Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Arta de a sparge gheața

Arta creata cu arma in mana. La propriu.

Deweaponizing the Gun este denumirea unei serii de lucrări mai puțin obișnuite. Și aceasta pentru că lucrările sunt realizate cu...

Continuare...


Powered by

Arta de a sparge gheața

Mădălina Dumitrachede @
14 August 2018

Une année polaire.

Școala cultivă, printre altele, și curiozitatea, setea de cunoaștere. Un cineast francez și-a propus un film, fără ficțiune, dar cu vitalitatea unei fabule cinematografice: Une année polaire, care ne ajută să înțelegem un fenomen al zilelor noastre – apariția expaților. Talentat și inspirat, realizatorul încadrează povestea în tematicile actualității: mediul înconjurător, schimbările climatice și metisajul cultural. Premiat la Festivalul  de la Valenciennes, lungmetrajul lui Samuel Collardey urmărește povestea unui învățător danez pornit să lucreze într-un sat uitat de lume, din Groenlanda. Realizatorul se apropie de realitate cu sinceritate și bucurie într-un film semi-documentar, Une année polaire, pe cât de intimist, tot atât de homeric. Avem în față o producție care ne asigură, timp de o oră și jumătate, o “expatriere absolută” pentru că personajul central – un profesor – a ales ca prim post un îndepărtat cătun inuit cu doar optzeci de locuitori, aproape de Cercul Polar. Spiritul de aventură și dorința de-a cunoaște cât mai mult nu îl vor scuti, însă, de asprimea vieții, va cunoaște de-aproape duritatea băștinașilor și austeritatea întinderilor nesfârșite de gheață. Filmul capătă farmec de-ndată ce se apleacă asupra laturii antropologice, reflectând traiul de zi cu zi al inuiților, analizându-le chipurile și gesturile, detaliind practici (pescuitul de foci, cursele de sănii, confecționarea unui ham, procesiuni/înmormântări). Realitatea reproduce poezia, iar miturile sunt concretizate.

Pentru primul său loc de muncă, Anders (Anders Hvidegaard) a ales aventura și spațiile nesfârșite: a plecat să predea în Tiniteqilaaq, o așezare omenească din înghețurile Groenlandei. În acel cătun izolat de lumea civilizată, viața este aspră, mai mult decât și-ar fi putut imagina Anders. Departe de toate reprerele sale din Danemarca sa natală, va trebui să se adapteze noului mediu (mica comunitate și obiceiurile acesteia). Un larg plan panoramic ne ghidează și ne indică sensurile când pune una lângă alta imaginea unui teritoriu de-un alb imaculat și un îngust birou al unui membru recrutat de Ministerul Educației din Danemarca; aceste două imagini exprimă spiritul filmului. Liniștea tulburătoare a unei imensități înghețate și arhicunoscutele probleme ce vizează legăturile dintre ființele omenești. Anders trăise într-un colț îndepărtat al Danemarcei, iar tradiția familială îi ipunea preluarea atribuțiilor de la ferma părintească. Tânărul a avut, însă, alte opțiuni – spiritul de aventură și dorința de a cunoaște mai mult, de-a afla. În pofida tuturor tentativelor de a-l descuraja, venite dinspre tatăl său (i-a prezentat pe ienuiți drept un popor de bețivani), dar și din partea recrutorului (i-a amintit de asprimea climei), cutezătorul profesor a ales acel capăt de lume. Avea să descoperă că deși existau telefoane inteligente și rețele de socializare, cel mai bine împământenite în acele ținuturi erau tradițiile ancestrale. Cu toate că Groenlanda e legată din punct de vedere politic de Regatul Danez, eschimoșii nu manifestă nicio vagă intenție de a accepta preceptele danezilor.

Animat de intenții bune, dar și cu multe clișee preluate din “patrimoniul național”, Anders descoperă pe propria-i piele decalajele care separau cele două comunități. Ce sens poate avea discursul unui profesor în fața unei populații dintr-un teritoriu autonom, care nu vorbește aceeași limbă, și care-și trimite de bună voie copiii la vânătoare de urși sau la pescuit, în loc să frecventeze cursurile unei școli ? Acest colonizator din mileniul al III-lea se preface că nu ia seama și încearcă să treacă la forță.

Une année polaire

Regia: Samuel Collardey
Scenariul: Catherine Paillé, Samuel Collardey
Imaginea: Samuel Collardey, Charles Wilhelem, Benoît Jolivet
Sunetul: Vincent Verdoux, Valérie Deloof, Julien Roig
Montajul: Julien Lacheray
Muzica: Erwann Chandon
Distribuția: Anders Hvidegaard, Asser Boassen, Thomasine Jonathansen, Gert Jonathansen, Julius B. Nielsen, Tobias Ignatiussen și locuitorii din Tiniteqilaaq (Groenlanda)
Durata: 1h34

Mai întâi indiferența, apoi respingerea localnicilor îl fac să priceapă că secretul integrării în acea parte de lume era adoptarea tradițiilor și a modului de viață. Doar așa ar fi putut să trăiască liniștiți laolaltă.  Există, însă, și dezamăgire. Inițial, raporturile conflictuale dintre colonizator     și localnici exprimau disprețul reciproc. Fără nicio surpriză, observăm cum fiecare parte se campează pe teritoriul său cultural (motivațiile de ordin educațional, ale junelui profesor, nu făceau pe plac nici bătrânilor, nici celor mai tineri). Decât să îndure sentimentul de inutilitate     și să sufere din pricina standardelor coborâte, Anders acceptă să asiste, mai întâi, ca spectator la modul de viață al inuiților. Rolul scenariului (realizat de Samuel Collardey în colaborare cu Catherine Paillé) este determinant pentru că în toate punctele ce țin mai mult de documentar înflorește o mică povestioară/ficțiune. Realizatorul își dovedește măiestria dozând seriozitatea și umorul și inserând și-o mare doză de sensibilitate. Bunăoară, povestea merge direct la inima spectatorului, mai ales prin autenticitate. Actorii, toți amatori, primesc să intre în jocul cu camera de filmare și sporesc nota de simpatie, mai ales că legăturile pe care le stabilesc cu eroul principal sunt sincere. Se desprinde, astfel, și-o oarecare notă de complicitate cu spectatorul. Efectul de real, autentic, vine și din faptul că schema narativă e sublimată pentru a pune în evidență sinceritatea. Fiul unor fermieri danezi va fi, încet-încet, cucerit de farmecul unei culturi inedite. Motivul exilului voluntar pare să devină, aici, surmontarea propriei ignoranțe. Anders va încerca să se adapteze la noul său mediu, pas cu pas, etapă cu etapă, fără ca nimic să fie evidențiat drept un motiv de apropiere.

Cronica acestei aventuri se termină odată cu sfârșitul iernii polare și cu sosirea dezghețului, ca  un deznodâmânt liniștitor. Din această aventură, pe un teritoriu neexplorat, rămâne o călătorie luminoasă care spune mai mult decât pare despre modul în care patrimoniul cultural și familial formează relația noastră cu ceilalți. Experiența (personală) îl duce spre progresul interior, iar acel “an polar” îi aduce propriul “dezgheț”.Une année polaire devine o  docu-ficțiune delicată, în inima naturii somptuoase, dar înghețate, surprinzând universalitatea raporturilor dintre oameni. Pelicula  exprimă o dragoste care zboară peste pustiu, undeva între melancolie și alb.

Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Mulțumim!

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri