Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

(anti) aging

O expozitie de arta dedicata driverului USB

Cum poate fi folosit driverul USB în mod creativ pentru instalații artistice și obiecte și produse suprinzătoare. Care este diferența...

Continuare...


Powered by

(anti) aging

WebCulturade @
28 May 2013

Centrul Național al Dansului București prezintă pe 31 mai, ora 20.00, în noua sala Stere Popescu, spectacolul “(anti) aging”, creat de Mădălina Dan și Mihaela Dancs.

(anti) aging – un spectacol în prezent pentru viitor. Tu ce ți-ai lăsa moștenire pentru peste 30 de ani? Mădălina Dan și Mihaela Dancs își lasă un spectacol. Te așteptăm în 31 mai la CNDB să faci și tu parte din moștenire.

(anti) aging a fost creat din dorința de a fi reluat în 2041, 30 de ani de la premieră. Mădălina Dan și Mihaela Dancs propun formatul sanatoriului creativ întru destindere, deconectare și confort psihic, savurarea plăcerii, vitalitate și voluptate, acceptarea serenă a prezentului, menajare și conservare pentru viitor.

Spectacolul (anti) aging a fost produs în 2011 cu sprijinul Centrului Național al Dansului București, al programului E-Motional Bodies & Cities/ Fundația Gabriela Tudor, partener fiind Asociația Colectiv A. A avut premiera în luna octombrie 2011 la Muzeul Național de Artă Contemporană și a fost prezentat la festivalul Temps d’Images din Cluj-Napoca și la Teatrul Daile din Riga (Letonia), în cadrul E-Motional, precum și în spațiile subRahova, Cartierul de Dans și Căminul Moses Rosen și WASP din București, dar și la festivalul dance.movement.theater de la Gheorgheni, la Veneția, în spațiul C32, la Teatrul Maghiar din Timișoara, la eXplore dance festival București, la Firkin Crane în Cork (Irlanda) și recent, la Festivalul E-Motional: corpuri și orașe în mișcare din București.

(anti) aging – concept, coregrafie, interpretare: Mădălina Dan & Mihaela Dancs; lumini: Cătălin Nicolescu; suport tehnic: Mihai Dragomir; manager și consultant artistic: Ștefania Ferchedău; parteneri și finanțatori: Centrul Național al Dansului București, E-motional Bodies& Cities/ Fundația Gabriela Tudor, artsf. Durata: aprox. 60 min. Spectacolul conține nuditate.

(anti) aging este un spectacol tonic şi tandru despre o vârstă în care mocneşte amintirea unor impulsuri şi senzaţii tari. Este o hartă afectivă a viitorului, aşa cum apare el proiectat în voci prezente. E un manifest emoţional al celor-ce-vom-fi, ca şi cum am avea în mână o fotografie din noi la diferite vârste. – Mihaela Michailov (ArtAct Magazine, nr. 139/2011)

Mădălina DAN

este absolventă a Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti şi a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București – secţia coregrafie. În 2008 participă la programul de burse pentru dans contemporan DanceWeb Vienna. A studiat playwriting în cadrul unui master al U.N.A.T.C București. A fost artist invitat la Herberber Institute, School of Dance (Arizona State University). Din 2005 predă cursuri de dans contemporan pentru neprofesioniști organizate de Centrul Național al Dansului. Spectacolele ei au fost prezentate la Sprindance Festival Utrecht, Tanzquartier Wien, Balkan Dance Platform Novi Sad, eXplore Dance Festival București, Temps d’Images Cluj, SouthBank Center& Chisenhale Dance Space London, Fabrik Potsdam, DTW NewYork, etc.

Mihaela DANCS

a studiat stomatologia. Din 2004 lucrează cu coregrafii Allyson Green, Cătălina Gubandru, Andreea Căpitanescu, Bernard Baumgarten, Florin Flueraș, Maria Baroncea & Eduard Gabia, Vava Ștefănescu, Robin Dingemans, Mădălina Dan, etc. Lucrările ei includ colaborări cu Rui Catalao (Coada Șoricelului, Follow That Summer) și Carmen Coțofană (First Steps), solo-uri (Reprogramare, Lulu’s Room, The Greatest Loss of All – adaptare dupa Art and Life – coregrafie Deborah Hay), acestea fiind prezentate în teatre, apartamente, poduri, galerii de artă, fabrici, biserici, studiouri de dans din București, Cluj, New York, San Diego, Viena, Londra, etc. Din 2009 predă cursuri de dans contemporan organizate de Centrul Național al Dansului București. În 2010 și 2012 a primit bursa de studii DanceWeb (Viena).

Contact: stefania@artsf.ro, 0740 300 124. Pretul unui bilet este de 20 lei. Rezervari pot fi facute la adresa rezervari@cndb.ro. Sala Stere Popescu este situata in B-dul Marasesti 80 – 82.

Parteneri media: Sapte Seri, Tataia, Liternet, Artclue, Metropotam.ro, Modernism.ro, HipMag.ro, Neaparat.ro, SUB25.ro, Ginger Group, Feeder.ro, Online Gallery, Webcultura, Vice, Orasul meu, Hotcity.ro, Webpr.ro.

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.