Cenaclul

E înc-o toamnă gata de plecare Stoluri gălăgioase trec spre sud ducând pe aripi umbre de schimbare prin ceţuri albe. Parcă te aud venind pe ţărmul dinspre rătăcire cu paşi mărunţi, trudiţi şi apăsaţi. Scutur 

Ajută-mi Doamne să îl uit, ia-mi toate amintirile cu noi îmbrățişați, Tu fă ce ştii, (nu mai avem un cuib), poate le înțelegi rostirile şi vă vorbiți ca-ntre bărbați. Şi n-aveam alte odăițe, ne viețuiau 

Cea mai frumoasă dintre toate este copilăria! zice adolescentul. El, se mai trezeşte încă printre jucării, Şi mai visează la zmeii hazlii. Cea mai frumoasă dintre toate este adolescenţa! zice tânărul. El este încă nostalgic, 

Femeie de lut cu chipul primăverii pe buze, Demonă cu tandre glasuri înfipte violent, Zi clară cu adieri trecute-n unghiuri obtuze, Noapte senină cu stele tresărind greoi, atent, Mi te-ai arătat în beţia de contururi 

De data acesta nu te-oi mai lăsa să pleci Te voi arunca în flăcări ce vor arde-n veci Te voi răstigni la cer, te-oi cutremura Până ce-mi vei cere de tine-a mă-ndura. De data aceasta 

în sufletele tuturor stau scrise veacurile, cu răni neatinse de nimeni. inimile noastre aşteptânde, umblate-n lung şi-n lat de prea multă lume ostenită, adăpostesc glasurile lor: timpul nu uită! el trece doar... în cea mai 

Atunci când zările amar pictează norii, Cu triste lacrimi gri de ploaie scurtă, Tu treci păşind prin gândurile florii Ce zace sub fereastra dintr-o iurtă. Trec nori vâslind agale cãtre răsărit, Cand mi te vad 

Unde-i, toamnă, vara ta, ziua cu miros de nucă, unde –s strugurii de vin, unde-i dorul tău de ducă? să m-așez în pragul serii descântat de înfrunzire și să-mi fie dorul iar punte spre copilărie. 

Între ultima oră din noapte și întâia oră din zi, voi lepăda cămașa trecutului și voi muri. Și, cine știe, poate că spre dimineață, mă voi trezi într-o altă viață... cu o nouă cămașă, un 

Şi când tărâmul meu va dori să-i calci pe frumuseţi, voi trimite păsările să te cheme. Vântul am să ţi-l trimit drept călăuză. Înaintea paşilor tăi va aşterne covor moale de frunze să-ţi fie sub 

Ne ştim? Daaaa, parcă ne-am mai întâlnit privirile prin iarba necosită a unui vis plăpând şi hămesit de dragoste... Ţi-am fost şi-atunci ispită și m-aşteptam ca-n gânduri să-mi mângâi obrazul fin, ca pârgul de caisă. 

Noiembrie păgân și dur Ajuns-ai iute la hotare; Pe-o mătură de vrăjitoare Naști din albastru, griul sur. Te dai naiv, frumos și blând, Arunci cu raze la derută, Dar pregătit, după redută, Stai să ataci 

Când la capăt de drum vom ajunge Ne-om lovi amândoi de un mal al tăcerii Vom pluti apoi mai departe, Vom sorbi din ape sărate Obosiţi, la capăt de drum, vom avea doar cenuşă si 

Nu mai știu cum să pășesc acum Peste răni care minează drumul, Scut contra cuvintelor să-mi pun, De pe suflet cum să scutur scrumul, Nu mai știu cum să privesc la cer, Cu ce ochi