Îşi trece uşor degetele peste scoarţa aspră a arţarului. Copacul freamătă cu frunzele scuturate de o pală de vânt. Bărbatul continuă să-l pipăie până când simte sub deget glonţul înfipt sub scoarţă. "Tare bun mi-ai
Ia-mă copilărie, cu surâsul tău, cu îndelungata ta mirare, și fă-mă, pentru câteva clipe, copil: cu involtă candoare să râd, să nu se simtă în mine obosita zbatere de aripi, si du-mă in sus, înălțat
Pe marginea prăpastiei cultiv sentimente Din care voi face un pod îngust, o punte Să ajung în interiorul tău unde lupte, Lupte se dau printre gânduri inocente. Să te găsesc veselă, optimistă, onestă, Răbdătoare, o
Nimic şi nimeni nu mi te va şterge din gând, iubire... Pe-orişicare drum pavat cu vise amândoi vom merge, de mână printre umbrele duium sau printre flori de câmp îmbobocite. Nimic şi nimeni nu ne
cu brațele întinse pășești pe strada plouândă din tine pentru ca, accidental, trupul să-ți pice în brațele oricărui bărbat iluzionat de ideea că chipul tău de femeie nu e decât un suvenir ostil plăcerii când
Dă ploaia mai încet, i-am spus stăruitor. Pentru că era infinită inundația de tăcere care ne împrejmuia Stingându-și scrumul în propriile sleite brize Aparținându-ne complet și ireversibil, Am decis să punem stăpânire pe ele, Așa
Pas pe hârtie sunt, Murdărindu-mă cu spații Închise de cerneluri Și de poante lirice Pe care dansez frenetic... Pas emblematic frâng, Căutând negăsirea În încremenită alergare... Iar în şesul rândurilor Se văd deja urmele Mele
Crezi că ai nevoie de întuneric să faci lipsită lumina, să o faci să dispară? Distanța de la retină la oglindă crezi că e prea mică încât să te pierzi în cel mai tenebru labirint
Și uite că se întâmplă din nou. Cuvinte, sintagme, fraze lungi îmi aleargă prin minte, într-un tumult copleșitor. Aș vrea să nu le mai aud, aș vrea să le inchid undeva să mă lase să
Printre cuvinte ne-nțelese șoptite vag de-un fir de vânt, Printre suspinele prea dese, adânc ascunse în pământ, Printre tăcerile supreme ce urlă-n noapte fără rost, Doar amintirea lasă semne pe trupul timpului ce-a fost. Se-ascunde
Noi suntem suma întâlnirilor noastre, a deciziilor luate punctual, suntem deopotrivă rezultanta certitudinilor și a incertitudinilor noastre și am înclinarea să cred ca și cea mai anodină dintre vieți – poate oricând deveni materia prima
Am simtit durerile nasterii fiecarui cuvant porii dilatati, tamplele zvacnind boabe fierbinti de sudoare vaiete imi recunosc poemele toate prin sange si jertfa carnea lor sacrificata pe altare tamaia care se inalta vinul cel nou
Se întâmplă ca uneori să cauți fericirea cu ardoarea orbului care caută lumina și ea nu e nici în noi, nici în afara, ci, în mod bizar, în contrariul căutărilor noastre. Se întâmplă ca atunci
Îmi place cum ești, nefiresc de cuminte, cu tine as respecta, fără rest, orice decalog- ia aminte! îmi place cum ma alinți, nefiresc de duios, cu tine ma simt mai nebun, mai frumos! dar cel
Mi-aduc aminte, îmi spuneai, - prețuiești clipele de poezie - și pentru că nu am suficiente clipe la îndemână le-am golit pe cele câteva - puține câte am - și le-am umplut cu metaforă, dăruindu-ți-le