Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Ai învins tu (din nou)

Candidați la fericire

Da, totul e minunat… Viața noastră, cea de toate zilele. O viață care, cel puțin în unele cazuri, este exact...

Continuare...


Powered by

Autor: Madame Ortie

Ai învins tu (din nou)

Madame Ortie6 March 2016

Am iubit cândva un tânăr fermecător, care purta numele tău. L-am iubit cât am putut eu iubi. M-a lăsat din nou ieri și iar s-a îngropat singur. Ai învins tu (din nou), și primul, și ultimul.

În locul lui ai rămas tu, dar ce să fac eu cu tine așa orb și surd!? O să îl chem, o să îl strig și-o să îl urlu cu gura asta încleștată de acum în tăcere, iar pe tine, pe tine te voi chema Soldat.

Te-am jelit, Soldat. Ca pe un mort te-am jelit prima oară. N-am știut atunci că mă jelesc și pe mine. Mi-am plâns prima dată ochii. Mi i-am plâns de tot. Apoi mi-am plâns palmele cu ochii lor și gura, și nările, și am lăsat inima cu ochii ei ultima. Și a venit acum vremea să o plâng și pe ea, tot așa, de tot.

Dar înainte să te plâng te-am văzut. Am avut privilegiul să te văd de tot, te-am atins și te-am mirosit. Când ai plecat, am știut deja că mă voi rupe în bucăți sub forța trăirilor și că bucăți explodate din tine vor rămâne mereu fără nume în mintea mea, în inima mea și adânc sub pielea mea. Trupul meu obosit vedea esențialul și ar fi vrut să nu mai pleci nicicând. Vroia să mai atârne o secundă între noi. Cu gura asta încleștată am urlat dinăuntrul meu ca să pot prinde secunda aia blestemată și să o bat în cui.

De-aia te-am urmat câțiva pași și pe furiș am lăcrimat deja când ai aruncat nonșalant urme din iubirea dintre tine și mine. Încă mă mai țineai în brațe și palmele încă ni se mai întâlneau pentru că puteau încă să vadă esențialul. Aveam capul plin de gândurile tale nerostite și frigul trebuia să îmi extermine trupul înainte să îmi simt din nou buzele, gura și nările pline de gustul și de mirosul tău. Și l-am lăsat să mi-l extermine în noapte, oră după oră, nici nu mai contează câte, până să-ți strâng din nou în brațe urma din patul meu. Atunci am început să te pierd și să te jelesc.

Și am avut dreptate să te jelesc, Soldat, pentru că ai fugit ca un laș. Ca un laș ai fugit, fără de cuvinte cu sens. Ți-am văzut însă ochii care mă cereau muți înapoi, în timp ce vocea-ți spartă repeta într-un ritm fără timp că “așa e mai bine pentru mine”. Oh, blestemată vanitate de demiurg! Blestemată să fie și ultima fărâmă din însăși ideea de jertfă, dacă jertfă crezi că a fost, acuma că știu că nu am fost un pariu de bifat. Era acolo toată iubirea mea în esența ei cea mai pură, la picioarele tale, Soldat. Aștepta să întinzi mâna după ea și să o iei. Nu, nu cu piciorul, Soldat, ci cu palmele tale cu ochi!

M-ai pus în stand-by Jack și apoi mi te-a luat marea. Da, asta vreau, vreau să îi dai un nume mării care mi te-a luat pe rând. Nu-mi mai ajunge să știu doar că erai prea tânăr, și nici că m-ai iubit. Vreau să știu tot. Poate este un sens în tot, și poate trebuie să trăiesc miile astea de despărțiri de tine, plata pentru un ceas, pentru că o despărțire unică, la fel de intensă, m-ar fi implodat într-un bulb inert, incapabil să mai simtă ceva, aproape la fel ca tine acum.

invins

Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul acestui formular.

Despre autor

Madame Ortie

Madame Ortie

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

    Comentarii
  1. Mulțumesc pentru publicare!

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.