Prin verdele crud de la-nceputuri Se scaldă irizante aripi de fluturi Iar pe fereastra deschisă spre soare Adie mireasma-nfloririi necuprinsă-n visare. Îngerii împodobiţi în haină nouă Adună din luceferi boabe de rouă Şi răstoarnă din
Ne apropiem de cei care par a fi ca noi... Dacă suntem lei de lei, dacă suntem ploi de ploi, dacă suntem murgi sălbatici de sirepi cu coame-n vânt tot la fel de nebunatici, tot
Dincolo de porțile greoaie din forjat era lumea pierdută. Prizonieri în trupuri firave. Oricâte închisori ar fi dărâmat, nu era nici o primejdie de-a scăpa din lumea umbrelor. Ochi pierduți în spatele pleoapelor de ceară,
Simt o uşoară rază de aer Ce piaptănă al meu păr lung, Poate că este atingerea ta Alergând rebelă prin atmosferă... ...Pentru a mă ridica De printre Eurile vechi Pline de dureri trecute... Pentru a
E-un du-te, vino rătăcit de versuri Cu umbre -nfășurate în trecut, Cu pașii rătăcind pe un ținut De amintiri pierdute de-nțelesuri. E-un trafic de regrete între seri Cu ochii amorțiți de oboseală Și-ncrâncenări ce cad
De multe ori... eu, Cu suflet rece de ateu, Cer patima plăcută a beției, Slovei dulci a poeziei. De multe ori... eu, Doresc să fiu Morfeu, Să pot preface vise, În împliniri, ce nu-s ucise.
Găsește-ți timp să mângâi, să alinți, în preajmă și-nspre tine să privești, s-asculți și tânguiri și rugăminți și să încerci cumva să le-mplinești... Găsește-ți timp să râzi, să-mbrățișezi, să cânți, s-alergi prin flori, să ții
De multe ori am simțit că, oricâte eforturi aș face, oricât m-aș strădui să ajung într-un loc, există o voință divină, o forță a destinului care face ca eu să ajung în cu totul alt
Ne plimbam buimaci pe străzi când am dat peste un bătrân care ținea un mănunchi de flori de toate culorile în mână – erau trandafiri, crini, până și crizanteme, pe care obișnuiam să le văd
Soarele imi arde-n suflet Pe tine-n ochi cand te privesc. Si, cand nu esti, aud un urlet De simt ca-atunci nu mai traiesc. Cu zambetul imi mangai trupul. Emotii, ganduri imi trezesti... Neincetat ti-as privi
Jocuri de linii, de umbre, de lumini, clare, fără egal, plutesc pe-obraz, se întrevăd prin lazuritul din priviri. Regină devine, pentru o zi, în frumuseţea colorată în nuanţe aurii, melancolice - culori cum n-ai mai
Un dor mărunțel îmi prinse Gândurile-ntre dileme Suspendând idei desprinse De prin cărți și teoreme. Doi pași greu îmi lunecară Printre ceasurile serii, Aducându-mi drept povară Toate visurile verii. Trei din ele pus-au lacăt Unui
nu soldatul acela m-a ucis glonţul lui încă mai pluteşte în aer în drumul către inima mea dezbrăcată nu acel lup m-a sfârtecat gura lui tot mai continuă să se deschidă cu colţii scrâşnind de
Când Doamne, m-ai făcut din lujer pom și mi-ai dat toate grijile de om? Când anii peste mine au trecut? Parcă-am fost ieri un prunc abia născut, parc-am fost ieri copilul ce mergea desculț prin
”Carpe diem” trebuie să fie crezul meu, căci clipa mea de fericire e atât de scurtă, iar regretul neputinței de a o prelungi mă chinuie timp nesfârșit. Ca, totuși, sa apară o altă șansă la
