Am învățat…

Am întins mâna stângă spre cer
Și mi-au căzut în ea câteva clipe
Bătrâne, obosite si urâte
Și eu reflectată în ele

Am întins mâna dreaptă mai apoi
Și am simțit o mâncărime ușoară, o adiere
Ce a plecat nerăbdătoare, arzând și visând
Din palma mea murdară, muritoare

Am întins apoi capul spre cer
și cu cel mai lung fir de păr
Am prins o stea și am tras-o la mine…
Îmi plângea steaua iar eu nemiloasă
Îi ceream Nemurirea
Ce-i aia? Ce-i aia? Mă întreba naivă
Și nu știam ce să răspund.

Astfel am învățat clipa, repausul
Și adierea, atingerea și am învățat
chiar o stea, durerea.
Dar eu, eu ce-am învățat?
Moartea! -îmi șoptesc clipa, adierea și steaua, ironice.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Martin Andra

Martin Andra De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu