Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Același

Stea căzătoare

Mereu vei fi cu mine şi în mintea mea, îmi furişez uitarea şi mult îmi va parea când – dincolo...

Continuare...


Inregistrare

Colaboratori

Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.

Ai uitat parola?

Noua parola iti va fi trimisa pe e-mail.

Aboneaza-te gratuit

Powered by

Același

Mihai Patrascude @
30 March 2016

Susține și tu Webcultura! Pentru că, împreună, putem supraviețui ignoranței și ignoranților.

Mulțumim. (Vezi aici cine a donat până acum.)

Există lucruri care nu se schimbă niciodată în viață… Unii le numesc idei, alții idealuri; pentru anumiți oameni vorbim de credințe, pentru alții de dorințe… Se spune că atunci cînd ne pierdem speranța, nu mai putem fi aceiași, că atunci cînd disperăm, nu mai sîntem noi, cei care clădim, că aruncînd cu pietre nu dăm dovada că am putea fi și constructori…

A fi tu, cu tine împăcat, e mult mai mult decît un fel de a fi, e o artă pe care o avem de învățat pînă ce ne încheiem socoteala cu noi înșine și cu ceilalți. Ne place să știm lucrurile ca fiind aceleași, continuăm să credem că oamenii sînt aceiași, iar schimbările lor (în special cele legate de vîrstă, de la un anumit prag înainte) ne dor și nu vrem să le acceptăm ușor. De fapt, nu vrem să percepem unele lucruri, nu concepem trecerea, ne afectează plecarea și ne distruge absența…

Dincolo de toate, uităm că există ceva ce nu se schimbă – sau nu trebuie să se schimbe, atunci cînd e vorba de adevăratele valori și de sentimente profunde: sufletul nostru. El este – și trebuie să fie – același, indiferent de încercări, ploi sau lovituri. Creștini adevărați au murit pentru o idee, oameni de știință s-au jertfit în numele a ceea ce ei credeau, soldați au vărsat sînge și lacrimi pentru ca pămîntul să poată fi locul unde urmașii lor să poată visa și clădi în pace…

Același – cu toate derivatele lui, de pronume sau adjectiv, este un cuvînt care ține de esența ființei, de sinele pe care îl reprezintă, mergînd pînă în peisajul limbilor anglo-saxone unde fără pronumele my, your, our, self-ul devine nu altceva decît punctul de plecare către egoism – selfish. Și poate că ar trebui să învățăm din această nuanță gramaticală faptul că sufletul are nevoie de partea lui de egoism, să nu îl amestecăm cu neajunsurile și cu împovărările clipei trecătoare.

Important e ca noi, ca suflete, să putem fi aceiași, orice ar fi, iar ceilalți care ne iubesc cu adevărat, să știe că un cuvînt pus la temelia ființei va rămîne mereu același, piatră de fundal pentru orice catedrală viitoare…

suflet

Despre autor

Mihai Patrascu

| De același autor

Născut la Baia Mare, în 22 iunie 1974. A publicat peste 50 de studii, articole, recenzii sau traduceri în România, Elveţia, Franţa, Italia, Canada, Bulgaria, Mexic. Cărţi publicate: Jurnal (1998), Profeţi ai Mileniului (1998), Scrieri despre Nikos Kazantzakis (1999), Vallarta (2000), Palermo (2003), Acasă înseamnă Europa (2003), Oameni, fapte, zboruri (2012).

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.