a ajutat.

Va multumesc!

Bratu Gabriela

Doamnei profesoare Leon, domnului profesor Lazar

Multumesc doamnei profesoare Leon de la Liceul de Marina Galati :
- pentru ca face din Fizica povesti atat de comice incit nu le mai uiti;
- pentru ca este un caracter deosebit;
- pentru ca ne-a bagat (clasei mele) Fizica de cl.a IX-a in timp record (3 luni), in paralel cu materia de clasa a X-a, asa incat la treapta visam materia.

Multumesc domnului profesor Lazar de la acelasi liceu care ne-a invatat in 4 ani engleza cat nu ar invata altii intr-o viata. Ne-a invatat cu manualul, dar si cu bancuri, glume, povesti, muzica (Modern Talking) si desene animate (Cartea Junglei si Aristocats).

Va multumesc, Doamna si Domnule, fiindca fara dumneavoastra as fi astazi mai sarac!

Marian

Domnule profesor Emil Archip, domnule profesor Dumitru Busuioc, vă mulţumesc

N-am fost niciodată un elev eminent. Nici măcar un elev foarte bun n-am fost. Am fost un elev care a ştiut să “fure” o notă mai la toate materiile. Am fost un elev căruia, ca profesor, greu îi intrai sub piele. Dar în momentul în care se întâmpla acest lucru, ceea ce preda respectivul profesor devenea interesant. Iar eu, elevul, deveneam interesat.

Nu mă pot opri la un singur profesor dintre cei pe care i-am avut. Sunt doi. Sunt doi oameni care au reuşit să facă să-mi placă limba română şi limba engleză. Care au reuşit să mă facă să învăţ aceste două, până la urmă, materii. Atât cât am putut, evident. Din păcate, primul nu mai e printre noi şi rău am suferit când am auzit că a “plecat”. Cel de al doilea, este. Mă văd destul de des cu dumnealui prin Vaslui. Şi tare mă mai bucur…

Domnule profesor Emil Archip, domnule profesor Dumitru Busuioc, vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine şi pentru tot ce m-aţi învăţat. Vă mulţumesc mult! Alte cuvinte ar fi fără rost şi ar fi doar cuvinte înşirate într-o frază…

Sorin Grumăzescu
Blog | Twitter | Facebook