Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Am început să te iubesc…

Revista de Povestiri lansează în București Maratonul de lectură

Câte cărți poți citi într-o lună? 30 de cititori feroce vor alerga pe pagini de ficțiune în perioada 1 –...

Continuare...


Powered by

Autor: Magda Oprișanu

Am început să te iubesc…

Magda Oprișanu16 October 2017

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Poate că n-ai să știi niciodată că dragostea mea pentru tine a început cu lacrimi.

Că am început să te iubesc vărsând din mine plânsetele răsăriturilor pe care nu le-am văzut, iar când am realizat că în mine se zbate o dragoste mare – o dragoste care te înconjoară și tu uneori nu simți, nu vezi, nu spui – era deja noapte, trecut de răsărituri și apusuri, era târziu.

Am început să te iubesc așa cum te-am cunoscut: sub stele, în pâlpâirea lor de vară, în vântul care mi-a subjugat mintea și mi-a împletit visele cuprizându-ți ochii, buzele, mâinile și pielea, adunându-le pe toate în colțul meu de suflet în care rămăn de multe ori doar eu, pustiită și apăsată de iubirea care zvâcnește din mine ca un plânset pe care n-ai să-l cunoști vreodată.

Am să te iubesc fără să-mi știi lacrimile, am să te iubesc până ce voi seca de-atâta dragoste pentru tine și-atunci voi căuta izvoare, fântâni, lacuri în care să mă scald și să adulmec toată apa, să fiu iar plină de tine, să-mi vărs acolo dorul, lacrimile și insomniile, și-n loc de ele să presar atâta iubire cu care să te satur, să te copleșesc, să te îmbăt cu neuitarea, să-ți scriu pe piele fiecare poezie născută dintr-o inimă care o caută uneori pe-a ta și nu știe, nu mai știe cum să se apropie, cum să o găsească fără să se mai nască răni, plăgi care dor ca toate răsăriturile pe care noi nu le-am trăit, ca tot ce noi am uitat să simțim, ca amândoi unul fără altul într-o veșnicie în care trebuia să fim, să rămânem, să ne căutăm până să ne găsim și să mă ții în brațe pentru toată eternitatea fără tine, și pentru toată veșnicia pe care o vreau cu tine.

Și-n lumea asta în care mă înveți fără tine, știind că o să pleci, că din noi va rămâne doar amintirea, că în urmă vom lăsa picturi, poezii, doruri, buze, mângâieri, mâini, că vom împrăștia în lume suferințe și amintiri, voi săpa în mine labirinturi în care să mă ascund când amintirea ta va fi mai prezentă decât tine, când dorul ăsta nebun va desena nopți lipsite de somn, lipsite de vise, adulmecătoare de mirosul tău pe care n-o să-l mai simt pe nicio piele, de mângâierea ta care mă închide în alt univers pe care doar cu tine îl aflu și fără tine în el o să mă rătăcesc, o să mă pierd fără suflarea ta, și n-o să mai fiu, n-o să mai știu și doar o să te iubesc.

O să te iubesc cu dor, o să te iubesc în amintire și-ți promit că-n lumea noastră te voi iubi până când infinitul se va spulbera și-n loc de el ne vom regăsi și-o vom lua de la capăt – la fel, dar diferit – și-atunci poate am să încep să te iubesc fără lacrimi.

Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul acestui formular.

Despre autor

Magda Oprișanu

| Blog | De același autor

Uneori cred că am înăuntrul meu un păianjen care îmi țese nevrotic destinul, că sute de pânze îmi leagă trăirile și le țin captive acolo, ca o pradă a timpului, a existenței mele lipsite deseori de rațiuni, căci simțirile zboară mereu în fața logicii, ca într-un maraton iluzoriu.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.