Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Domnului Teodorescu Gabriel, profesor de Religie

National Geographic: cele mai frumoase fotografii din 2013

Șase fotografii câștigătoare ale concursului anual organizat de National Geographic. Fotografia anului 2013 (câștigătoare a Marelui Premiu și a categoriei...

Continuare...


Inregistrare

Colaboratori

Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.

Ai uitat parola?

Noua parola iti va fi trimisa pe e-mail.

Aboneaza-te gratuit

Powered by

Dascali minunati, va multumim!

Domnului Teodorescu Gabriel, profesor de Religie

Stimate domnule Profesor,

ma inclin cu recunostinta in fata Dumneavoastra si va aduc sincere si profunde MULTUMIRI pentru tot ce m-ati invatat in anii de liceu!

Cuvintele mele sunt sarace pentru a exprima bogatia invataturilor pe care dumnevoastra mi le-ati insuflat cu o exceptionala maiestrie didactica, un calm aparte si o blandete rara insotite de o rabdare nemaintalnita! Va sunt recunoscatoare pentru ca mi-ati insuflat credinta in Dumnezeu si mi-ati calauzit mintea si inima spre Dorul de Dumnezeu, de sfintenie si de cunoastere a acestui univers al Credintei Crestine… mi-ati indrumat pasii spre frumusetea lumii nevazute,ilustrata prin picturile Bisericilor si Manastirilor si ati fost iertator cu mine atunci cand am gresit…

Va multumesc inca si pentru faptul ca ati reusit sa modelati sufletul meu stiurliubatic si naiv, neinitiat si extrem de orgolios, mandru si hain, plin de sine si naravas, …foarte greu de adus pe Calea cea Buna… la Hristos, Dumnezeul nostru Dulce si atat de Milostiv!

Sunt astazi omul care sunt datorita Dumneavoastra si va multumesc pentru asta!
Bunul Dumnezeu sa va incununeze viata, inima si sufletul cu Harul Sau Mantuitor si cu Sa Binecuvantare, cu Pace si Sanatate, cu Spor in frumoasa lucrare misionara pe care o desfasuarati cu elevii Dumnevoastra!
Va doresc ani frumosi, plini de Bucurie Sfanta… si Mantuire!

Cu aleasa pretuire,

Larisa-Gabriela Rusu
Pașcani

Mulțumesc, mama!

Da, am ales sa-i mulțumesc mamei mele, dascal la randul ei.

Am ales-o pe ea considerând ca a fost primul meu profesor din primele clipe de viata, mi-a modelat comportamentul, m-a învătat ca respectandu-i colegii de breasla o respect pe ea, mi-a aratat cată munca si daruire exista in spatele acestei meserii. Astfel ca alaturi de ea si prin ochii ei am apreciat la un nivel superior acesta lectie oferita de scoala doar prin dascalii ei.

Mulțumesc mami!

Farcas Iuliana,
Târgu Jiu

Doamnei învățătoare Elena Gabor

Mulțumesc pentru amintiri, numeroase și prețioase, sensibile ca bobițele de rouă înșirate discret pe pânza de păianjen a copilăriei. Mulțumesc pentru că m-ați lăsat să visez doamnă învățătoare Elena Gabor! (Comănești – Bacău)

Monica Noghi

Doamnei diriginte Mihaela Soare

Doresc, de foarte multi ani, sa multumesc din toata inima doamnei diriginte Mihaela Soare, profesoara de chimie la liceul industrial nr 5 Buzau (acum Costin Nenitescu) pentru afectiunea si sprijinul moral de care aveam mare nevoie in acea perioada,  avand probleme familiale… Dansa mi-a fost ca o mama , facandu-mi contract si dandu-mi posibilitatea unui acoperis sigur in caminul liceului, apoi angajandu-ma in fabrica pe baza contractului.

Pentru mine a insemnat enorm, practic a fost ca un vant in viata. O persoana deosebita. Tot respectul si recunostinta din partea mea. Va port in suflet, va inbratisez si va doresc multa sanatate, sa va bucurati de copii si poate chiar de nepoti!

Antoneta Niscoveanu (promotia 1985-1987)

Un dascăl exemplar

Dacă ar fi trăit, astăzi i-am fi spus “La mulţi ani!”, însă înălţăm un gând pios către ceruri dorindu-i odihnă veşnică în pace şi amintindu-ne de dragostea cu care ne-a înconjurat, nu doar pe noi, studenţii săi, ci şi pe ceilalţi semeni ai săi: dragoste de copii, onestitate, corectitudine şi omenie!

Sunt doar câteva atribute ce-l definesc pe cel trecut prea devreme în nefiinţă, conf. univ. dr. Constantin Cheveresan – un adevărat dascăl şi un model pentru cei care, astăzi, desfăşurăm activităţi la catedră! Veţi rămâne veşnic în inimile noastre, dumneavoastră – cel care ne-aţi ridicat mai presus de ceea ce credeam că vom fi vreodată – şi năzuim că de SUS ne vegheaţi calea, ca un DASCĂL pe care nimeni altul nu-l va egala! Rest in peace, teach!

Conf. Univ. Dr. Constantin Chevereşan a fost profesorul care mi-a supravegheat formarea atât în perioada studenţiei, cât şi în momentul în care am debutat în învăţământ. L-am admirat mereu pentru omul simplu şi modest care s-a dovedit a fi. În acelaşi timp şi pentru empatia sa faţă de studenţi, colegi.

Timp de 10 ani a făcut naveta Timişoara – Arad pentru studenţii din Arad. A fost de-a lungul vieţii un om corect, ambiţios, perseverent. L-am admirat pentru caracterul său, pentru tactul didactic pe care îl dovedea.

Ultima oară când l-am văzut în viaţă a fost la un curs de vară găzduit de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. A ţinut un curs minunat şi ne-a demonstrat că se simte foarte bine în preajma studenţilor sau a absolvenţilor.

Regret enorm suferinţa pe care a încercat să o mascheze spunându-mi: „Copile, o să fie bine!”. Şase luni de zile am aşteptat încrezătoare că se va întâmpla un miracol. Am crezut în vindecare, rugăciune şi sfinţi. Iar în cele din urmă, boala a învins.

Voi continua să îl admir deoarece a fost modelul meu ca dascăl şi voi încerca să aplic tot ce m-a învăţat, în activitatea mea de la catedră. Îi voi fi veşnic recunoscătoare şi nu m-aş fi iertat dacă nu mi-aş fi luat rămas bun cum se cuvine.

Va trăi veşnic prin noi, oamenii pe care i-a format şi ne va călăuzi în continuare în devenirea noastră, chiar dacă numai spiritual. A fost persoana care ne-a motivat în ceea ce priveşte o carieră didactică şi sperăm că va fi mândru întotdeauna de noi.

A fost un om fericit. Se bucura de lucrurile mărunte, crezând în esenţa lor, scoţând la suprafaţă profunzimea acestora. Va rămâne în amintirea mea un dascăl onest, care s-a dedicat întru totul formării studenţilor şi totodată celor care aveau să-i ajungă viitori colegi. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească pe acest mare OM! Doi ani fără acest om minunat sunt mulţi, dar sperăm că ne veghează, de acolo, din veşnicie!

Szakacs Nadina Maria

Profei de română, cu drag

Încep prin a spune că nu mă pricep deloc la asta. E o coincidență tare plăcută această suprapunere a sincerității mele bruște și a unei strategii menite să scadă așteptările. Mărturisesc că am dat întâmplător peste inițiativa celor de la Webcultura de a scrie unui dascăl și, deși spontaneitatea deseori îmi lipsește, m-am gândit să fie astăzi ziua când fac o excepție.

A scrie unui dascăl ar trebui să fie o decizie greu de luat, ar trebui să implice numărat pe degete, o listă și poate chiar și un clasament. Mă îngrijorează gândul că nu a trebuit nici măcar să stau pe gânduri. Sunt puțini dascăli cărora le-a păsat îndeajuns încât să sară zidul pe care fiecare elev și-l construiește în jurul său la un moment dat. Și dumneavoastră sunteți una dintre ei.

Doamna Cristiana Lungu, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național “Elena Cuza” din Craiova. Și voi completa cu un titlu care vorbește de la sine. Omul care m-a făcut să cred în visul meu. Poate că e comun, nu știu, dar nu îmi pasă cum sună ori cum arată atât timp cât înseamnă ceva. Și pentru dumneavoastră și pentru mine.

“Să nu renunți să scrii” a venit spre sfârșit și a adus cu sine și o promisiune, pe care nu v-am făcut-o doar dumneavoastră, ci și mie. Cu toate astea, eu îmi amintesc cu un nod în gât de ziua când eram boboacă și citeam din Cezara și mi-ați recunoscut pasiunea cu care umpleam golurile dintre cuvinte. Sau de o altă dată când dragostea pe care o purtați literaturii, mi-ați transmis-o și mie. Chiar și un elev bun are nevoie să fie scuturat din când în când. Și e cu atât mai frumos și autentic un astfel de moment când se întâmplă de la sine fără ca măcar să vă propuneți. A spune ceva la timpul potrivit, total neintenționat și să mișcați suflete, e mare lucru.

Îmi amintesc că tot liceul am fost revoltată că toți profesorii privesc în fiecare zi elevii și nu îi văd de fapt niciodată. Și tare mult am savurat momentul când dumneavoastră v-ați dovedit a fi o excepție. Ați văzut prin mine. Nu gustasem niciodată până atunci sentimentul transparenței. A fost o experiență inedită și de atunci îi tot duc dorul.

V-am mai spus odată că pentru mine sunteți și veți rămâne nemuritoare și nu mă voi răzgândi în privința asta. Fiecărui vis îi corespunde un om. Visului meu de a scrie îi corespundeți dumneavoastră. Trist sau nu, dumneavoastră ați fost singura care a crezut în mine. Iar asta nu mă deranjează absolut deloc. Am învățat să fiu recunoscătoare pentru ceea ce primesc decât să mă agit prostește.

Azi mă simt cu un pas mai aproape de visul meu și asta e doar datorită dumneavoastră. M-am gândit că ar trebui să știți asta.

Vă doresc să inspirați multe generații de acum înainte!

Ema Dumitru

Mulţumesc sincer unor adevărate doamne

Am încheiat de curând o perioadă extrem de importantă din viaţă, am terminat liceul. Aflându-mă la o lună după Bacalaureat, când apele s-au liniştit, pot gândi la rece şi pot trage nişte concluzii în ceea ce priveşte evoluţia mea din ultimii patru ani, dar nu numai atât.

Pot trage nişte concluzii şi în privinţa oamenilor pe care i-am întâlnit până acum, ceea ce nu poate decât să mă bucure, pentru că văd, simt, ştiu că, dincolo de toţi cei pe care nu aş mai vrea să-i întâlnesc, am avut parte şi de oameni de calitate – oameni adevăraţi, în compania cărora nu m-aş putea simţi decât onorată, a căror prezenţă nu ar putea decât să-mi umple sufletul.

Dintre aceştia, foarte importante sunt două doamne profesoare de la liceul meu, de la Colegiul Naţional “Constantin Carabella”, din Târgovişte; mulţumesc, aşadar, doamnei profesoare de limba şi literatura română, Mihaela Marin, o persoană minunată (şi nu exagerez), de la care am avut atât de multe de învăţat, care mi-a deschis ochii atunci când nimeni altcineva nu ar fi putut să o facă, pe care am privit-o de multe ori ca pe un exemplu, nu numai pentru ceilalţi profesori, dar pentru oameni, în general. Aş putea scrie la nesfârşit despre dumneaei, pentru că îmi tot vin in minte cuvinte atât de frumoase pe care ni le-a spus, mie şi colegilor mei, pentru că îmi amintesc cu drag şi dor (deja) de orele de română…

Îi mulţumesc în egală măsură şi doamnei profesoare de istorie, Claudia Rusu, pe care o voi aprecia întotdeauna pentru pasiunea de care dă dovadă în ceea ce face, pentru că este, la fel ca şi doamna profesoară de română, un exemplu pentru ceilalţi profesori, pentru elevi. Orele de istorie au fost o plăcere, mai ales că nu exista întrebare la care doamna profesoară să nu aibă răspuns, ştiind să explice pe înţelesul tuturor. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul doamnei Marin, de altfel.

Poate am scris prea mult, dar ştiu sigur că merită! Ceea ce sunt astăzi, la fel ca şi succesul meu de până acum, se datorează, poate chiar într-o mare parte, dumneavoastră! De aceea, vă mulţumesc!!!

Cu stimă,

Andreea Stănescu

O doamnă mult dragă sufletului meu: Daniela Hobjila

Încerc să îi mulțumesc din nou unei doamne dragi, unei doamne care mi-a fost atât de dragă în liceu( chiar dacă se “îmbufna” uneori): Daniela Hobjilă, doamna profesor de istorie de la Liceul “Ștefan Procopiu” Vaslui.

Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați oferit-o atunci când nici eu nu mi-am dat seama câtă nevoie aveam, vă mulțumesc pentru ajutorul dat, vă mulțumesc pentru deplasările, concursurile și toate competițiile la care am participat.

De asemenea, vă sunt recunoscătoare pentru prietenia și pentru ambiția pe care am cules-o de la dumneavoastră. O fire glumeață și certăreață, o profesoară dedicată… ce să mai spun: un om de toată isprava!

Din nou vă aduc mulțumirile mele, urările mele de bine și întreaga mea admirație! Vă doresc multe generații frumoase și mulți copii care să vă îndrăgească pentru că meritați!

“Domnișoara Ana”
Vaslui

Multumesc USV!

Multumesc tuturor profesorilor de la Universitatea Stefan cel Mare, Suceava. Indiferent de preferinte sau de prieteniile legate, fiecare merita un sincer multumesc pentru ca fiecare au contribuit la formarea mea dar indeosebi la umplerea tolbei cu amintiri. Multumesc pentru fiecare zambet, fiecare emotie, fiecare sfat… Va multumesc tuturor ca ati fost personajele ptincipale in povestea vietii mele…o poveste nu cu un final fericit, ci fara final… povestea o traim cu totii in fiecare zi, hranita de toate amintirile frumoase.

VA MULTUMESC!!!

C. NICOLETA
Promotia 2009-2012.
Suceava

Stimate Doamne, va multumesc!

Exista oameni ce intra in viata ta si raman o perioada de cativa ani, lasandu-si amprenta asupra unor decizii ce vor fi luate in viata. Mai mult, acesti oameni sunt si parte a unei temelii solide in constructia ta ca om, cu tot ce presupune ea. Imaginea acestora nu se va sterge niciodata din memoria noastra. Conditia e sa fie o imagine pozitiva pe care s-o asociezi cu acele amintiri eterne.

In memoria mea, imaginea doamnelor profesoare Cornelia Craciunescu – limba si literatura romana – si Mihaela Tudoran – limba franceza si limba italiana – n-o poate modifica nimeni si nimic. Da, sunt norocos pentru ca pot sa vorbesc despre imaginea profesorului preferat la dublu.

Cele mai frumoase momente de atunci se reflecta in prezent prin convorbirile telefonice avute cu prilejul unor ocazii speciale sau pur si simplu pentru ca imi face placere sa stiu ca persoanele care conteaza intr-un fel sau altul pentru mine, chiar daca teoretic relatia profesionala nu mai exista de ani buni.

Daca as sta sa argumentez pentru fiecare dintre cele doua doamne de ce sunt atat de importante pentru mine, ar fi dificil… Din pacate, prin intermediul unor cuvinte insirate cu rost, totusi nu pot exprima indeajuns respectul, multumirile, admiratia si simpatia pe care le simt fata de aceste doua Doamne.

Marquez spunea ca “viata nu este ce ai trait, ci ce-ti amintesti ca ai trait si cum ti-o amintesti pentru a povesti”. Nu stiu daca sunt un povestitor bun, dar stiu ca amintirile mele sunt vii si asa vor ramane pentru tot restul vietii… Amintiri precum acestea sunt si cele doua profesoare de care vorbeam mai sus.

Stimate doamne, va multumesc pentru anii de liceu in care-am avut sansa sa va fiu elev,

Catalin Vieru

O Doamnă Trandafir a zilelor noastre: Elena Şimon

Știu că am avut șansa să-i fiu elevă. Îmi dau seama prea bine că ceea ce sunt azi sau ceea ce voi deveni mâine îi datorez dumneaei. Dacă mă voi rata, nu va fi decât vina mea și a alegerilor proaste pe care le voi face. Nu mai știu dacă e adevărat că oamenilor buni li se întâmplă lucruri aidoma. Profesoara mea preferată a plecat într-o lume pe care naivii din “Țiganiada” și-o imaginau ca fiind un râu de lapte și miere, iar blajinii ca pe o altă “Insulă a Fericiților”. Nu mai sunt convinsă dacă există sau nu Rai. Dacă nu ar fi, Dumnezeu ar avea mult prea multe motive de a-l inventa pentru a-i răsplăti iubirea de copii, de oameni în general, a celei care a fost o Doamnă Trandafir a timpurilor noastre în care își fac veacul adolescenți rebeli, orgolioși, emo, dar avizi de atenție și înțelegerea care le este de multe ori refuzată și acasă.

Doamna mea dragă era o profesoară de o eleganță a gesturilor și a ținutei pe care a încercat să ne-o insufle și nouă, fetelor abia intrate pe băncile liceului. În mare parte, cred că a reușit. Ultima dată când mi-am văzut colegele puteau fi încadrate de departe la rubrica ,,Așa da!” a unei reviste glossy. Dascălul nostru ne-a ajutat să depășim nivelul de tabloid și fițuici colorate de tarabă. A fost interesant să aflăm că “Micul Prinț” e o carte și pentru oameni mari, că “Rinocerii” lui Ionesco nu e o piesă despre pahiderme, că Moromete nu e un țăran depășit, că valoarea lui Eminescu nu poate fi dedusă din poeziile de manual, că poezia ermetică a lui Ion Barbu e înțesată de simboluri și că în fiecare zi a remanierii și a promisiunilor de mai bine făcute zgomotos de guvernanță trăim scene savuroase din Caragiale. Printr-a X-a mi-a fost clar că “a alerga veselă” prin închipuiri de adolescentă e fascinant, dar și “element predicativ suplimentar” deopotrivă. Această subtilitate gramaticală m-a ajutat să-mi iau examenele de limbă română în facultate.

Aș putea continua la nesfârșit, dar nu văd rostul. Aș putea să vă spun că la Litere nu am luat niciodată vreun 9 la examene de literatură (ILR), în condițiile în care nu mă pregăteam prea mult. Pe atunci aveam role, iubit, ieșiri la “Jazz”, un club din Cluj iubit de studenți și curiozitatea de a citi despre lucruri care nu erau indexate în bibliografiile obligatorii.  În acea perioadă am fușărit un zodiac chinezesc, un ghid de ghicit în cafea, cartea Escăi, “Bună seara, România. Bună seara, Bucureșt”, “Jurnalul unei ființe greu de mulțumit” și multe, multe altele. Ba chiar și o carte de bucată, de pe la 1900 și ceva.

Nu-mi făceam eu prea multe griji, aveam o bază solidă din liceu, mi-a fost destul de clar încă din primul an de facultate. La primul seminar de literatură medievală, am recunoscut autorul unui fragment scris de o profesoară universitară pe tablă. Citisem “Jurnalul” lui Preda în primul an de liceu, la recomandarea Doamei Trandafir. Și atunci am fost întrebată de la ce liceu vin și cu cine am făcut româna, după care am fost recompensată cu un “bravo, copile!”. Episodul ăsta a fost de ajuns pentru a avea convingerea că îmi va plăcea la Litere. Și nu m-am înșelat.

Tot un început scos din vreun tipar a fost și cel al liceului. Doamna Trandafir era o prezență frumoasă, elegantă, emana așa, o bucurie pentru auditoriu.

Am iubit-o foarte mult încă de la prima strigare a catalogului. A fost prima persoană care m-a strigat Aura, pentru că “numele ăsta frumos reflectă ceva din personalitatea mea”. Cred că e unul din puținele aspecte asupra căruia s-a înșelat. M-am simțit groaznic de singură și am găsit orele de română ca pe o nesfârșită corvoadă în lunile când ea a lipsit de la școală. Avea probleme de sănătate și un soț în spital, trecut printr-un grav atac vascular. M-a privit cu o dragoste de părinte când am ajuns la olimpiada națională în clasa a XII-a. La sfârșit de liceu, nu am regretat nimic din tot ce a însemnat perioada aia. Am plâns după orele acelea când analizam viața cuprinsă în cărți și nu invers, când primeam cel mai frumos zâmbet din lume de la Doamna Trandafir. Ne-a iubit pe toți și a avut răbdare cu fiecare. Și acum mă întreb de unde a găsit atâta putere… În primii ani de cămin, am avut o poză de-a ei pe un perete. Asta pentru a o avea aproape mereu. Adeseori eram întrebată dacă “doamna aia frumoasă cu ochii verzi” e mama. La început aveam răbdare să lămuresc orice curiozitate, mai apoi am ales să tac.

S-a stins pe 1 august, într-o zi în care a început o ploaie rece și deasă de dimineață după îndelungi săptămâni de caniculă. Pe 6 urma să ne vedem, după ce voi fi dat un examen. Am fost mult prea naivă să cred că timpul are răbdare și să mă încred în vorbe liniștitoare care să mă protejeze. Asta nu mi-o voi putea ierta vreodată. Nu știu ce sentimente și trări încearcă pe un om la pierderea unui părinte.

În ziua înmormântării am simțit că mi-a murit mama… Prin natura mea, nu sunt o ființă smiorcăită, plâng arareori, și nu degeaba. În ultimul timp, rătăcesc prin Valea Plângerii, având convingerea că unele lucruri sunt mai greu de acceptat. Pur și simplu. Odată cu ea, a murit și o parte din încrederea pe care o aveam în mine, poate și convingerea că am tot ce îmi trebuie pentru a reuși în viața asta, unde principiile eticii aristotelice sunt încălcate la fiecare pas.

Dumnezeu să vă odihnească, doamna mea dragă! Știți, deja mi-e groaznic de dor de dumneavoastră. Am citit de mii de ori scrisoarea, semnată simplu: “Prietena ta, Elvira”… Ați plecat din lumea asta discret, cu pași stingheri de domnișoară a la Nichita, căutând parcă să nu supăraţi pe careva, aşa cum ați și trăit. Știu că nu aţi făcut o bravadă din boala dumneavoastră sau vreun pretext pentru a obține compasiune și ajutor de la ceilalți. “Dar de ce o fi murit profesoara Șimon?”, întrebau mulți în ziua când am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare…

P.S.: Nu am vrut decât să știți că am avut cea mai talentată și frumoasă profesoară de română. Merită mult mai mult decât simple mulţumiri. Pentru mine, va fi mereu un om a cărui amintire o voi iubi nemărginit, așa cum n-am știut să o fac la timp. Mă gândeam, în timp ce ardeau lumânările al priveghi, ce-mi rămâne de la Doamna Trandafir. Ea m-a învățat să citesc critic un text la prima vedere, să recunosc o carte bună, să ascult și să iubesc oamenii. Și nu numai asta.

*Text scris pe 5 august 2010, de eleva Aura Stan, din banca a doua de la geam, botezată cu acordul colegului de bancă, Isabelle

Aura Stan

Multumesc doamnei Mara Diaconu

Multumesc doamnei Mara Diaconu, de la Liceul de Arta, sectia de grafica. Pentru ca avea rabdare cu noi. Si chiar este un om deosebit.

Ruxandra Gane

Multumesc profului Puiu

Pentru ca inainte de a fi un prof bun, este un om de cea mai buna calitate; pentru ca desi nu prea am inteles eu prea multe la cursul de LIS (Limba si Interactiune Sociala) am “recuperat” pe alte parti: am invatat de la el sa vad ce e tare in orice om, expresie, miscare, vorba! as mai putea sa scriu cel putin inca pe atat dar ma opresc acum! cel mai tare prof de la Antropologie! Se stie!

Paunescu Denisa

Multumesc, domnule profesor Adrian Pal!

Domnule profesor, vă mulţumesc că mi-aţi adus aproape de suflet pictura şi arta, în general. Cu siguranţă, anii de şcoală ar fi fost mult mai terni fără orele de specialitate alături de dumneavoastră, iar liceul mult mai lipsit de culoare fără serile de atelier de pictură.

Sunt recunoscătoare pentru libertatea pe care ne-aţi acordat-o la ore, libertate pe care, de multe ori, nu am ştiut să o preţuim; pentru îndrumările inspirate, discrete, pentru blândeţea cu care ne-aţi călăuzit mâinile şi sufletul în actul creaţiei. Îmi amintesc cu drag de plimbările prin Tulcea, alături de colegi şi de dumneavoastră, în căutare de peisaje de pictat, şi de răbdarea cu care răspundeaţi agitaţiei noastre.

Vă admir pentru hotărârea cu care susţineţi performanţa şi talentele în cadrul cercului de pictură Alexandru Ciucurencu din Tulcea, aducând bucurie în viaţa atâtor tineri, pe care i-aţi adoptat ca pe propriii copii.

Datorită dumnevoastră am căpătat mai multă încredere în mine şi în ceea ce pot, în calităţile mele. M-aţi încurajat mereu, competiţie după competiţie, iar expoziţiile personale pe care le-am avut mulţumită dumneavoastră reprezintă momente emoţionante, de neuitat. Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o a fost aceea că perseverenţa învinge orice obstacol; însă de-abia acum am înţeles-o cu adevărat.

Să vă mulţumesc pentru că aţi fost un profesor minunat, nu ar fi de ajuns. Pentru că, pe lângă dascăl, aţi fost mentor, sfătuitor, părinte, susţinător, îndrumător, organizator de evenimente şi specialist în relaţii publice (!) pentru concursuri şi expoziţii. Toate astea cu o naturaleţe şi o dăruire pe care le preţuiesc chiar şi acum, când timpul şi-a pus amprenta asupra amintirilor.

Andra Calenic
Blog

Pag. 1 din 3123

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.