Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Albă-ca-Zăpada în arenă

Lângă tine, draga mea

Lângă tine, draga mea, viaţa are sunet şi culoare, Şoaptele sunt altfel, nu se risipeşte gândul, Mi-am regăsit şi liniştea...

Continuare...


Powered by

Albă-ca-Zăpada în arenă

Mădălina Dumitrachede @
10 December 2013

Blancanieves: versiunea flamenco a unei poveşti gotice.

Câștigător al premiului Goya 2013, Blancanieves este a treia adaptare, într-un an, a clasicului basm Albă-ca- Zăpada. Formal ambițios, având-o în centru pe frumoasa Macarena García, filmul hipnotic al lui Pablo Berger explorează o poveste între nostalgie și modernitate. Prezentat în mai toate festivalurile de film ale anului trecut, Blancanieves a câştigat nouă premii Goya şi a fost propunerea Spaniei la Oscar-ul de film străin. Premiul Juriului şi Premiul pentru ”Cea mai bună actriţă” (Macarena García), la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastián.

Inspirat, probabil, de succesul peliculei realizate în alb-negru, The Artist (r. Michel Hazanavicius), cineastul Pablo Berger a închinat un omagiu filmului mut, pornind de la una dintre cele mai celebre poveşti. Regizorul spaniol a remixat clasicul basm gotic şi l-a transformat într-o coridă. Se pare că, după succesul cinema-ului 3D, a venit rândul celui mut să arate că originile filmului ”îşi cer drepturile”, după atâtea încercări tehnologizate. Berger aminteşte nevoia de a regăsi puritatea (primitivă) a formelor de exprimare.

Blancanieves transpune povestea germanică într-o lume iberică, a arenelor cu lupte de tauri. Albă-ca-Zăpada are, de această dată, şase… nano-toreadori. Este ştiut faptul că piticii aparţin barocului spaniol de mult timp. Încă din secolul al XVII-lea, pictorul spaniol Vélasquez înnobila aceste creaturi în operele sale, preluate fiind apoi de cinema. Realizatorul spaniol nu bate prea mult monedă pe acest fapt şi introduce, cu lejeritate şi umor, aceste ”ciudăţenii” într-o melodrană în stilul lui Tod Browning.

Astfel, în Spania anilor ’20, un matador faimos (Antonio Villalta,interpretat de Daniel Giménez Cacho), împuns de un taur, rămâne paralizat, de aceea se retrage din lumea competiţiilor. În tribune, un spectator vibrează mai mult decât oricare altul: frumoasa Carmen Triana (Inma Cuesta), soția lui însărcinată. Toreadorul este rănit şi dus la spital, între viață și moarte. În urma acestui şoc, frumoasa Triana a murit la nașterea fiicei lor, Carmencita. Micuţa a fost încredințată bunicii ei, dona Concha (Ángela Molina). După moartea acesteia din urmă, copila se întoarce la tatăl ei. Teribila Encarna (Maribel Verdú), o infirmieră manipulatoare, devenită mama vitregă a fetei, o va sechestra pe Carmencita (Sofia Oria) şi o va supune unor munci istovitoare. Encarna unelteşte, dimpreună cu amantul ei (Pere Ponce), la uciderea fetei. Tânăra Carmen (Macarena García) va fi salvată de nişte toreadori (şase!) itineranţi, care o vor reboteza “Albă-ca-Zăpada” datorită pielii sale, aproape translucidă. Absenţa dialogurilor amplifică emoţia de pe ecran.

Cineastul spaniol se joacă, amestecând poveşti celebre ale copilăriei şi re-asamblează motivele din vechile basme. În pelicula Blancanieves, motivul maşterei şi al copilei-sclave este preluat din Cenuşăreasa, iar códa filmului este preluată din Frumoasa din pădurea adormită (trezirea). Blancanieves se desfășoară ca o glumă crudă din gama gotică, dar mama vitregă este mult mai elegantă decât înspăimântătoarele personaje din adaptările americane pentru Albă-ca-Zăpada. Deşi foloseşte anumite subtexte de origine psihanalitică (complexul lui Oedip, represiunea sexuală, coma prelungită), acestea sunt prelucrate într-o manieră ludică.

Am putea spune că asistăm la reînsufleţirea melodramei alb-negru, printr-o lectură postmodernă a basmului clasic. În acest cadru, al imitaţiei, Berger face şi unele notaţii moderne – descrie (foarte documentat) ritualurile de tip corida. Carmencita (reinterpretare a personajului din basm) este o femeie toreador, cu accente feministe. În felul acesta, Berger se apropie de filmografia compatriotului său, Pedro Almodovar, dar eludează conotaţiile sexuale. Pablo Berger nu aprofundează tema paraliziei tatălui, nici strania relaţie dintre pitici şi Carmencita, devenită muză a celor şase creaturi bizare. Aceste rezerve sunt spulberate de finalul oniric dintr-un circ, în care Albă-ca-Zăpada neînsufleţită se transformă în Frumoasa din Pădurea Adormită. Berger a plecat de la o simplă imitaţie, a încercat o simbioză a universului magic al basmelor şi a ajuns la o feerie poetică in extremis.

Sfârşitul inedit, la antipodul clişeelor, dă savoare acestei melodrame în alb-negru, cu accente flamenco (muzica: Alfonso Vilallonga) şi o face să pară plină de culoare. Cinema-ul spaniol, care traversează Munții Pirinei, este cu siguranţă o sursă inepuizabilă de surprize; Berger a avut melodia şi-a improvizat ca-n jazz.

Regizor: Pablo Berger. Scenarist: Pablo Berger. Compozitor: Alfonso Vilallonga. Operator: Kiko de la Rica. Producător: Pablo Berger, Ibón Cormenzana, Jérôme Vidal. Monteur: Fernando Franco

Distribuţia: Maribel Verdú (Encarna), Ángela Molina (Dona Concha), Daniel Giménez Cacho (Antonio Villalta), Inma Cuesta (Carmen de Triana), Macarena García (Carmen).

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.