Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Arta si maiestrie in China

Un nou record pe piața de artă românească

Un tablou semnat de Ștefan Luchian a fost vândut cu 300.000 de euro la o licitație. Este vorba despre lucrarea...

Continuare...


Powered by

Arta si maiestrie in China

WebCulturade @
14 October 2011

Ambasada Republicii Populare Chineze în România şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită luni, 17 octombrie, ora 17.00, la vernisajul expoziţiei Artă şi măiestrie în China – umbrele, evantaie şi broderii, care va avea loc la Sala Irina Nicolau.

Cele mai populare evantaie sunt cele pliabile, iar Hangzhou este faimos pentru producţia evantaielor de acest tip. Stinghiile evantaielor pliabile din Hanghzou sunt de obicei confecţionate din materiale preţioase, binecunoscutele evantaie negre de hârtie, cu lemn de santal şi din os, se numără printre cele mai frumoase lucrări de artă.

Umbrelele din Hangzhou, care combină practicul cu valorile artistice, ocupă un loc special în arta populară chinezească. Spiţele umbrelei sunt făcute din bambusul cel mai fin aşa încât, atunci când este închisă, această elegantă umbrelă arată ca un bambus. Acoperişul umbrelei este de obicei confecţionat din hârtie, dantelă sau mătase.

Broderia a fost vreme îndelungată una dintre cele mai importante faţete ale artei populare şi a meşteşugurilor din China. Deşi a fost practicată în toată ţara cele mai faimoase lucrări  provin din oraşul Suzhou şi din provincia Changsha. Broderia ca artă populară are caracteristici distincte corespunzătoare fiecărei localităţi în care a fost creată.

Realizată în colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze în România, expoziţia marchează celebrarea Zilei Naţionale a Republicii Populare Chineze şi 62 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze.

Vă aşteptăm să vizitaţi expoziţia Artă şi măiestrie în China – umbrele, evantaie şi broderii, până pe 13 noiembrie, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.