Ecoul întrebărilor străbate închise universuri interioare. Acolo unde mergi tu Moartea te-nsoţeşte, pas cu pas. Cei ce se-aseamănă călătoresc prin trecutul zilei de mâine, prezentul din fluidul anilor din adâncul timpului mistuitor. Distanţe-ntinse în toate
În acea vară când părea că doar obișnuitul poate să se întâmple era atâta liniște aparent de deplină pace de fapt era o liniște de dinainte de o furtună devastatoare, tenebroasă, cumplită Zmulși de țarină
Am învățat să trec peste nimicuri destul de greu ca peste mușuroaie... Făceam din pietre arse mozaicuri și luam în piept din plin orice văpaie. Durea orișice freamăt aruncat de mâna nepăsării, la-ntâmplare, orișice gând
Îmi șchioapătă o rimă printre strune În timp ce vând speranțe unui vânt, Mi-e cântecul ciuntit pe-un colț de lume Și-n piețe-mi caut leacul unui gând. Îmi șuieră amiezi de mult pierdute În rime nerostite
Oglindă, oglinjoară, spune-mi ce mai port prin buzunare? Emoții. Le porți peste tot. Pe cărările minții, prin camerele inimii, pe câmpia întinsă de culoarea untului. Le îmbraci și le dezbraci precum viața se îmbracă și
Ai avut timp destul să mă găsești, să îți trimiți lumina după mine la ceas târziu să-mi bată în ferești să-mi amintească ce-am trăit cu tine, ce nu e de uitat, de șters din minte,
Ce extaz ieri la mall,..., De trei zile visam ,doar pantofi si rimeluri si strampi, si bucati de ragaz risipite pe scari. Fragmente de viata ramase–n erata, zdranganele expuse-n vitrine de vata si eu,... fara
Privește-mă de-aproape, să-mi vezi umerii goi de cântecul zăpezii și mugurii cei noi ce-așteaptă să-nflorească... Privește-mă așa cum, la-nceput de vremuri, doar Dumnezeu privea! Și să mă vezi frumoasă ori doar-așa cum sunt: o Evă-ndrăgostită
Fiecare om cu povestea sa, dintr-o poveste cresc noi poveşti, - Un timp oprit doar! Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem? O simţim, o trăim, ne-ntoarcem, apoi, în cercul unde ne regăsim. Orice sfârşit
Aș fi vrut să te-ating dar acum nu mai pot de sub lespezi de cer, din tăceri să te scot, nu mai pot să mai fac să-ți mijească tulpini, chiar de-n mine-au rămas, încă vii,
În iubirea asta ard de-o veșnicie. În iubirea asta râsu-mi întârzie, plânsul mi se-nnoadă cu-orice împăcare... În iubirea asta mi-e și nor, și soare, mi-e și cald și rece, mi-e și rai și iad... În
El, s-a îndrăgostit, de ea. Ea, s-a îndrăgostit, de el. El, i-a mărturisit, în felul lui. Ea, i-a mărturisit, în felul ei. El, suferea de dorul ei. Ea, suferea de dorul lui. El, visa la
Și, dacă am avea bujorii în luna octombrie, Poate nu i-am mai vâna cu ochii și cu mâinile noastre, Atunci când ploaia ar cădea peste scaunele pustiite de (ne)locuitorii ei... Și, dacă am avea bujorii
De ce-ai venit în astă lume? căci toate parcă-s prea străine și prea nepăsătoare trec sorbind din seva ce te ține. Și ce motiv ai mai găsi să mergi spre acel ceva atât de îndepărtat,
Aștepți în fiecare zi, să răsară Soarele, Să-ți lumineze adâncurile, Să-ți încâlzească celulele, Să-ți îndeplinească dorințele. Uneori, Cerul este plin de nori Și aștepți să se risipească în zori, Stomacul îți este plin de fluturi,