Poezie

Câte tăceri cu flori de cireş s-au scuturat şi câte regrete vântu-a şuierat când a văzut câte zăpezi s-au aşternut între micimea paşilor mei şi zilele de mai... Uite, câtă linişte asurzitoare-n jur şi câtă 

Am plâns puţin din infinit, Puţin din nemurire şi apoi pământul. Am plâns cerul ce stătea uimit În timp ce norii se plimbau cu vântul. Am plâns florile de mai albastre Ce-au murit apoi îmbrăţişate 

Tremurand, ma lasi sa-ti simt Galaxia ce-o porti azi, In par, pe piele, pe unghii In obraz si pe talpi. Te ating si-mi lasi pe mana o dara De praf de tine, pe vesnicie. Te 

În inima potopului din noi, Am devenit semnale de furtună, Avertisment pentru îngheț și ploi, Un buletin de știri despre minciună. Bunicii și părinții sunt acum Legende vii, de nimenea citite, Iar mamele, un surogat 

Din bratele tale Rup vesnicie Sa-mi acopar trupul gol Cu ea. Saruta-mi sufletul incet, Precum imi saruti nurii; Incalzeste-ma la inima ta arzanda.

Trăiesc iubirea anilor plecați cu tine, Cu greu respir, abia mai pot pași, Căci arde, cu atâta vrajba, in mine Si teama mi-e ca mâine n-oi mai fi. Nu vreau decât sa îți transmit prin 

M-a eliberat din funcţie vorbea despre reduceri de personal ceva în legătură cu restrângerea activităţii inimii spunea că n-o să mai simtă o vreme că aşteaptă un îngheţ că o să-mi plătească în avans câte 

– Pulsul? – Prezent ... "... dar cu mici cruciade Din care Homer și-ar fi scris iliade. Un soi de balet în pantofi pe ghețar, Tremurul mâinii de fost păpușar. Extazul când calci în băltoace 

Imi deschid aripile. Am să mă ridic până la cer ca să vorbesc cu norii. Și dacă nu o să mai am ce spune, am să le cânt o doină despre noi și povestea noastră. 

O iubire infinită, Un tandem plin de regrete, Viața, mi-e un calvar... Și frumos e cerul Plin de rachete Unde ești tu? eu nu am habar. Ca un curcubeu fară culori Ca grădina fară flori 

Nu scriu cuvinte pentru flori scriu versuri pentru cvinte. Scriu pentru suflete cu stări și hrană pentru minte. Nu scriu cuvinte pentru nori, scriu doar să nasc fiori. Scriu pentru fisuri din stânci, și crăpături 

Rămas bun toamnă dragă, Rămas bun dor nebun, Mă înalt pe-un fir de iarbă, Iau bagajul, plec la drum. Pun ‘naintea porții mele toamnele, Ucise-n primăvara mamă, Pun să plângă toate ramurile, Sa-mi aduci ca 

Sar furiş în palma lunii Şopot curg în "boaba spumii" Şi-mi desfac petala-n iarbă Fetele m-agaţe-n salbă Şi de-acolo mă ascund Noaptea, printre iele-n prund Mă prind peste glezne-n dar Lung şirag mărgăritar În grădină 

Nu e nimic de-ascuns în călimară, Suntem fiori albaștri, suntem goi, Și foile mi-s albe prima oară, E primăvara gândurilor noi. Ce-ar mai putea opri această acalmie? Ni-s pașii de zăpadă, aripile moi, Și ne