Anotimpul iertării

Şi dacă-i toamnă prea-curată,
Ca un potop de frunze-n vînt,
Să ne-amintim c-am fost odată
Şi ne-am iubit pe-acest pămînt.

E spaţiul fără de salvare,
Poţi doar orbecăi-n deşert,
Nu mai e timp de vreo-ntrebare,
Mă uit la frunze şi te iert.

Prin stropii blînzi, fără păcate,
Nu mai e loc să te mai strig,
Copacii gem cînd vîntul bate,
Şi mi-amintesc că mi-este frig.

Trăieşti la fel, fără speranţă,
Ca cel ce-i condamnat pe veci,
Şi-acum nici nu mai ai instanţă,
Poţi liniştită să te-îneci…

Eu te deplîng cu toamna toată,
Eu te deplîng cu tot ce-am fost,
Ca o chemare disperată,
Ce astăzi nu mai are rost.

Şi frunze cad a împăcare,
Şi ploaia cade a pustiu…
E toamnă iar în fiecare,
În amîndoi, e prea tîrziu.

În plumburiul fără vreme
Rămîne-nchis un fapt divers,
Ca două tinere blesteme,
Care s-au lecuit şi şters.

Acum cînd peste străzi doar plouă,
Fostă iubită, unde eşti?
Ne îndreptăm spre-o iarnă nouă,
Dar deocamdată-s ploi lumeşti.

Nu mă-ntreba de cînt în toamnă,
Poate că da, tu n-ai să ştii ‒
Rămîi ascunsă, tristă doamnă,
Predestinată spre-a greşi.

Mă duc prin ceaţă mai departe
Şi mă proclam zbor ruginiu,
Din fîlfîiri de frunze moarte,
Eu cel ce voi rămîne viu.

(din volumul “Duminica poemului mut”)

anotimpul-iertarii

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Dragos Niculescu

Dragos Niculescu Blog | Twitter | Facebook | De același autor

Premiat în cadrul mai multor concursuri literare naționale, poeziile lui Dragoș Niculescu au fost publicate de mai multe edituri. Este o prezență activă la târgurile de carte şi cenaclurile literare ale Uniunii Scriitorilor din România.

Recomandări

Adaugă comentariu