Ultima poezie a lui Ștefan Augustin Doinaș.
Acum, că mi-a fost dată la o parte
albeața de pe ochi, aceea care
mă făcea să nu mai văd adevărul,
pot să aștept în deplină liniște.
Clipele și-au recucerit nisipul
uitat în clepsidră, iar sicofanții
au devenit de prisos. În suflet mi
s-au limpezit strigăte de uimire.
De multă vreme trebuia să aibă
loc apocalipsa. Dar uguitul
câtorva guguștiuci a-ntârziat-o.
Acum tronurile așteaptă pustii.
Un fulger brusc îmi oferă-n zigzag o
scăriță pe care încep să cobor.
Joi, 16 mai 2002, orele 18.30
Nouă zile mai târziu, pe 25 mai 2002, pe unul dintre paturile Spitalului Fundeni din București, poetul Ștefan Augustin Doinaș avea să se stingă din viață.
