Nu voi mai vinde clipe din podul palmei tale nu voi mai rupe file din dragostea pe care dansa în noapte gândul copilăriei noastre am căutat prin podul din serile albastre am răscolit o lume
Jocul cuvintelor face incizii în trupul meu chirurgia discursului operează cu raxe X emite judecăţi şi principii pe care nu le accept şi te întreb pe tine, biată viaţă o, biata mea viaţă care organ
A bătut ușor la poarta mea În amurg de seară fericirea Îmi era pe-atunci inima grea Întâlnisem doar dezamăgirea. N-am deschis, nu înțeleg de ce Şi a dispărut ca o nălucă, Scriau de ea atâtea
te-aş fi oprit dacă-ai fi vrut să-mi fii timp fără capăt, pernă căpătâi - te-aş fi ţinut în braţe înc-un ceas chiar de-ar fi fost tot ce mi-a mai rămas. te-aş fi privit în ochi
Am vrut să plec departe, în tăcere, să nu-ţi mai las un singur rând măcar împăturit în foi de mângâiere şi-am vrut pentru vecie să dispar din calea ta, din gândul tău văratic, din vise
Iarna stelele strălucesc mai tare, O fi omătul ce se gudură la atingerea întunericului Sau o fi soarele aspru ce le ascute în mare? Sarea ce roteşte valul cu morişca zefirului Cotrobăie lumina cu degetele
Admirabil ca un vis, Firește, un vis de neatins, Admirabil ca un zmeu în zare, Împotriva vântului, un pârâu cu rouă și candoare. Admirabil și lejer ca al păcii porumbel, Straniu... într-un admirabil fel, Tainic,
Tu porţi pe suflet urme de culoare, Ce toamna, îţi pictează cu mici paşi Când orizontul în privire îţi tresare, Cu-ai săi cocori… tăcuţi şi laşi. Tu porţi în palme riduri de destine, Ce ursitoare
mă tem c-am obosit prelung în mine de ţipătul nesomnului din gând, de viscolul prin care-mi zburdă timpul, de tot ce-a fost târziu sau prea curând... într-un spital al nopţilor pierdute zac răsărituri fără de-nţeles,
Cântec, farmec și magie! Fără să băgăm de seamă, O întreagă poezie Șade în cuvântul Mamă. Nimeni n-are să-nțeleagă Inima cum se destramă Între griji și agonie. Știe sigur doar o Mamă! De la primul
Dacă sunt OM cu suflet ne-ntinat de ură şi vacarm de răutăţi, dacă sunt drum cu binele pavat și nu cotesc nicicând spre nedreptăţi, dacă pun vreascuri pe un foc de gând ce dăruie nevrând
Mamă, oare poți vedea de acolo, ghioceii cum cuprind livada ta deschizându-și boboceii, colţul ierbii răsărind pe sub argintii băltoace, viorele-mbobocind de vreo săptămână-ncoace, cum răsar lalelele din pâmântul încă rece, fără tine, florile nu
Chiar şi-ntre lumi, cu gându-s tot la tine. Ce dacă-n juru-mi umbrele roiesc și zdrenţuiesc seninul pe coline. Cu un surâs prăpăstii îmblânzesc și-mi leg de vântul stărilor o clipă care-nspre cerul tău mă va
E noapte încruntată și lună-i afară, Surâsul mi-e dulce și gura amară. Din streșini picură lacrimi de spre ușă În vatr-a rămas doar scrum și cenușă. Doar candela inimii ține cuminte Aroma iubirii necuprinsă-n cuvinte.
La sud de iarnă zace primăvara Şi iarba, chinuită, fierbe de atâta dor, Când aprig, Soarele a topit povara, Ce îl ţinea departe de al său odor. Spre nord, e mare agitaţie în aer, Când