100 de ani de istorie in 10 minute

Un viral cu adevărat “istoric”.

Un montaj realizat de Donolinio Studio, care acoperă unele dintre cele mai importante evenimente istorice din perioada 1911 – 2011 și care, în acest moment se apropie de două milioane de vizualizări pe youtube.

Sigur, lipsesc unele lucruri importante (de pildă, nu se spune nimic despre Martin Luther King sau despre zborul în spațiu al lui Gagarin), dar, în cele din urmă, este un montaj. Și, după câte puteți observa, există o tendendință spre “lucrurile mai puțin fericite”.

Poate că secolul a fost mai puțin fericit. Poate că oamenii sunt mai puțin interesați de fericire. Poate ambele. Și, cine știe, poate că aceste lucruri se vor schimba. Cândva, în acest secol…

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu